Lupta cu știrile false

Anul trecut, Emmanuel Macron a propus înființarea unei Agenții Europene pentru Protecția Democrațiilor, o instituție care să furnizeze statelor membre expertiză pentru a proteja procesul electoral de atacurile cibernetice şi de manipulări. Deocamdată, această instituție e proiectată doar în mintea președintelui francez și va mai dura pînă la eventuala ei realizare. Dacă diagnosticul stabilit de Emmanuel Macron e corect, remediul – adică instituția – va avea, în cel mai bun caz, un efect placebo. Fără o înzestrare corespunzătoare și în absența unui efort european concertat, războiul cu știrile false o să se prelungească la nesfîrșit.

Președintele Emmanuel Macron pare să fie campionul european la lupta împotriva știrilor false. Acum doi ani, a reușit să promoveze o lege menită să protejeze „democrația liberală“ de fenomenul fake news. Noua legislație stabilește reguli mai dure pentru platformele de socializare obligîndu-le să afișeze, atunci cînd e cazul, sursele de finanțare ale conținutului editorial sponsorizat. Legea consolidează rolul Consiliului Superior al Audiovizualului care va putea sancționa mai ușor și mai sever posturile care difuzează știri false sau zvonuri ori bîrfe neverificate. În plus, în timpul campaniei electorale, judecătorii vor putea decide în regim de urgență (48 de ore) blocarea sau eliminarea unor conținuturi vădit false și publicate cu scopul de a manipula opinia publică.

Evident, procesul legislativ a avansat anevoios și s-a împotmolit de mai multe ori în controverse nu foarte fertile. Printre altele, i s-a reproșat – pe bună dreptate – că, într-o democrație liberală, statul nu poate să se înstăpînească peste adevăr. Mai precis, nu organe ale statului sînt cele care ar trebui să tranșeze ce anume e real și ce e ficțiune într-o relatare jurnalistică. Pe de altă parte, știrile false pot falsifica rezultatele competiției electorale – adică pot vicia democrația. E deci legitim ca un stat democratic să se protejeze de cei care îl sabotează.

Întărirea legislației intervine pe fondul experienței dureroase a ultimei campanii electorale, în care Emmanuel Macron a fost ținta mai multor atacuri cu fake news din partea principalei adversare, populista Marine Le Pen. Contextul francez nu e singular. Singular, deocamdată, e doar angajamentul Franței în a găsi o abordare legislativă și instituțională a problemei. Ceea ce lipsește însă în această încercare e o definiție într-adevăr operațională a termenului fake news și stabilirea unor responsabilități (împărțite) între stat, producători de conținut, platforme de difuzare și cetățeni/consumatori. Dar, pînă una-alta, modelul francez e o (semi-)reușită.

Germania face deocamdată doar pași ezitanți în direcția reglementării: la nivel legislativ se pune problema responsabilizării platformelor sociale, însă mulți cetățeni și, evident, giganții Internet se opun. În dezbaterea pe principii, cei care susțin libertatea par să fie mai numeroși decît cei care susțin vigilența statului. Însă cînd discuția se poartă în termeni pragmatici, riscurile libertății sînt identificate și evaluate corect.

Să fie autoreglementarea o soluție? În ultimii ani, Facebook a înregistrat cîteva progrese importante. Acum, platforma de socializare publică informații de bază despre paginile distribuite și accesate, comentariile agresive, xenofobe ori rasiste sînt blocate mai rapid, oamenii politici își pot proteja mai bine paginile de eventuale atacuri, conținuturile dubioase sînt marcate ca atare etc. E, dacă vreți, un început de curățenie. Dar e insuficient. Legislația mai severă și autoreglementarea nu pot contracara propaganda făcută de specialiști și susținută, conștient sau neintenționat, de mii de „răspîndaci“. Doar educația sau alfabetizarea media pot crea consumatori de presă conștienți și cetățeni activi – dar pentru asta e nevoie de un angajament pe termen lung al statelor.