Mărturisire şi spovedanie: sînt un prost

24 septembrie 2014   PE CE LUME TRĂIM

De la domnul Meleşcanu am rămas cu o vorbă, pe care mi-a spus-o acum vreo 20 de ani, într-o pauză de şedinţă, pe holurile Senatului. Domnia sa, ministru de externe, eu, reporter. „Să ştii că în diplomaţie nu-ţi spune nimeni în faţă că eşti prost. Cel mult, îţi va spune că nu dispui de toate elementele necesare unei analize complete a situaţiei.“

Să-mi fie cu iertare, dar problema mea de cetăţean, în mijlocul acestui film de categorie C cu spioni, care a devenit politica românească, tocmai asta este: mi se pare că nu am elementele necesare pentru o apreciere corectă a situaţiei. Că, mai direct spus, mă simt luat de prost. 

E clar că nu mai poţi face o judecată cu minimă pretenţie de justeţe, atunci cînd nu ai cum să ştii  resorturile nevăzute („acoperite“, nu?) care îi împing pe unii în faţă, care îi transformă în lideri şi corifei ai naţiei.  

De fapt, nu am nici o idee despre cît anume din ascensiunea profesională şi publică a lui Robert Turcescu se datorează, în realitate, pactului pe care l-a făcut cu Serviciile. Sau, dacă vreţi, faptului că şi-a trădat profesia – din momentul în care a semnat, el a accepat să nu mai fie liber. Unde s-a mai văzut cîine de pază al democraţiei legat în lanţ şi pus să latre din cînd în cînd?

Robert Turcescu mai deţinea un blog pe care, la un moment dat, au început să fie publicate documente – cum s-ar zice, mari dezvăluiri, bombe jurnalistice. Îmi este greu să cred că acele documente erau rodul muncii de investigator (între noi fie vorba, Robert Turcescu nici nu avea profil de jurnalist de investigaţii). Nu cumva erau rodul pactului său cu Serviciile? Dar îmi este greu să înţeleg pînă la capăt jocul acesta cînd, repet, simt că nu dispun de toate elementele necesare, vorba domnului Meleşcanu.  

Să trecem la politică. La ora la care scriu aceste rînduri, numele ofiţerului acoperit dintre candidaţii la preşedinţie nu a devenit public. Dar, fără a avea toate elementele necesare, pot să mă întreb, totuşi, în calitate de cetăţean, dacă prezenţa unui astfel de ofiţer acoperit în zonele cu aer rarefiat ale politicii reprezintă excepţia sau, dimpotrivă, regula. În definitiv, dacă s-a putut o dată, de ce să nu se fi putut de mai multe ori?  

Şi atunci, care sînt, în realitate, elementele de care ai nevoie pentru a urca în ierarhia politică, pentru a deveni – nu-i aşa? – reprezentant al poporului? Am mari îndoieli că la baza ascensiunii în politică mai stau devotamentul pentru binele public, spiritul organizatoric, talentul personal... Nu mai am elementele necesare pentru a aprecia, dar simt că nu acestea sînt condiţiile. Şi atunci, pe ce baze de încredere să mergem să votăm, la următoarele alegeri?  

Am impresia că între declaraţia preşedintelui cu ofiţerul acoperit, autodeconspirarea lui Robert Turcescu şi demisia lui Teodor Meleşcanu din fruntea SIE, urmată (probabil) de intrarea sa în cursa prezidenţială, există o legătură neştiută şi care va rămîne ascunsă opiniei publice. Simt doar că este un şir toxic de cauze şi efecte.

De aceea, nu pot aprecia în ce măsură declaraţia preşedintelui Băsescu referitoare la ofiţerul acoperit poate fi o contribuţie la curăţirea societăţii sau numai o lovitură nucleară tactică într-un război care nu e al nostru, ci al lor. În definitiv, emisiunea lui Robert Turcescu a fost una dintre tribunele folosite de preşedintele Băsescu. Ştia acesta din urmă cine este, în realitate, gazda sa?  Nu am de unde să ştiu, nu am elementele necesare. Domnul preşedinte va ieşi, poate, să ne spună ceva. Dar cum să-l cred, cînd, iarăşi, îmi lipsesc elementele?

Ştiu însă, în prostia mea de cetăţean, că acest scandal va submina, pe termen lung, încrederea oamenilor în propriile lor alegeri. De fapt, în democraţie. Şi simt că lipsa de încredere netezeşte calea către putere a liderilor populişti şi lipsiţi de scrupule, care vor vrea, probabil, să instaureze şi la noi un regim neliberal, precum în Rusia, Ungaria sau Turcia.

Vă recomand călduros să citiţi – dacă nu aţi  făcut-o deja – interviul acordat site-ului HotNews de către Ivan Krastev, unul dintre cei mai proeminenţi intelectuali publici din Europa de Est (felicitări, Vlad Mixich!).

Pur şi simplu – spune Krastev –, problema cu aceşti lideri nu este că vin la putere prin promisiuni populiste – asta se întîmplă în democraţii. Problema este că ei reuşesc să-şi consolideze atît de bine puterea, încît cu greu mai pot fi schimbaţi:  

„Astfel de lideri pot să atace independenţa presei pentru că populaţia oricum nu credea că presa e liberă. Pot să atace mediul de afaceri pentru că oamenii ştiu ei cum s-au făcut banii şi nu-l vor apăra. O parte a puterii acestor lideri populişti vine din slăbiciunea celorlalţi. Cînd protestele au început în Bulgaria, guvernul nu a venit să spună «aveţi încredere în noi». Nu i-ar fi crezut nimeni. Mesajul lor a fost: «Nu aveţi încredere în nimeni.» Nici în opoziţie, nici în oamenii de pe stradă, nici în ONG-uri. Şi asta e valabil şi în alte ţări.“  

De aceea simt că am devenit o societate de proşti, căreia i-au fost confiscate, încetul cu încetul, elementele pentru a putea aprecia corect situaţia, pentru a face alegeri în deplină cunoştinţă de cauză. O societate căreia i-au fost aruncate în aer bazele încrederii publice. 

Şi totuşi, cu această societate de proşti mă identific. Asta e cu adevărat societatea mea.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe