Managerul antic
În vremea în care discutăm despre management şi manageri cu aerul că ei sînt descoperirea timpului nostru, nu ar fi rău să aruncăm un ochi şi pe texte mai vechi. Măcar să ne mai temperăm vanitatea inovaţiei. Vom avea surprize. De pildă, aceea că ideea de manager, adică de om cu asemenea abilităţi de conducere încît e în stare să pună pe picioare şi să dezvolte orice afacere sau, în sens larg, orice instituţie, nu e deloc nouă. După cum noi nu sînt nici dubiile pe care le generează printre profesioniştii de orice extracţie. Iată un text din Xenofon: "Odată, Socrate l-a întîlnit pe Nicomahide, care tocmai se întorcea de la alegeri şi i s-a adresat astfel: - Cine a fost ales general, Nicomahide? - Cine să fie, a răspuns acesta, nişte atenieni. Pe mine, care mă întorc de pe cîmpul de luptă unde am slujit ca soldat, comandant de companie şi şef mai mic, pe mine, zic, care am fost de atîtea ori rănit în lupte, nu m-au făcut strateg. L-au ales, în schimb, pe Anistene, care n-a luptat niciodată ca hoplit şi nici printre cavalerişti nu s-a distins deloc, care nu se pricepe la nimic altceva decît la îngrămădirea de averi. Pe el l-au ales! - Bine, obiectă Socrate, dar nu crezi că e foarte folositor faptul că el, bogat fiind, ştie să organizeze aprovizionarea oştirii? - Şi negustorii se pricep să adune avuţii, dar asta nu înseamnă că pot să conducă oştirea, a ripostat Nicomahide. - Dar Anistene e ambiţios, aşa cum trebuie să fie un comandant. Nu ştii că, ori de cîte ori finanţa un cor, îi întrecea pe toţi? - Pe Zeus, strigă Nicomahide, nu-i totuna să conduci un cor sau o armată! - Şi totuşi, răspunse Socrate, deşi Anistene nu se pricepea el însuşi să cînte sau să dea lecţii corului, era în stare să descopere pe cei mai talentaţi pentru aşa ceva. - Asta-i bună, zise Nicomahide. Atunci o să găsească şi printre ostaşi pe vreunul care să preia comanda în luptă în locul lui şi, mai ştii, chiar şi pe alţii care să lupte pentru el. - Să ştii că, în cazul în care găseşte, ca pentru cor, oameni capabili să lupte în război, atunci va ieşi cu siguranţă învingător. Şi apoi, e clar ca lumina zilei că el este gata să cheltuiască mai mult în război, pentru victoria noastră, a tuturor, decît pentru a asigura succesul unui cor, răspunse Socrate. - Aşadar, vrei să spui, Socrate, că este posibil ca unul şi acelaşi om să organizeze onorabil un cor şi să fie capabil să conducă şi o armată? - Da, asta vreau să spun, anume că un om care ştie ce are de făcut şi cunoaşte mijloacele de realizare, acela poate dirigui, deopotrivă, un cor, o gospodărie, statul, ca şi o armată. - Dar, Socrate, nu credeam vreodată să aud de la tine că un bun gospodar ar putea fi în acelaşi timp şi general destoinic. - Să examinăm atunci, zise Socrate, dacă îndatoririle celor doi amintiţi mai sus sînt aceleaşi sau dacă diferă. - Cu totul de acord, a spus Nicomahide". Şi Socrate, cu stilul său inconfundabil de a întreba şi de a dumiri în acelaşi timp, căci la el întrebarea nu aduce umbra dubiului, ci lumina lămuritoare, purcede la analiza comparativă a generalului şi a gospodarului. Constrîns de spaţiul tipografic, nu o pot reda aici, aşa că sar direct la concluzie, acolo unde, aşa cum e de aşteptat, Socrate a izbutit să dovedească asemănarea de esenţă între ceea ce are de făcut un general şi ceea ce are de făcut un gospodar. Redau, doar, ultimele fraze pe care le rosteşte Socrate: "Aşadar, iubite Nicomahide, nu-i nesocoti în nici un caz pe gospodarii pricepuţi. Grija pentru buna gospodărire a avuţiei personale nu diferă decît ca proporţii de cea pentru administrarea averii obşteşti (s.m.). Ele au multe asemănări, însă lucrul de căpetenie este că nimic nu se poate face fără oameni; şi una, şi cealaltă există datorită aceloraşi oameni. Cu aceiaşi oameni au de-a face şi cei care diriguiesc treburile obşteşti, şi cei care se îngrijesc de treburile personale. Cei care ştiu să-i folosească cu pricepere pe oameni ajung să administreze cum se cuvine atît treburile lor personale, cît şi pe cele ale statului, iar cei care nu se pricep să se folosească de oameni, nu realizează nimic bun nici în unele, nici în altele." Cu precizarea că "a folosi oamenii" nu trebuie înţeles în sensul blamabil din punct de vedere moral, ci în sensul bun, de a pune calităţile fiecărui om la lucru, închei aici, cu uimirea pe care o am de fiecare dată cînd citesc un text antic: nimic nou sub soare!