Luptăm cu corupţia sau cu percepţia ei?

1 septembrie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Săptămîna trecută comentam rezultatele unui sondaj despre modul în care populaţia din România percepe corupţia diverselor categorii profesionale. Observam acolo că, deşi românii plătesc ei înşişi cel mai des la medic, la profesori şi la preoţi, tind totuşi să aibă o părere bună despre aceste categorii profesionale. La capătul negativ al spectrului se află politicienii şi oamenii de afaceri. În plus, aflăm de acolo că, la nivelul opiniei publice, rezultatele acestui Guvern, în ce priveşte lupta cu corupţia, sînt mai degrabă dezamăgitoare. Astfel, 24% dintre respondenţi cred că de cînd acest Guvern este la putere, corupţia a crescut, iar 48% cred că a rămas la fel (destul de rău, dacă ne gîndim la contraperformanţa în domeniu a Guvernului Năstase). Doar 15% cred că am asistat la o scădere a corupţiei după ultimele alegeri, semn rău pentru Alianţa D.A. care a venit la putere cu un discurs vehement împotriva corupţiei. La întrebarea directă "Cît de mulţumiţi / nemulţumiţi sînteţi de activitatea Guvernului în ce priveşte reducerea corupţiei?", 34% se declară foarte nemulţumiţi, 47% sînt nemulţumiţi şi doar 11% sînt mulţumiţi. Constatăm totuşi că la întrebările privind opţiunile politice, Alianţa D.A. este în continuare favorită (43% la CURS în iulie, cu PSD pe locul 2 - 24%). Cum se explică această opţiune dacă doar 11% sînt mulţumiţi de modul în care Guvernul Alianţei D.A. a gestionat problema? Să fi ajuns publicul din România, la nivel de masă statistică, la un fel de cinism rafinat, spunînd că votează un guvern corupt? Realist vorbind, chiar să fi crescut corupţia după 2004? Ştiu că nu este indicat să contrazici sondajele, dar de această dată am un argument bun. Corupţia nu a crescut de la ultimele alegeri, dintr-un motiv foarte simplu: avem un guvern mult mai slab. Corupţia în România este un fenomen politic şi înseamnă captura statului de către reţele de influenţă. Inevitabil, un guvern monocolor şi puternic pe poziţia sa, cum a fost cel al PSD, s-a manifestat ca un grup mai eficient de drenare a resurselor publice decît o poate face guvernul fragil actual, compus din patru partide, avînd şi un preşedinte jucător pe cap. Mai mult chiar, instrumentele de sancţionare existente doar formal pe vremea lui Năstase au început să funcţioneze graţie prezenţei în acest guvern a Monicăi Macovei şi a înlocuirii unor momîi ca Ioan Amarie cu personaje ca Daniel Morar. În plus, s-au făcut progrese în ce priveşte instrumentele formale (de pildă, declaraţiile detaliate de avere au scos la iveală "moştenirea" mătuşii Tamara). Este adevărat că avem cazuri de corupţi celebri care încă nu s-au finalizat şi trenează enervant de mult la parchete, dar prin comparaţie situaţia s-a îmbunătăţit faţă de 2000-2004, atunci cînd respectivii erau pur şi simplu intangibili. PSD a avut un punct slab în corupţie şi îl mai are încă. În acelaşi timp, democraţii şi liberalii s-au pliat mai bine pe direcţia în care merge societatea. Românii dinamici, care formează clasa de mijloc în plină expansiune, dezvoltă intoleranţă la corupţie, la un cu totul alt nivel faţă de generaţiile vechi (care au învăţat în comunism că puterea, la orice nivel, aduce avantaje personale, aşa că e bine să fii umil pe lîngă putere, poate îţi pică şi ţie ceva). Au luat liberalii şi democraţii în serios noua tendinţă a publicului? Unii da, alţii nu, cu toţii au beneficiat de ea. Cert este că, dacă PSD sub Năstase funcţiona ca un S.A. pentru organizarea raţională a corupţiei, puterea actuală fragmentată nu e capabilă de o asemenea organizare. Sînt prea slabi pentru a fi la fel de corupţi ca pesediştii. Modul în care conservatorii şi democraţii se toarnă unii pe alţii la presă, privitor la fraude, nu face decît să arate că sînt cu ochii unii pe alţii şi nu pot coopera la fel de bine ca pesediştii pentru a frauda statul. În plus, actualul Guvern a inclus anticorpi ca Macovei, care au declanşat o mică febră cu ameţeli în sistem, cum se întîmplă cînd foloseşti antibiotice puternice. Dacă sistemul se manifestă cu febră şi transpiraţie înseamnă că a crescut sau a scăzut corupţia? Dacă politicienii fac dezvăluiri unii despre alţii înseamnă că avem mai multă corupţie acum sau atunci cînd tăceau mîlc? În fine, ce înţeleg oamenii prin corupţie şi ce măsurăm cu aceste întrebări de sondaj? Impresia mea este că întrebările se referă la ceva, dar răspunsurile exprimă de fapt alte nemulţumiri. E ceva similar cu celebra întrebare legată de direcţia în care se îndreaptă România. De ani buni, obţinem răspunsuri negative. S-ar zice că după populaţia României, ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită tocmai cînd a aderat la NATO şi e foarte aproape de UE. Se opune populaţia acestei direcţii, adică aderării la UE? Nici pe departe. În sondaje, exprimă chiar un euroentuziasm covîrşitor şi îngrijorător în neştiinţa lui. Atunci de ce nu ne convine direcţia? Explicaţia ar fi că la o întrebare atît de generală, omul îşi exprimă propria frustrare. Mie nu îmi merge bine, sînt nemulţumit de slujbă, de casă, de nevastă, deci ţara trebuie că se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cam aşa este şi cu percepţia corupţiei. Mă enervează faptul că Adrian Năstase s-a îmbogăţit din funcţie, dar e încă liber bine-mersi şi scrie editoriale moralizatoare? E clar că Guvernul actual nu a făcut nimic împotriva corupţiei. Văd foarte bine că în judeţul meu găştile s-au schimbat între ele? La ce bun atunci declaraţiile noi de avere? Vedem mai multe scandaluri la televizor? Atunci e limpede că a crescut corupţia. Este un mod de a confunda puroiul cu microbul. Pentru guvernele care ar vrea să facă ceva cu corupţia apare următoarea dilemă: din moment ce corupţia şi percepţia corupţiei se arată a fi două fenomene separate, este mai bine să luptăm cu corupţia sau cu percepţia ei? E o dilemă mai complicată decît pare la prima vedere. De pildă, Vadim Tudor este văzut de publicul său ca un luptător cu corupţia, cînd toate soluţiile sale (dacă o puşcărie specială pentru corupţi se poate numi soluţie) se adresează, de fapt, percepţiei corupţiei. Dar despre asta în articolul viitor, cînd vom vedea de ce îl enervează pe Ivan Krastev, vechea noastră cunoştinţă, discursurile anticorupţie din Europa de Est.

Mai multe