Life Made to Order

24 iunie 2010 PE CE LUME TRĂIM

În secolul al XVI-lea, alchimistul Paracelsus a inventat o formulă de creare a unei fiinţe vii, care presupunea, printre altele, inseminarea unei cantităţi de spermă într-un venter equinus (la bază această expresie înseamnă „balegă de cal“, dar în latină venter înseamnă uter sau abdomen). Dincolo de speculaţiile în ceea ce priveşte coincidenţa de nume, biologul american Craig Venter a fost, cu siguranţă, „motorul“ echipei de cercetători care a anunţat luna trecută crearea unei forme artificiale de viaţă, respectiv a unei bacterii denumită Syntia. Deşi foarte asemănătoare cu bacteria naturală după care a fost concepută, Syntia conţine un genom în care au fost introduse gene ADN anume create pentru a-i scoate în evidenţă natura sintetică. Decodificate, aceste gene dezvăluie adresa unui site web, numele cercetătorilor care au lucrat la realizarea bacteriei şi cîteva citate de referinţă, cum ar fi cel al lui Richard Feymann: „Ce nu pot construi nu pot înţelege“.

Cînd li s-a reproşat că se joacă de-a Dumnezeu, cercetătorii de la Institutul J. Craig Vender nu au fost luaţi prin surprindere, pentru că se aşteptau la astfel de reacţii. Din punctul lor de vedere, oricine crede că viaţa a fost dată de Dumnezeu va privi crearea unei bacterii artificiale vii ca pe un joc de-a divinitatea. Art Caplan, un cunoscut bioetician de la Universitatea din Pennsylvania, susţine că realizarea bacteriei este, fără îndoială, o descoperire cu semnificaţie istorică, dat fiind că, în mod evident, combate ideea că „pentru a exista, o viaţă are nevoie de o putere divină“.

Cînd i s-a cerut să-şi exprime părerea referitor la crearea bacteriei Syntia, Craig Vender a descris realizarea ca pe „o schimbare filozofică majoră a felului în care privim viaţa“, adăugînd faptul că echipa de specialişti a produs totodată şi un set de unelte de reconstrucţie de vieţii. Biologul a fost însă dur criticat pentru faptul că cercetările din cadrul proiectului au fost finanţate de Synthetic Genomics, o companie la care este acţionar şi căreia îi revin toate drepturile de proprietate intelectuală. Nimeni nu a luat însă în considerare faptul că munca celor 20 de cercetători a durat ani de zile, timp în care au fost cheltuite 40 de milioane de dolari, investitorii fiind, din acest punct de vedere, o sursă binevenită de finanţare.

Cea mai interesantă previziune făcută de Vender a fost realizarea unei alge capabile să absoarbă dioxidul de carbon din atmosferă şi să-l transforme în motorină sau gazolină. Compania Synthetic Genomics a semnat deja un contract de 600 de milioane de dolari cu ExxonMobil prin care se obligă să obţină combustibil din alge.

Deşi anumite voci se opun patentării unor astfel de invenţii, bătălia pe această temă a fost pierdută în 1980, cînd Curtea Supremă a Statelor Unite a decis patentarea unui microorganism modificat genetic, special conceput pentru a curăţa petele de petrol. (Luînd însă în considerare distrugerile cauzate de scurgerile de petrol din Golful Mexic, ar mai trebui lucrat la gradul de eficienţă al acestui microorganism.) Patru ani mai tîrziu, Universitatea Harvard a obţinut dreptul de patentare a unui şoarece special creat pentru a se îmbolnăvi de cancer mult mai repede decît normal, eficienţa lui în testele de laborator crescînd în acest fel exponenţial. Cît despre bacteria Syntia, este foarte adevărat că existenţa ei ridică mari semne de întrebare cu privire la limita dintre natural şi artificial, dar să recunoşti acest lucru nu înseamnă să fii de acord cu refuzul patentării, fapt care le-ar îngrădi oamenilor de ştiinţă şansa de a-şi mai face cunoscute anumite tipuri de descoperiri.

Evident că legile referitoare la realizarea organismelor artificiale ar trebui să fie la fel de stricte precum cele care vizează organismele modificate genetic, dar orice risc ar trebui calculat în funcţie de alte pericole cu care ne confruntăm. Negocierile internaţionale cu privire la schimbările climatice, de exemplu, par a fi în impas, fapt care a dat naştere unui val de scepticism la nivel global în ciuda tuturor încercărilor de a demonstra ştiinţific o problemă reală, care va afecta viaţa a miliarde de oameni. Riscurile biologiei artificiale, aşadar, ar putea părea să conteze mult mai puţin decît faptul că descoperirile în acest domeniu ne-ar ajuta să depăşim o situaţie catastrofală la nivel global.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton. Cea mai recentă carte a sa este The Life You Can Save.