Mai la stînga, cum te uiţi din dreapta

30 iulie 2014   PE CE LUME TRĂIM

Cum stînga e autoproclamat unită, cică s-ar fi unificat şi dreapta. Uau, ce bucurie, cu beteală-am să te-mbrac şi steluţe-o mie.

Cum care stînga? Dreptate, adevăr, credinţă, libertate, fraternitate, veselie şi mîndrie. Cum care dreapta? Dreptate, adevăr, credinţă, libertate, fraternitate, veselie şi mîndrie.

Şi ce dacă o jumătate din dreapta era pînă ieri unificată cu stînga? Conjunctura-i de vină, pentru că ea a fost de-aşa manieră.

Şi ce dacă latifundiarul din stînga a ajuns pe post de liberal cugetător în drepta? Gata, nu mai e.

Şi ce dacă atacurile liberale la adresa statului liberal, şi ce dacă bătaia de joc şi de Constituţie? Gata, vara aceea fierbinte s-a stins, în fond politica e curvă.

Şi cum adică ce face acuma stînga? Stînga dă din mînă. 

Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii.

Mai multe