<i>Consilierii şi cîntăreţul</i>

Pe vremea cînd Berlinul era un oraş împărţit în două de un zid, numele lui Wolf Biermann era purtător de scandal. A trăit în Germania de Est nu pentru că aşa s-a nimerit, ci pentru că aşa a vrut. S-a născut la Hamburg în 1936. Tatăl lui a murit la Auschwitz. În 1957, a decis să se instaleze în Germania de Est. Student la filosofie, a refuzat să devină membru al partidului unic şi, după ce a ascultat motivele refuzului, comisia care s-a ocupat de el a fost edificată: "dl Biermann confundă cîteva fenomene negative cu esenţa socialismului". Prima piesă din micul teatru pus de el pe picioare urma să discute despre Zid. Sala a fost închisă înainte să se dea măcar o reprezentaţie. Wolf Biermann avea totuşi ceva de comunicat şi a început să compună balade despre birocraţii regimului. I s-a interzis să le cînte în public, să le publice şi de asemenea i s-a interzis plecarea în străinătate, chiar şi în "ţările frăţeşti". Cîntecele circulau prin reţelele informale şi Biermann devenise cunoscut, deşi pentru autorităţile din ţara lui era o non-persoană. Cu prilejul unui vremelnic dezgheţ, în 1976, i s-a permis un turneu în Germania Occidentală. În concertul de la Köln, a cîntat tot ce i se interzisese în celălalt punct cardinal: critica sistemul comunist, cerea libertatea expresiei, apăra Israelul. A doua zi i s-a retras naţionalitatea pentru că "a violat grosolan datoriile cetăţeneşti". Prietenul lui, filosoful Robert Havemann, a reuşit să organizeze manifestaţii de protest şi comentatorii consideră că acesta a fost momentul rupturii între intelectualii partidului şi regimul comunist. Instalat la Hamburg, Wolf Biermann rămîne un etern disident. Critică societatea occidentală, e entuziast în momentul reunificării şi, în 2003, în opoziţie cu stînga Germaniei unificate, găseşte că războiul din Irak are motive bine întemeiate. În urmă cu cîteva săptămîni (Le Monde, 24 ianuarie, 2007), Senatul oraşului Berlin, prin consilierii creştin-democraţi, verzi şi liberali a decis să-i acorde titlul de cetăţean de onoare. Majoritatea - social-democraţi şi socialişti, coaliţia roşu-roşu - s-a opus. Discuţiile zgomotoase s-au încheiat în favoarea artistului. Cu sau fără ceremonie, onoarea lui Biermann durează. În ceea ce-i priveşte pe consilieri, stăruie un dubiu. ( M. B. )