Mărţişoarele fiicei mele

În afară de cele trei mărţişoare tradiţionale: mami şi cele două bunici, fii-mea a ţinut zor-nevoie să facă ea, cu mîna ei, încă trei bucăţi. Le-a făcut. Cu ajutorul maică-sii, a reuşit să confecţioneze (a zis că sînt mai valoroase dacă le face ea, cu mînuţa ei) mărţişoare pentru următoarele persoane importante din viaţa ei, la şapte ani şi jumătate: Doamna, Maria şi Doamna de pian.

Doamna este, evident, Doamna Învăţătoare. Pre numele său de stare civilă, doamna Borcan. Are patruzecişiceva de ani. Fii-mea o iubeşte. Ţine la ea îngrozitor de mult. Ştiţi de ce? Pentru că şi Doamna îi iubeşte. Nu îi răsfaţă, nu îi cocoloşeşte, nu le dă numai febe-uri. Este şi severă, le taie obrăzniciile, îi ţine în frîu, cu un tact admirabil. Îi tratează pe copii cu un amestec perfect dozat de umor, răsfăţ şi disciplină. De cîte ori aud păreri despre criza din învăţămîntul românesc (reală, indiscutabil), îmi dau seama cît noroc a avut fii-mea cu doamna Borcan. Doamna îi învaţă ce se cuvine şi ce nu. Îi ceartă sau îi laudă, îi ţine atenţi, îi face să se simtă un grup, o gaşcă. Doamna a venit la primul concert de pian al fie-mii (unde a interpretat ge-ni-al „Căţeluş cu părul creţ“ şi „Ceata lui Piţigoi“), la Muzeul Literaturii Române. Acolo, ce să vezi? Sala era plină de pitici, a venit cam jumătate din clasa IC a fie-mii. Toţi, solemni, cu cîte trei lalele în mînă, pe care le ţineau ca pe sfintele moaşte, atenţi să nu le rupă. Copiii au vrut să vină, părinţii lor au fost de acord, ne-au făcut o surpriză iar eu am rămas cu lacrimile în gît tot recitalul. Este clar: Doamna îşi iubeşte meseria. Nu cred că a ales să fie învăţător (deşi are grade didactice multe), de dragul salariului. Primul mărţişor al fiicei mele a fost pentru Doamna.

Alt mărţişor a fost pentru Maria. Ea e antrenoarea de patinaj. Are douăzecişiceva de ani şi licenţă de antrenor. A fost sportivă de performanţă, ajungînd pînă la titlul naţional. Ceea ce, în patinajul artistic, nu e mare lucru. România nu are tradiţii glorioase în sporturile de iarnă. Cu toate astea, avem o federaţie care face tot ce poate (adică, mai nimic), părinţi care se zbat să facă rost de bani şi timp pentru antrenamente (ceea ce e destul de mult) şi copii care şi-ar da sufletul pe gheaţă, din pasiune (ceea ce e enorm). Maria, antrenoarea, este într-o fază intermediară, între sportiv şi antrenor. Este ambiţioasă, vrea să înveţe cît mai mult, încearcă să construiască o echipă de fete care să facă performanţă, cît de cît. Este cînd severă, cînd mămoasă, în funcţie de situaţie. Încearcă să facă echilibristică între ce poate federaţia să ofere (adică mai nimic) şi ce vor părinţii (adică enorm). Nu are de la cine să înveţe meserie. Ar putea să fure de la ruşi sau francezi (dar asta costă) sau de la firavele resurse naţionale (aici o opreşte orgoliul). Prietenul ei este tot antrenor. De înot. La cel mai puternic club din România (privat). Împreună, sînt o pereche fermecătoare. Privindu-i, ne-am dat seama (nevastă-mea şi cu mine) că poteca noastră (carte, carte, carte, carieră, carieră, carieră) nu este singura posibilă. Copiii ăştia doi (îmi pot permite să le zic aşa) mi-au dovedit că se poate croi un drum în viaţă, făcînd o meserie din pasiune şi plăcere. Nu sînt bogaţi. Dar trăiesc decent.

Celălalt mărţişor a fost pentru Doamna de pian. Doamna Mihai predă la Şcoala de Muzică a Sectorului 3, pe strada Gheorghe Petraşcu. Are cincizecişiceva de ani, este o profesoară severă, exigentă, pretenţioasă. Nu te joci cu doamna Mihai. Ştii sau nu ştii. Cale de mijloc, mai rar. A făcut-o pe fiica mea să vrea să înveţe pianul. Să facă muzică. Să îi placă. Eu nu aş fi reuşit. Sînt total afon. Mergeţi o dată la Casa Artelor, Sector 3. Merită. Este între blocuri, lîngă un parc şi o biserică. Copii frumoşi, bunici schimbînd reţete de cornuleţe, badigarzi mereu (şi inutil) vigilenţi. Zici că eşti în altă ţară. Nu glumesc.

Astea sînt cele trei mărţişoare ale fie-mii. Trei doamne care ne ajută să o creştem normal, firesc, decent. Fără şpagă, ciubuc sau onorarii idioate. De la ele, fii-mea învaţă Carte, Muzică, Sport. De restul încercăm să ne ocupăm acasă. Normalitate. Ceea ce vă urez şi dumneavoastră.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.