Măgăreața

Cu înțelesul său din limba mai veche (atestat în primele glosare și în traduceri religioase), cuvîntul măgăreață era pur și simplu un sinonim pentru măgăriță. Sensul vechi s-a păstrat regional, inclusiv cu dezvoltări metaforice depreciative și ironice („e măgăreață mare, pleacă pe treisprezece ani”, spune tînărul Vatică din Moromeții). I s-au adăugat și alte sensuri, de circulație locală, necunoscute vorbitorilor din alte regiuni, tipice pentru civilizația rurală și destul de divergente: măgăreața poate fi în unele zone o grămadă de spice de grîu, în altele – un acoperiș de lemn, o deschizătură într-un acoperș, o piesă de la plug etc.

Cuvîntul este astăzi bine reprezentat în registrul colocvial, în construcții cu cîteva verbe, cu care formează variante de expresii idiomatice, în primul rînd a pica sau a cădea măgăreața pe cineva. Explicația din DEX a expresiei – „a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat” – nu acoperă perfect utilizarea sa actuală, pentru care nu este relevantă absența vinovăției, ci doar aleatoriul sancțiunii: „sînt băgați la închisoare numai ăia care nu au bani de reprezentare sau pe care pică măgăreața” (ziare.com): „a picat măgăreața pe tine, nu ești singurul care face asta, dar nu mi se par corect să procedați așa” (bmwclub.ro). De cele mai multe ori nu este vorba de acuzații și pedepse, ci doar de o sarcină neplăcută, pe care cineva o primește în mod aleatoriu: „mereu pică măgăreaţa pe noi când e de lucru pe-o vreme ca asta” (Răzvan Petrescu, Grădina de vară, 1989); „nu lipsesc nici cîţiva liceeni pe care a picat măgăreaţa şi au fost aduşi cu japca la eveniment” (dilemaveche.ro); „pe care din voi pică măgăreața o să stați 10+ ore la birou să le faceți training ăstora” (reddit.com); „dacă ai fost «tras la sorți» și a căzut măgăreața pe tine… succes cu moderarea ședinței!” (vorbescinpublic.eu). O descriere a acestei utilizări dominante apare chiar într-o intervenție parlamentară: „Aşa a căzut măgăreaţa – aşa spunea tatăl meu, ca cineva mai de la ţară să înţeleagă cazul fortuit sau forţa majoră. Erau nişte concepte mai dificile. Şi atunci tata spunea: «Nea Ioane, aşa a căzut măgăreaţa!» şi omul înţelegea” (cdep.ro).

Nu este foarte clar cum se poate ajunge de la sensurile proprii ale cuvîntului la cel al expresiilor de mai sus, în care măgăreața pare a denumi o povară prăvălită pe neașteptate asupra cuiva, ca rezultat nedorit al întîmplării. E posibil ca legătura semantică să fi fost înlesnită de vreun joc sau de vreun sistem de tragere la sorți. Cea mai sugestivă conexiune pe care am găsit-o deocamdată apare într-o descriere a colindatului: „Darurile le strînge preşedintele de onoare şi le dă la «măgăreaţă». Zic măgăreaţă la cel care duce sacul sau desagii cu carnea şi colacii. E un ficior din ceată, din cei mai mici” (Traian Herseni, Colinde și obiceiuri de Crăciun: cetele de feciori din Tara Oltului (Făgăraș), 1997, p. 21). E posibil ca expresia măgăreața a căzut pe cineva să fi însemnat la origine „cuiva i-a căzut / i s-a  întîmplat să devină măgăreață”, adică i s-a atribuit rolul de purtător de poveri.

Există și un alt sens al cuvîntului, specific argoului închisorilor și care are de-a face tot cu cărăușia. Dicționarul de argou al lui George Volceanov înregistrează sensul „dispozitiv pe principiul scripeților, cu ajutorul căruia se transmit de la o celulă la alta diferite obiecte” (2006). Analogia prin care a apărut acest sens este ușor de reconstituit: un mijloc de transport simplu și eficient al obiectelor este identificat metaforic cu măgărușul care poartă o povară. Pentru aceeași funcție, argoul deținuților folosește și o altă metaforă asemănătoare: caleașcă. Uzul argotic al cuvîntului a beneficiat de oarecare vizibilitate în perioada comunistă, fiind ilustrat de un tablou din 1961cu titlul Măgăreața și de exponate ale instrumentului – mijloc lăudabil de comunicare a deținuților ilegaliști! – la Muzeul închisorii Doftana. Sensul nu a fost însă inclus în dicționarele generale ale limbii române.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).