Lup moralist

1 septembrie 2021   PE CE LUME TRĂIM

Sintagma lup moralist circulă destul de mult în româna actuală, dar – în mod surprinzător – nu a fost cuprinsă și în dicționarele noastre generale. Expresia a fost înregistrată de-abia în Dicționarul de argou și limbaj familiar de George și Anca Volceanov (1997), cu precizarea „livresc” și cu definiția „persoană care critică la alții defectele pe care el însuși le are” (reprodusă și pe platforma dexonline, după ediția din 2007 a dicționarului, semnată doar de G. Volceanov și al cărei titlu a devenit Dicționarul de argou al limbii române). Expresia nu este de fapt argotică, nici colocvială – și nici propriu-zis livrescă, mulți dintre cei care o folosesc curent neasociind-o neapărat cu sursa ei literară. Este totuși un exemplu de influență a literaturii române asupra limbii, clișeul de uz curent provenind dintr-un titlu de text literar (Lupul moralist, fabulă a lui Grigore Alexandrescu, din 1842). Titlul românesc îl reia pe acela al unei fabule a lui Voltaire – Le loup moraliste (1761); fabula franceză nu a avut însă un efect similar, neproducînd o expresie cu sens stabil în limba franceză.

Ar fi deci interesant de văzut de ce sintagma s-a impus în română, cu un sens evaluativ bine precizat. Probabil că a contat circulația fabulei, care era la un moment dat cuprinsă în manualul (unic) de Limba și literatura română al uneia dintre clasele de gimnaziu, iar acum se găsește pe zeci de site-uri, multe dintre ele destinate părinților și copiilor. Apoi, poate că situația din fabula lui Alexandrescu a rămas mai puternic fixată în mintea cititorilor prin tema sa politică. Fabula lui Voltaire era o satiră anticlericală, în care lupul îi dădea fiului său sfaturi, recomandîndu-i o viață liniștită, onestă, modestă, departe de sacrificarea nevinovatelor oi. În final, fiul observa însă urme de lînă și sînge pe botul părintesc și rîdea ironic, promițînd că va urma exemplul viu al tatălui. În versiunea românească, devenită satiră politică, lupul împărat („înălțimea lupească”) ține o cuvîntare către slujbașii săi, cărora le cere să nu-i mai asuprească pe cei de rînd (temă socială care explică din plin prezența fabulei în manualele din perioada comunistă). Vulpea, aflată între ascultători, observă mantaua din piele de oaie a oratorului și îi cere insinuant și ironic acestuia să indice sursa achiziției („Ne poate fi iertat, / Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta, / De unde-aţi cumpărat postavul de manta?”). Și morala fabulei e ușor diferită de cea din textul lui Voltaire, pentru că vorbește nu despre ipocrizia umană (atribuită inspirației bisericești), ci despre corupția și abuzurile generalizate în societate („Cînd mantaua domnească este de piei de oaie, / Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie”).

Sintagma românească circulă mult în discursul politic, dar și în jurnalismul sportiv, în tabloide etc., fiind folosită pentru ironizarea adversarilor: „atunci cînd iei 30.000 de euro pe lună nu trebuie să fii «lup moralist»” (ziare.com); „După ce a încercat să fie un lup moralist al competiţiei, detalii incendiare au ieşit la suprafaţă despre el” (spynews.ro); „Domnul N., de la Evenimentul zilei – alt lup moralist –, se duce şi el la Milano” (cdep.ro); „Mă critică nişte lupi moralişti” (libertatea.ro) etc. Unele formulări par să păstreze sau să amplifice detaliul care în fabulă dezvăluia realitatea din spatele vorbelor frumoase – „timișoreanul S.G., un lup moralist, îmbrăcat acum în blană de oaie” (expressdebanat.ro); „Vor propune un alt lup moralist deghizat în oaie” (hotnews.ro). De fapt, se produce astfel o contaminare între două expresii a căror conexiune o schițase chiar Grigore Alexandrescu: între lupul moralist și lupul în blană de oaie. A doua expresie, cu echivalente în mai multe limbi, e de sursă biblică („Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sînt lupi răpitori”, Matei 7,15) și a fost atribuită și unei fabule a lui Esop (fapt neconfirmat, conform articolului Wolf in sheepʼs clothing, Wikipedia). Lupul în blană de oaie – deghizat, deci – este desigur un personaj negativ mai periculos decît lupul moralist.

În fine, observăm că termenul moralist are în dicționarele noastre și conotații negative: alături de sensul de bază  – „filosof, gînditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală” – este consemnat un înțeles familiar și peiorativ (care ar putea fi preluat chiar din franceză): „persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu”.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe