Lucruri care te enervează

Vînzătorul care pune mîna pe cutia de cola exact în locul în care tu vei pune gura. Şi e clar că nu e curat pe degete. Mall-urile noi, în care la toaletă nu există nici o chiuvetă la care copiii pot ajunge, să se spele înainte de masă. Restaurantele în care ticul nervos naţional, fumatul, e impus tuturor, inclusiv celor de la aşa-zisa zonă de nefumători, în nici un fel izolată... Mă mai enervează povestea fără sfîrşit a toaletelor murdare (despre care credeam ca sînt un subprodus al marxismului!), oamenii care îşi cumpără maşini rapide ca să poată fi fulgerător de nesimţiţi, petrecerile la care nimeni nu cere voie vecinilor să pună muzica tare, precum şi fosilele vii din istoria umanităţii, care au supravieţuit cumva pe aici. Acum cîteva seri, am oprit pentru benzină la intrarea în Medgidia. La două pompe distanţă, un individ scos din diorama de la Antipa, secţia pre-hominizi, tocmai pusese una dintre capodoperele hip-hop-ului românesc, aia cu 95% organe sexuale şi doar 5% muzică. M-am uitat la el, în vreme ce muzica din maşina lui înjura toată benzinăria: să fim oare de aceeaşi specie? Mi-e greu să accept asta. Darmite faptul că am fi cumva parte a aceleiaşi naţiuni! Şi totuşi, acolo, în faţa mea, mustind de mitocănie ca Dunărea de stuf, bucuros că nu ştie nimic şi nici măcar asta, cel mai idiot cetăţean din sudul ţării se uita cu mîndrie în jur: băăăă, ce... asta e muzica mea, are cineva o problemă? Ce poţi să faci cu aşa ceva? Să te bucuri că şi proştii sînt liberi? Sau să te plîngi, stereotip, de românii ăştia? Adevărul e că nu ştiu altă naţiune care să vorbească aşa de urît despre ea însăşi. Şi, de cînd cu invazia de expaţi, am ajuns să cunosc, la un pahar, la nivel personal, o mulţime. Francezii sînt mîndri, englezii sînt mîndri, grecii sînt super-mîndri, românii sînt oficial mîndri. Dar devin deprimaţi rău după un pahar, scîrbiţi de ei înşişi după două, şi decişi să-şi împartă poporul în două categorii (ştiţi şi voi care), după o cină prelungită cu colegii de multinaţională de la New York. De altfel, enervarea pe noi înşine a dus la o adevărată industrie, pe net. Avem site-uri în care sînt înfieraţi nesimţiţii care şi-au abandonat maşinile, forumuri în care ne plîngem unii de alţii, homosexuali de homofobi, pesedişti de pedelişti, jurnalişti de cititori, eu de tine şi tu de mine. Din treaba asta se face trafic, adică bani, care şi ei vor fi cheltuiţi fără să aducă prea multă fericire, la o terasă unde ospătarul vorbeşte cu accent de Ferentari, ca să ştii că poţi să iei şi o bătaie dacă cumva nu te simţi bine. Între timp, străinii se miră că nu putem schimba nimic din toate astea. Am un amic foarte bun, de felul lui englez, care a reuşit cumva să rămînă uimit de tot ce vede, în ultimii 15 ani de cînd stă aici. Poate că asta ne desparte: ei nu sînt capabili să accepte un lucru, doar pentru că el se întîmplă de multă vreme, repetat. E ca un robinet care curge: românul nu-l repară, se obişnuieşte cu zgomotul. Britanicul meu se enervează la fiecare picătură. La nesfîrşit. Singura speranţă de schimbare, e, fireşte, moda. Trebuie cumva să facem să se poarte bunul-simţ. Botezatu să scoată colecţia "Nu scuip pe jos", cu dantele, Poponeţ să-şi facă emisiune de spovedanii pe Trinitas, Porsche să aducă maşina cu viteză limitată la 50 de kilometri pe oră şi muzică doar la căşti. Iar la terasă, pe Herăstrău, să auzi colecţiile Humanitas audio, recomandate chiar de sponsorul localului, berea Carlsberg. Şi, peste toate astea, trebuie să devină cumva uncool să ai bani, putere, tupeu. Aveţi vreo soluţie? lucian@signfactor.ro