Libertate cu basculanta
Totul a început ca un protest zgomotos, dar izolat, cu claxoane și sloganuri urlate la portavoce, dar lipsit de energie. Începînd cu 15 ianuarie, Guvernul Canadei a adoptat o nouă decizie pentru combaterea pandemiei: obligația de a prezenta dovada vaccinării la intrarea în țară prin punctele de trecere a frontierei terestre. O mulțime de camionagii care trăiau din transportul de marfă între SUA și Canada s-au simțit loviți de această măsură. Vaccinați și nevaccinați deopotrivă au lansat mai întîi proteste, blocînd vămile, apoi mișcarea s-a transformat într-un convoi de camioane și alte vehicule avînd ca destinație capitala Ottawa. Asediul Parlamentului, pe data de 29 ianuarie, a oferit lumii întregi imaginea emblematică a clivajelor actuale pe tema libertății și a obligației vaccinale: mii de camionagii furioși, urlînd și claxonînd cacofonic într-un oraș altminteri liniștit, și sute de contramanifestanți, mai ales din rîndul lucrătorilor sanitari, încercînd în zadar să-i domine. Revendicarea inițială – eliminarea obligației vaccinale la intrarea în țară – s-a extins, protestatarii cerînd eliminarea tuturor restricțiilor sanitare și demisia premierului Justin Trudeau. Manifestația devine vitrină și rampă de lansare pentru tot felul de grupări populiste și de extremă dreapta. Cuvîntul de ordine e libertate. Tot libertate cer și protestatarii din Franța și din Belgia, căci convoaiele libertății s-au exportat repede și în Europa. E, deja, un fenomen îngrijorător, mai ales că, pe alocuri, manifestațiile sînt violente.
Chiar dacă virulența bolii și a transmiterii virusului pare să se fi domolit, e nevoie, în continuare, de măsuri ferme. Tocmai pentru a sprijini reinstaurarea libertății. Putem considera vaccinarea obligatorie un atac la adresa libertăților individuale? Da, e o încălcare a principiului liberului-arbitru, dar e o măsură justificată etic de o situație excepțională și care are ca obiectiv interesul colectiv. Poate că, de la volanul unui camion care gonește pe autostradă, nuanțele nu se văd atît de clar. Însă măsura vaccinării obligatorii prezintă – pentru populație și pentru autorități – cel puțin două avantaje. Primul e că se adoptă o regulă simplă aplicabilă universal (cu excepția persoanelor care au o contraindicație medicală). E o singură regulă pentru toți. Al doilea avantaj: pentru autorități, e modalitatea cea mai la îndemînă de a se achita de o obligație constituțională – protejarea populației. În Canada, ca și în Europa, guvernele au preferat să adopte sisteme mai complicate și, pînă la urmă, mult mai puțin eficiente pentru a-și proteja cetățenii. Pașaportul COVID-19 a fost introdus tocmai ca un instrument menit să păstreze, măcar aparent, libertatea individuală, manifestată sub forma libertății de a alege: cine vrea să aibă o viață socială activă, cine vrea la cinema, la stadion sau la berărie trebuie să prezinte un certificat care să ateste trecerea prin boală, vaccinarea ori rezultatul negativ al unui test PCR. E o formulă ipocrită care scutește Guvernul de responsabilitatea unei măsuri mai eficiente, dar impopulare, oferind cetățenilor iluzia că pot alege... Or, exact această atitudine ambiguă, tradusă în politici ezitante, a condus la scăderea încrederii oamenilor în măsurile antipandemice și, pînă la urmă, în vaccin. Camionagiii și luptătorii pentru libertate care însoțesc convoiul sînt într-un fel produsul unor politicieni care nu au știut sau nu au vrut să lupte, cu adevărat, pentru recîștigarea libertății. Cumva, asumarea vaccinării obligatorii înseamnă asumarea unei limitări a libertății individuale în favoarea libertății colective. Adică normalizarea vieții după stingerea pandemiei. Adversarii vaccinării obligatorii pretind libertate individuală absolută fără a ține cont de riscurile asupra libertății colective, de parcă poți fi liber cu adevărat într-o societate marcată de neajunsuri sau de restricții. E ca și cum ai merge cu camionul pe o autostradă fără marcaje, fără parapete și fără să respecți regulile de circulație. Libertate cu camionul, libertate cu basculanta...