Locuri pitorești

Pînă acum am povestit mai mult despre orașe mari din Statele Unite, cu zgîrie-nori amețitori, străzi aglomerate, rase amestecate, mașini nenumărate, zgomote combinate, muzee celebre, săli de concerte grandioase, gări, porturi și aeroporturi forfotitoare. Dar evident că există și cu totul altfel de locuri. De exemplu, orășelele și localitățile mai mici care, de obicei, pot fi ori plicticoase, ori fermecătoare. Asta depinde probabil și de felul în care te raportezi la ele. Sînt convins că acolo unde unui turist i se poate părea minunat, unui localnic i se poate părea de-a dreptul dezolant. Ba cred că se întîmplă și invers. Evident că eu am ales locuri despre care, în general, se spune că sînt pitorești sau interesante. Și impresia a fost că pe acolo ar fi acea Americă în care ți-ai putea dori să locuiești (bineînțeles că după ce ai făcut bani într-o mare metropolă).

Nyack-ul, despre care am mai pomenit, e un asemenea loc, la cîteva zeci de kilometri depărtare de Manhattan, pe malul drept al rîului Hudson. Mai degrabă sat decît oraș, are în centru cîteva restaurante și magazine, ba chiar și o tavernă grecească. Pe strada principală se află și casa natală a pictorului Edward Hopper (și despre asta am mai scris). Cîndva la Nyack exista și industrie, se fabricau ambarcațiuni și încălțăminte sau se exploata gresie pentru construcțiile din New York. Astăzi pare a fi doar un plăcut și foarte pitoresc refugiu rural. Plimbîndu-te pe străzile aproape pustii, printre casele colorate, puse la punct în cele mai mici detalii, cu curțile lor mari, cu gazon, multe flori și arbori seculari, n-ai bănui că la nici o oră de mers cu autobuzul se află una dintre cele mai teribile aglomerări urbane de pe planetă. Nyack-ul este situat strategic pentru iubitorii de natură și de liniște, care însă își doresc să poată ajunge cît de repede și în mijlocul agitației metropolitane. Dacă te urci pe dealurile din apropiere, poți zări în depărtare skyline-ul Manhattan-ului, dar tot așa de bine poți ignora acea vecinătate. Poți să ieși pe rîul Hudson cu barca, la pescuit în apropiere, într-un peisaj idilic cu dealuri înverzite de jur împrejur, după cum poți să pornești pe rîu la vale pentru ca, trecînd pe sub marile poduri, să ajungi relativ ușor la măreața Statuie a Libertății și la ocean.

Nyack-ul e plin de culoare, strălucește de curățenie (nu neapărat cu pedanterie), iar liniștea nu e tulburată decît de zgomotul mașinilor de tăiat iarba. Recunosc însă că nu am idee despre oamenii lui, în afară de observația că sînt foarte politicoși și amabili. Mai știu și că reprezentantul lor de seamă − Edward Hopper  − putea picta cu o sensibilitate și o profunzime răvășitoare.

Un oraș ceva mai mare (40.000 de locuitori) este Annapolis, de pe malul golfului Chesapeake. De un pitoresc ieșit din comun, are case de lemn colorate, înșirate de-o parte și de alta a unor străduțe curbe, care urcă din portul plin de ambarcațiuni de toate felurile. În acel port am dat cu oarecare uimire peste statuia de bronz a cuiva cunoscut: Kunta Kinte. Citea dintr-o carte, înconjurat de alte statui, ale unor copii. Destul de rar se întîmplă ca unui personaj fictiv (fie el chiar inspirat din realitate) să i se ridice o statuie...

Trebuie spus că Annapolis nu e chiar un simplu oraș pescăresc, cum ar părea la prima vedere. E capitala statului Maryland și în secolul al XVIII-lea a fost chiar capitala temporară a Statelor Unite (timp de cîteva luni). Astăzi găzduiește celebra Academie Navală Annapolis (echivalentă cu Academia West Point pentru armata terestră a Statelor Unite), care e aproape un oraș în sine, cu peste patru mii de cadeți. Deși atît de importantă ca instituție de pregătire militară, pînă foarte de curînd putea fi vizitată chiar și de străini. Între timp însă, din motive de securitate, regulile s-au înăsprit. În week-end-uri, străzile din Annapolis se umplu de uniformele albe și proaspăt scrobite ale cadeților în permisie. Svelți și supli, tinerii și tinerele străbat orașul cu o veselie cumpătată. Buna lor creștere, vizibilă imediat, e dătătoare de speranțe. 

Aș mai aminti că printre absolvenții acestei academii navale figurează astronautul Alan Shepard, senatorul John McCaine, președintele Jimmy Carter sau celebrul amiral Chester Nimitz.

Cred că și acest oraș, aflat la mică distanță de Washington, D.C., ar putea fi un loc în care să vrei să locuiești. Din Annapolis, foarte repede se ajunge la podul Chesapeake Bay Bridge care traversează golful Chesapeake spre insula Kent. Ei bine, pe acel pod nu treci un rîu sau un fluviu, ci de-a dreptul o mare. Are vreo șapte kilometri lungime și nu te simți prea în largul tău cînd ajungi deasupra mării. Din cauza îngustimii și a parapetului jos, mai ales pe vreme rea, unii îl consideră drept cel mai înspăimîntător pod din Statele Unite. În timpul uraganelor (au fost cîteva pe acolo în ultimele decenii), circulația se închide. În anii ’50, cînd a fost construită prima traversă, era cea mai lungă structură de oțel din lume care trecea peste o apă. Astăzi există poduri cu mult mai lungi, chiar în Statele Unite și chiar peste același golf Chesapeake. Cum spuneam și altă dată, în materie de construcții, americanii sînt de-a dreptul nebuni. În fine, pe malul celălalt e insula Kent, o zonă rurală cu ferme și proprietăți de-o curățenie și o perfecțiune care te lasă cu gura căscată. Le-am admirat doar din mașină și ne-am oprit doar să punem benzină (mînați poate și de teama traversării acelui pod în sens invers). Fiind pentru prima oară la o benzinărie și neobișnuiți cu sistemele lor, ne-am trezit că am marcat mai mulți dolari decît benzina care intra în rezervor. Omul de la casă a încercat să ne explice că nu e nici o nenorocire, că peste cîteva zile aveam să primim restul în cont. Nu prea pricepeam cum ar veni asta și primul nostru gînd, de români pățiți, a fost că ne păcălește. N-am avut altă soluție decît să ne prefacem că-l credem, dar am plecat îndoiți. Am mai trecut pe lîngă cîteva proprietăți extraordinare și apoi ne-am întors peste același pod înfiorător, fiindcă nici în privința asta n-aveam altă soluție. Am ajuns cu bine înapoi, pe malul nostru, iar după cîteva zile am descoperit că și banii noștri restanți erau înapoi în cont.