Măsuri pentru susținerea lecturii: puțin și prost

Circulă de cîteva zile în mediul virtual un scurt filmuleț în care soprana Felicia Filip ne îndeamnă să citim românește. E vorba de o campanie propusă de Ministerul Culturii pentru a susține piața de carte afectată, și ea, de criza sanitară. Elementul principal al campaniei „Citește românește!” se găsește pe o platformă de vînzări online care oferă peste două mii de titluri mai mult sau mai puțin recente. Sîntem invitați să cumpărăm cărți românești pentru a-i susține pe autorii români. Scurta pledoarie a Feliciei Filip pare desprinsă dintr-un soi de „Cîntarea României”. Sau zici că ești la o întrecere sportivă, proba de 100 metri garduri de lectură. Îndemnul rostit pe un ton patetic, cu o argumentație confuză, nu e doar neconvingător. E de-a dreptul ridicol! Pentru că situația cărții și a lecturii e catastrofală de mulți ani. România se situează pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește consumul de carte, potrivit unei cercetări realizate de Federația Editorilor Europeni despre evoluția pieței de carte. În România sîntem cam un milion și jumătate de cititori – în cel mai bun caz. Tirajele medii ale cărților sînt printre cele mai mici din Europa. Numărul de librării raportat la numărul de locuitori e, iarăși, extrem de scăzut. Bugetul anual pe care fiecare familie îl alocă achiziției de carte e infim în comparație cu media europeană. Piața de carte din România înseamnă o cifră de afaceri de aproximativ șaizeci de milioane de euro pe an. Tot cam la șaizeci de milioane ajunge și în Bulgaria, doar că la o populație de două ori mai mică. Tot o populație înjumătățită față de România are și Ungaria, dar acolo piața de carte se ridică la peste două sute de milioane de euro. În orice ecuație ai pune-o, industria editorială din România e subdezvoltată. Și, pînă acum, s-a făcut foarte puțin și foarte prost pentru a susține lectura și cultura scrisă. Misiunea e nu doar urgentă, ci și esențială. În joc nu e atît piața de carte, cît bazele unei educații elementare. Fără cărți, fără educație, românii vor fi condamnați la sărăcie și la o existență periferică în raport cu Europa și cu modernitatea.

Scriitori, editori și pedagogi cer de multă vreme o campanie susținută, puternică și cu adevărat națională de încurajare a lecturii. Vremea micilor cîrpeli a trecut. Nu e nevoie să reinventăm roata (sau tiparul). Există deja destule modele de campanii de promovare a lecturii: în Polonia, în Germania, în Danemarca, în Olanda, asemenea campanii sînt derulate periodic la posturile de radio și TV, în presa tipărită, în mediul online. Vedete sau anonimi care citesc și povestesc ce-au descoperit, părinți care le citesc în fiecare seară copiilor, cărți-reper redescoperite în mici colectivități, sub îndrumarea unor scriitori ori profesioniști, evenimente în librăriile de cartier destinate unui public clar definit etc.  

Problema e că Ministerul Culturii și Ministerul Educației nu înțeleg cum funcționează piața de carte. De pildă, reducerea TVA la carte, acum cîțiva ani, a fost doar o guriță de oxigen pentru un organism aflat în colaps. Printre altele, și pentru că librăriile sînt în declin. Există chiar și orașe de talie medie care au rămas fără librării. Nici nu mai știi care e cauza și care e efectul: au dispărut cititorii pentru că nu mai există librării? Sau librăriile s-au închis pentru că nu mai sînt cititori? Franța și Germania susțin piața de carte nu doar prin taxare scăzută, ci și prin subvenții îndreptate spre librării: pentru reabilitare, pentru formarea personalului, pentru evenimente. Nu poți spera la un număr mare de vizitatori (și de cumpărători de carte) dacă nu transformi librăria într-un spațiu atractiv pentru publicul larg. Probabil că, la nivel european, România oferă un (contra)model unic de susținere a consumului de carte prin intermediul unei platforme de vînzări online. Cititorii împătimiți înțeleg aberația: cum să cumperi cărți de pe o platformă construită ca să vîndă mașini de spălat?

Într-una dintre cele mai sărace țări din UE e însă nevoie și de susținerea directă a achiziției de carte. Dacă scopul e încurajarea consumului, atunci soluția ar fi acordarea de vouchere culturale pe baza cărora cei vizați să-și poată cumpăra carte sau bilete de intrare la film, spectacole și concerte. Italia și Franța au introdus asemenea măsuri acum cîțiva ani și ele funcționează.

Cît despre susținerea autorilor, cea mai sigură formă de încurajare rămîn premiile literare consistente și bursele de creație. Le poate acorda Ministerul Culturii. Le pot acorda și autoritățile locale. Ce înseamnă, raportat la bugetul unui mare oraș, un program de burse de creație pentru cîțiva autori?