Lupul " paznic la oi

14 mai 2009   PE CE LUME TRĂIM

Soluţiile pentru ieşirea din criza economică, politicile de securitate comune sau separate, întrebările despre cine e superputere şi cine nu au înlocuit în dezbaterea publică una dintre temele majore ale dezbaterilor din secolul XX: raportarea la drepturile omului. Obiectivul major de atunci a devenit un ornament oratoric, un şir de cuvinte adăugate la sfîrşitul frazei, înainte de aplauze. Avertismentul fostului preşedinte ceh, Vaclav Havel, sună mai mult decît îngrijorător, situaţia descrisă de el este un simptom al adormirii conştiinţei de sine a lumii: "Imaginaţi-vă nişte alegeri în care rezultatele se cunosc dinainte, iar despre toţi candidaţii se ştie dinainte că sînt nepotriviţi. Pornind de la asemenea premise, orice alegere democratică ar fi considerată o farsă. Şi totuşi, mîine (11 mai 2009, n.r.) Adunarea Generală a Naţiunilor Unite va declanşa asemenea alegeri, pentru locurile rămase libere în Consiliul Drepturilor Omului. 20 de ţări concurează pentru 18 locuri. (...) Se vede cum principiile au cedat în faţa căutării foloaselor. Guvernele au negociat locurile de la Drepturile Omului contra calităţii de membru în alte comisii ale Naţiunilor Unite, prevalînd consideraţiile politice. Absenţa competiţiei sugerează că nici statelor cărora le pasă de drepturile omului nu le pasă destul." În America Latină, Cuba candidează pentru reocuparea locului deţinut. Grupul asiatic sprijină necondiţionat cele cinci ţări din regiunea lor, printre care Arabia Saudită şi China. (...) În Europa de Est candidează Azerbaidjanul şi Rusia, ale căror politici în materie de drepturile omului "pendulează între discutabil şi oribil". "Asemeni cetăţenilor din Azerbaidjan, Cuba, China, Rusia şi Arabia Saudită, eu ştiu ce înseamnă să trăieşti într-o ţară unde statul controlează discursul public, suprimă opoziţia şi blochează libertatea de expresie. De aceea e de două ori mai înfiorătoare pentru mine priveliştea ţărilor din America Latină sau Asia, unde voinţa democratică nu reacţionează confruntată cu pierderea credibilităţii şi a respectului pentru drepturile omului." (The New York Times, 10 mai 2009) (M. B.)

Mai multe