Lupta cu prețurile – ce poate face Banca Națională, ce poate face Guvernul

Recent, premierul în funcțiune, Florin Cîțu, a aruncat o „săgeată” spre Banca Națională a României insinuînd că banca centrală a întîrziat să ia o măsură importantă în oprirea creșterii inflației. Se făcea referire la creșterea dobînzii de politică monetară. Evident, față de alți politicieni, precum tandemul Dragnea-Vâlcov, Florin Cîțu se exprimă într-un mod delicat la adresa BNR și a guvernatorului băncii centrale. Să ne aducem aminte că Liviu Dragnea și Darius Vâlcov vorbeau despre lipsa de patriotism a guvernatorului BNR și despre schimbarea iminentă a acestuia de la conducerea instituției.

Florin Cîțu, însă, pune în discuție o temă fierbinte într-un moment complicat. Direct spus, subiectul este: cine e de vină pentru creșterea galopantă a inflației? Premierul sugerează că BNR putea face mai mult. Banca centrală, prin documentul (minuta) ședinței de politică monetară, își manifestă îndoielile că politicile guvernamentale vor fi atît de curajoase încît să rezolve dezechilibrele bugetare și să stăpînească inflația. De asemenea, Consiliul de Administrație își arată și neîncrederea că România va putea absorbi banii europeni din planul de redresare și reziliență.  

Controversa nu face decît să redeschidă o temă de dezbatere serioasă, și anume ce face Guvernul și ce face BNR pentru a lupta cu inflația. Aruncarea pisicii, respectiv a vinovăției, este cel mai ușor lucru care se poate întîmpla. Prim-ministrul poate spune că BNR a greșit, Banca Națională poate să fie critică la adresa politicilor guvernamentale. Dar, dincolo de imagine și de jocul intelectual, divergențele de opinie nu ajută la mare lucru.

Publicul larg trebuie să cunoască diferențele de instrumente și de mecanisme de intervenție pe care Executivul și banca centrală le pot utiliza pentru a calma creșterea prețurilor. Astfel, BNR are chiar prin lege ca obiectiv principal stabilitatea prețurilor. Dar poate banca centrală să controleze prețul benzinei la pompă? Evident, nu. În schimb, BNR are mijloace specifice prin care poate influența evoluția inflației. Cel mai la îndemînă este prețul banilor, adică dobînda. Într-un moment în care inflația crește, dobînzile vor trebui să crească și ele. În felul acesta, BNR scumpește creditul, iar un credit la o dobîndă mai mare va însemna o descurajare a împrumuturilor noi și o creștere a sumelor de rambursat pentru o parte din creditele aflate în derulare, iar toate acesta se traduc printr-o scădere a cererii.

Florin Cîțu a sugerat că BNR a întîrziat momentul de creștere a dobînzii de politică monetară. Privind cifrele am putea fi tentați să îi dăm dreptate, pentru că atunci cînd inflația a ajuns la 5%, dobînda-cheie era nemișcată la 1,25%. O diferență mare, dar experții cred că BNR a acționat în stilul clasic, adică precaut, așteptînd să vadă dacă vîrful de inflație este tranzitoriu sau nu.

O altă pîrghie folosită de BNR este așa-numitul control al lichidității pieței, adică al banilor din economie. Prin operațiuni financiare specifice, banca centrală poate să aducă lichiditate sau să extragă bani din piață. Într-un moment în care inflația este mare, iar consumul crește constant cu cifre semnificative, atunci cînd cererea de mărfuri și servicii crește aproape indiferent de creșterea prețurilor, Banca Națională poate interveni să absoarbă bani din economie. Efectul așteptat este ca nivelul cererii să încetinească, dînd astfel un semnal producătorilor că ar trebui să își revizuiască prețurile, fie asumîndu-și costuri mai mari, fie devenind mai eficienți.

În fine, o piață pe care BNR o poate influența este cea valutară. Prețul valutei este esențial pentru prețurile de pe piața autohtonă. Mai ales în cazul unei economii, precum cea românească, în care importurile de bunuri de consum au o pondere importantă pe piață. Creșterea monedei euro în raport de leu scumpește importurile și avantajează exportatorii. Dar, în cele mai multe cazuri, devalorizarea monedei naționale nu le oferă prea multe pîrghii importatorilor să păstreze prețul neschimbat și, ca atare, creșterea euro antrenează și o creștere a prețurilor produselor din import vîndute pe piața autohtonă.

BNR poate interveni pe piață pentru a evita mișcările bruște ale cursului de schimb și o face atunci cînd specialiștii băncii cred că este momentul. Intervențiile pe piața valutară sînt, prin definiție, discrete, dar vizibile, dacă ne uităm, de exemplu, la evoluția rezervei valutare a României pe care o administrează BNR. O lună în care rezervele internaționale scad poate însemna că banca centrală și-a făcut simțită prezența pe piață. Acestea sînt pîrghiile cu care BNR luptă cu creșterea inflației. Trebuie remarcat că toate instrumentele BNR nu sînt perfecte, în sensul că utilizarea lor poate duce la un efect dorit (stabilitatea prețurilor), dar, în același timp, poate avea rezultate diferite asupra altor actori din economie.

Mijloacele Guvernului pentru a influența inflația sînt mult mai directe decît cele ale Băncii Naționale. Cînd Executivul decide creșterea pensiilor și salariilor bugetare trebuie să știe că dă un impuls cererii, deci creșterii inflației. Cînd Guvernul aplică un anumit tip de politică fiscală influențează nivelul de lichiditate, adică banii care rămîn la persoanele fizice sau la companii. De asemenea, deciziile curente pot influența piața muncii sau investițiile publice și, direct sau indirect, prețurile. Desigur, în condiții de criză, de explozie a prețurilor, Guvernul poate lua decizii care pot influența piața și prețul, de la plafonarea prețului pînă la scăderea unor taxe și impozite.

Ideal ar fi ca între Executiv și BNR să existe o colaborare. Istoria recentă arată că tensiunile dintre cele două instituții nu ajută la nimic.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: adevarul.ro