Lumea civilizată scuipă pe jos

Aliaţii noştri americanii au făcut una cu pămîntul sufrageria unor oameni. E un fel de a spune. Sufrageria asta nu seamănă cu una normală, cu şemineu, televizor, canapea şi poze cu stăpînii casei pe comoda de lîngă geam. Era mai degrabă o dărăpănătură din pămînt întărit, acoperită cu bucăţi de la vreun vechi cort militar şi în care oamenii stăteau de-a dreptul pe jos. Evident, televizorul lipsea, aşa că pagubele se rezumă la vieţile cîtorva femei, copii şi bărbaţi. Toţi, presupuşi inamici ai Americii, capabili de acolo, de la mama dracului din Pakistan, să dea cu bomba taman pe strada 5 din New York, unde întreaga lume civilizată merge măcar o dată pe sezon să-şi împrospăteze stocul de Calvin Klein. Nu poţi să permiţi un astfel de scenariu. Acum sigur că indigenii ăia îşi meritau soarta. CIA ştia din surse sigure că aveau invitaţi la cină şefi din Al-Qaeda, infracţiune care se pedepseşte cu moartea în sistemul legislativ american pentru export. În plus, nu se spălau pe dinţi şi erau cel puţin cu 10.000 de ani în urmă în materie de sisteme de apărare. Drept pentru care cîinele legat la poartă n-a putut face nimic împotriva rachetei Hellfire, construită de creştini credincioşi, care merg la biserică în fiecare duminică şi fac donaţii pentru salvarea planetei. Lumea civilizată în care vrem să ne intregrăm ucide fără judecată. Sîntem gata pentru asta? Putem accepta ca şi în numele nostru să fie omorîţi oameni fără arme în mîini, care luptă cu farfuria cu supă dată unui străin pentru o cauză pe care o consideră dreaptă? Sigur că da. Luaţi ziarele de săptămîna trecută. N-aţi găsit nimic, nici un protest, nici un deranj? Asta e ideea. Aşa începe civilizaţia. Cu separarea populaţiei globului, în oameni şi indigeni. Şi cu mutarea pe celălalt canal. Şi cu evoluţia firească a omului, de la privitor la realitatea din teren, la reality-show-ul din studio. Aliaţii noştri sînt acuzaţi că-şi plimbă prizonierii cu avioane pînă cînd găsesc o ţară bucuroasă de tortură. Acum cîteva decenii, alţi aliaţi de-ai noştri intrau cu tancurile într-o ţară care nu-i mai suferea, iar noi, chiar dacă din motive care ţin de spaima de detronare a lui Ceauşescu, am spus "nu". Da, dar ruşii făceau filme proaste şi ne puteam permite să fim certaţi fără ca asta să ne strice seara de sîmbătă. Fără americani, în schimb, n-am rezista mai mult de jumătate de sezon TV. Chiar dacă deasupra zboară bombardierele, dedesubt recuperează actorii, în cinematografe. Sigur, nici ei nu sînt de acord cu ce fac trupele lor, dar noroc că agenţiile de presă nu le preiau chiar toate declaraţiile. Şi noroc că Hollywood-ul ne-a obişnuit cu războiul cu happy-end - iar sfîrşitul fericit e exact ce aşteptam şi de la cel din realitate. Chiar dacă e mai prost filmat şi e chiar sfîrşit, adică deces. În masă, cîteodată. Mai enervant e că, pentru toată distracţia cu box-office la cimitir, trebuie să şi plătim. Sîntem de acord cu două războaie şi-o autostradă. Mergem cu ei la luptă, dar mai dăm şi-o facilitate fiscală. Ne stricăm prietenia cu europenii - ultima populaţie paşnică şi bogată, în acelaşi timp, a lumii - şi mai trebuie să luăm şi ceva jet-uri de peste Ocean, că e superofertă. Dacă vrea să facă un lucru drept, America trebuie să înceteze să omoare nevinovaţi. Mai exact, să ia în calcul ca un risc neglijabil, pierderea vieţii altora. Inclusiv a soldaţilor ei... Este exact politica ce păstrează sau aduce la putere nebuni, în ţări precum Iran sau Coreea de Nord - care au primit cadou în ultimii patru ani, mai multă legitimitate decît ar fi cumpărat cu bugetul de marketing al Coca-Cola... Din 1992 încoace am mers în America în fiecare an, cu un scop precis: să iau o gură de libertate. După 11 septembrie 2001, m-am întors mai mult cu haine... Şi cu sentimentul că trăiesc într-o lume care nu mai există - lumea exterioară Statelor Unite. Mi-e dragă ţara aceea, însă mi-e teamă că vom ajunge să spunem despre ea ce zicem acum despre a noastră. Frumoasă, păcat că-i populată (cu neoconservatori, să nu acuzăm la grămadă!)...