Marile pariuri ale primăverii 2016

Vine primăvara şi Europa s-ar putea confrunta din nou cu o criză a refugiaţilor. Cît de gravă? Nimeni nu poate şti cu certitudine. Sezonul rece, care ar fi trebuit să însemne un spaţiu de respiro şi de reorganizare, e pe sfîrşite şi sînt puţine semne că în această scurtă perioadă s-au produs schimbări majore.

Totuşi, pot fi notate cîteva lucruri. Mai întîi, acordul UE-Turcia, prin care Ankara se angajează să-i fixeze pe refugiaţi pe teritoriul turc, inclusiv prin acordarea dreptului la muncă şi primirea copiilor în şcoli – ceea ce, pînă de curînd, nu se întîmpla.

Ar veni apoi implicarea Alianţei Nord-Atlantice în securizarea frontierei maritime de la Marea Egee, în încercarea de a reduce presiunea existentă acum asupra insulelor greceşti. Aceasta, în paralel cu darea în folosinţă a punctelor de primire (hot-spots) de pe teritoriul grec. Atena a întîrziat mult cu înfiinţarea acestor puncte, dar a promis, pe ultima sută de metri, că se va pune la punct. Asta, după ameninţarea Consiliului cum că va fi suspendată din Spaţiul Schengen dacă nu demonstrează progrese vizibile în următoarele trei luni.

Nu în cele din urmă, Bruxelles-ul şi Berlinul au susţinut puternic în ultimele luni întărirea frontierei terestre dintre Grecia şi Macedonia. Cu zidul construit de Ungaria, cu şirul de controale la frontieră de pe ruta Slovenia-Austria-Germania, se speră ca „Ruta Balcanică“ să fie cel puţin obturată vizibil, dacă nu blocată cu totul. Multe depind de reuşita acestei încercări. Noi blocaje la frontiere, generate de fluxuri masive de refugiaţi, vor aduce pierderi financiare considerabile, mai ales în sectoare precum transportul, comerţul, turismul.

Dar sînt mai ales costurile politice. Din moment ce „soluţia europeană“ va eşua, aceasta va da avînt soluţiilor suveraniste – reintroducerea controalelor la frontierele interne ale Uniunii şi refuzul altor forme de cooperare europeană în domeniu, cum ar fi corpul comun de pază a graniţelor sau relocarea refugiaţilor.

Un eşec va putea însemna şi o lovitură politică de proporţii pentru cancelara Angela Merkel. O problemă cu bătaie lungă. Un viitor mandat al Angelei Merkel, din 2017, depinde de felul în care va face faţă crizei în acest an.

Este adevărat că în Germania nu există o presiune din partea partidelor antisistem precum în Franţa, de exemplu. Angela Merkel ar putea fi înlocuită, eventual, tot de cineva din zona partidelor tradiţionale. Dar e greu de crezut că nou-venitul (sau nou-venita) se va bucura de aceeaşi influenţă la nivel european. Pur şi simplu, Uniunea şi-ar pierde, cel puţin pentru o vreme, personalitatea care a mizat cel mai mult pe coeziunea europeană şi a fost piesa centrală în privinţa menţinerii sancţiunilor împotriva Rusiei. Oricum, Angela Merkel se vede azi mai izolată ca oricînd, după ce premierul francez Manuel Valls a declarat că respinge mecanismul permanent de relocare. Cu alte cuvinte, Germania nu are decît să rezolve problema acum, de o permanentizare nici nu poate fi vorba.

Marea întrebare este dacă măsurile lua­te în ultimele luni chiar vor ţine. Turcia, deocamdată, dă semne că nu poate sau nu vrea să controleze fluxul de refugiaţi. Numai în luna ianuarie, peste 65.000 au ajuns pe insulele greceşti. În acest timp, nervozitatea la Ankara creşte şi declaraţiile preşedintelui Erdogan sînt tot mai dure, pe măsură ce ţara sa pare a pierde cu totul de sub control ostilităţile din Siria. Poziţia lui Al-Assad, pe care turcii îl vor jos cu orice preţ, se consolidează ca urmare a ajutorului militar dat de Rusia. Iar atacurile asupra poziţiilor kurde sînt criticate chiar de către partenerii Turciei din NATO. În aceste condiţii, Erdogan poate fi imprevizibil. Mai mult, intensificarea bombardamentelor ruseşti asupra rebelilor de pe Frontul de Nord creşte numărul de refugiaţi care caută o scăpare în Turcia şi, de acolo, poate chiar în Europa.

Rusia pare a deţine în acest moment controlul strategic asupra fluxurilor de refugiaţi. Iar dacă Moscova îşi va aduce aminte şi de conflictul îngheţat din Ucraina şi va declanşa un atac masiv în zona de est sau în sud, pe linia Odessa-Tiraspol, atunci Europa se va pomeni cu o nouă criză a refugiaţilor. Consecinţele? Mai bine să nu ne gîndim.

Şi mai există un risc: acela al izolării Greciei. Pariul Berlinului şi Bruxelles-ului vizează mai cu seamă frontiera terestră greco-mecedoneană, mai uşor de apărat în comparaţie cu frontiera insulară a Greciei. (Iar aici, Macedonia a văzut o bună oportunitate de a coopera pentru a-şi demonstra ataşamentul european.)

Dacă Turcia nu-şi face temele, Grecia se trezeşte sufocată de refugiaţi, care cu greu se vor mai putea scurge de acum spre Balcanii de Vest şi de acolo spre Germania. Presiunea va deveni enormă pentru Grecia, care şi aşa se confruntă cu uriaşe probleme financiare şi cu un şomaj de 25%. Sub presiunea finanţatorilor şi „uitaţi“ pe linia frontului în criza refugiaţilor, grecii ar putea resimţi un puternic sentiment de abandon, cu consecinţe greu de estimat.

Ne aşteaptă, aşadar, o primăvară a riscurilor. Şi cine ştie dacă nu cumva viitorul Europei se va juca în Balcani, pe frontiera dintre Grecia şi Macedonia!

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.