Lumea liberă şi restul lumii
La exact un an de la puciul eșuat îndreptat împotriva sa, Recep Tayyip Erdogan își sărbătorește, cu mare fast, renașterea. E, evident, o chestiune de perspectivă sau de narațiune istorică, dacă vreți. Cel care organizează mizanscena e însuși președintele, care a ieșit întărit din acea ambuscadă: reforma constituțională pe care a lansat-o i-a adus prerogative sporite, starea de urgență îi oferă control direct asupra forțelor militare, iar puciul în sine îi creează șansa (poate) nesperată de a poza în erou în fața mulțimilor adulatoare. Și exact asta e noua poveste pe care președintele Turciei o spune despre sine: că e victima unei trădări, dar că nu se va da bătut. Că apărarea democrației înseamnă lupta împotriva puciștilor. Că libertatea înseamnă eliminarea adversarilor și cinstirea celor care îi sînt fideli. O adevărată epopee!
În dimineața zilei de 16 iulie, președintele li s-a adresat cetățenilor turci prin mesageria vocală. „Ca președinte, vă transmit cele mai bune urări de ziua democrației și a unității naționale!“ Veteranilor le-a urat „sănătate și bunăstare“ . „Domnul să-i aibă în pază pe martiri“, a mai transmis Erdogan în mesajul vocal. Dar acesta n-a fost decît debutul unui adevărat tur de forță pentru consolidarea imaginii. Au urmat o adunare solemnă a Parlamentului, care a condamnat tentativa de lovitură de stat (ratată) de anul trecut, dezvelirea, în mai multe orașe, a unor statui dedicate eroilor care au luptat împotriva forțelor puciste, o campanie cu afișe stradale reprezentînd chipurile acelorași eroi și participarea președintelui la un miting de susținere în centrul orașului Istanbul. În discursul său, Erdogan a promis că va „smulge capetele acestor trădători“ și că va iniția o reformă a Justiției care să-i permită să intervină „ca la Guantanamo“ împotriva presupușilor puciști de anul trecut. Închisorile din Turcia sînt pline de asemenea presupuși trădători care așteaptă procesul. Iar președintele a spus că nu va ezita să promulge o eventuală lege a pedepsei cu moartea dacă Parlamentul o va decide.
Aceste manifestări care marchează supraviețuirea politică a președintelui amintesc și de cum s a înfăptuit această consolidare a puterii: printr-o campanie fără precedent de eliminare a adversarilor: în ultimii ani, peste 15.000 de persoane despre care se presupune că au avut legătură cu puciul sau pur și simplu opozanți politici acuzați de instigare au fost eliberate din funcții, arestate, condamnate la închisoare etc.
Nu e deloc clar ce s-a întîmplat în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, nu se știe cu precizie cum au pus stăpînire cîțiva ofițeri ai armatei turce pe cîteva elicoptere și transportoare blindate, nici în ce circumstanțe au murit peste 250 de militari. Sau, mai exact, se știe doar versiunea autorităților. Iar președintele Erdogan arată cu degetul spre predicatorul Fethullah Gülen.
Contestat atît în Turcia, de propriul popor, cît și de numeroși lideri europeni, președintele nu are multe soluții pentru a-și redobîndi legitimitatea. Referendumul recent i-a mai sporit popularitatea, chiar dacă a fost cîștigat cu o majoritate relativ fragilă. Grăbirea reformei statului înseamnă mijloace de acțiune și de persuasiune suplimentare. Iar prin instrumentalizarea loviturii de stat de anul trecut, președintele își justifică dreptul de a-și intimida și elimina oponenții. Noua republică e un nou sultanat: un hibrid care pune laolaltă prerogativele președinților din cele două modele democratice prezidențiale de la care spune că se inspiră Erdogan – cel francez și cel american – fără a prelua însă și mecanismele de echilibrare a puterilor în stat. Rezultă o pseudodemocrație, un regim superprezidențial cu toate atributele unei dictaturi.
Pînă nu demult, promisiunea unei eventuale integrări europene mai potolea ceva din tentația totalitară a regimului de la Ankara. Astăzi, cînd Europa însăși e în criză, cînd promisiunile Bruxelles-ului sînt tot mai incerte, liniile de separație dintre „lumea liberă“ și restul lumii devin tot mai vizibile.
Foto: wikimedia commons