Lectura, din nou la apel

20 februarie 2020   PE CE LUME TRĂIM

O anchetă a revistei Consilierul de lectură, care se tipărește sub egida unui program dedicat lecturii al ANPRO, Asociația profesorilor de limba și literatura română „Ioana Em. Petrescu“, mă face să mă întorc spre un subiect mai vechi și înspre anul care s-a încheiat. Concret și foarte pe scurt, spre finalul anului precedent, la început de decembrie, în cadrul programului-concurs Lecturiada, susținut de revista și de asociația amintită, sub atenta coordonare a doamnei Monica Onojescu, s-a lansat un mini-proiect, generat de constatarea că Anul Cărții – „România citește“,  legiferat prin Legea nr. 357/2018 și susținut de Administrația Prezidențială, nu a produs efectele așteptate. Doamna Onojescu a lansat o invitație elevilor și profesorilor, respectiv unor scriitori între care m-am numărat și eu. Succint, scriitorii s-au filmat adresînd cîteva cuvinte elevilor, încheind cu o întrebare-provocare. Elevii au răspuns prin comentarii pe Facebook, iar scriitorii au ales cîte un cîștigător. Premiile au constat în pachete cu cărți, oferite ca sponsorizare de o editură. În urma derulării proiectului, un număr de profesori au răspuns unei anchete despre vizibilitatea și eficiența legii mai sus amintite, respectiv, acum, scriitorii implicați au răspuns de asemenea. Întrebările se corelau cu următoarele paragrafe din lege:  Art. 3. (1) În „Anul Cărții“ se lansează Programul național „România citește“, denumit în continuare Programul. Programul se va desfășura în cadrul unităților de învățămînt primar și gimnazial și presupune organizarea de întîlniri săptămînale ale elevilor cu voluntari, precum părinți, personalități publice, jurnaliști. În cadrul Programului, voluntarii vor lectura împreună cu elevii fragmente din operele literare incluse în programa școlară. (2) Programul presupune și organizarea de întîlniri bianuale ale elevilor cu scriitori romîni contemporani, de anvergură națională sau locală, care să lectureze fragmente din propriile creații literare, în scopul încurajării lecturii și promovării acestora.

Redau mai jos poziția mea, ca răspuns la ancheta Consilierului de lectură.

Ce aș putea remarca, din start, atît în calitate de profesor, cît și de scriitor, este că astfel de inițiative cum a fost Legea nr. 357/2018, dacă nu au și o serie de grafice ulterioare de măsuri concrete, rămîn simplă imagine. Nici în calitate de scriitor, nici în calitate de profesor, nu am simțit ceva deosebit față de alți ani cu privire la promovarea lecturii în școli. De altfel, cred că nici nu trebuie să declarăm un an drept anul lecturii, ci ar trebui să facem din obiectivul dezvoltării gustului pentru lectură un obiectiv permanent, de țară. N-am să intru în multe detalii în această privință, dar ar trebui văzute niște statistici, cum stăm cu numărul de librării, cîte cărți se cumpără la noi comparativ cu alte țări, cum arată bibliotecile din orașe medii și mici sau, nu mai vorbesc, cele de la țară.

Revenind însă la problema anului lecturii. Mă zgîrie în urechi  și pe creier acel verb, „a lectura“, utilizat în program, deși sînt convins de bunele intenții ale celor care au conceput documentul. Nu știu, mai întîi, de ce s-au concentrat doar asupra nivelurilor primar și gimnazial, omițîndu-l pe cel liceal. Cum a arătat, apoi, campania în favoarea cititului în realitate în raport cu intenția? Nicicum. Era utopic oricum să își imagineze cineva că se pot organiza săptămînal acțiuni de implicare a unor voluntari, părinți, personalități publice, jurnaliști. Nu există timp și resurse pentru așa ceva, săptămînal, în toate școlile din țară. În fapt, probabil că sînt mii de școli în care nu s-a făcut nimic de genul acesta sau s-a făcut de două-trei ori în tot anul. Apoi, aș spune că nu astfel de întîlniri cu autorități publice și cu jurnaliști dezvoltă gustul pentru lectură. Ele rămîn simple festivisme, cu aer prăfuit, departe de scopul generos.

Ce poate ajuta? Mai întîi mă voi referi la întîlnirile cu scriitorii, atingînd astfel un alt punct din program. Ele pot fi, într-adevăr, utile. Dar și în acest caz, e necesară depășirea unor provincialisme și a unor orgolii locale, respectiv a unor elitisme de tip universitar. Copiii trebuie să întîlnească scriitori care vin cu cărți pentru vîrsta și sufletul lor, pe care să-i simtă că sînt parte-n parte cu ei. Și au nevoie de povești, nu de estetisme. Altfel, percep doar obiecte din vitrină, cu care nu le vine să se joace, pentru că au un aer solemn și plictisitor. Supere-se cine o vrea pe mine, dar nu vom atrage masele spre carte, spre lectură, transformîndu-i în cititori constanți, cu punerea pe scenă a unor scriitori plini de ei înșiși, scorțoși, care livrează mai degrabă propria imagine decît poveștile de care tinerii au nevoie sau livrează istorii greoaie, bune pentru sertarul academic. Aduceți-vă aminte de un Creangă, cel care la Junimea era de un umor nebun, neconvențional și plin de farmec prin ineditul său, prin modestia sa trucată, prin autenticitatea manifestărilor și prin savurosul narațiunilor. Într-o altă epocă, desigur, adaptat timpului, de astfel de prezențe e nevoie în fața elevilor. S-a tot uzat de formula „scriitori vii“, aș duce-o la un alt nivel de semnificații. E nevoie ca elevii să întîlnească „scriitori vii“ în sensul acesta, al expresiei, nu doar în cel al organicului. Aș duce în școli scriitori cu vitalitate, care pot interacționa cu elevii, care au ce să le spună pe limba lor, care sînt capabili să facă ateliere cu ei, să comunice direct, nu ex cathedra, poeți tineri aș duce în licee, cu cărțile lor adesea șocante, prozatori valoroși din primele linii apoi, ajutîndu-i să își lanseze prin școli volumele, scriitori de literatură pentru copii din noile valuri în primar și gimnaziu. Aș face un program național de finanțare a unor astfel de campanii. N-ar fi mare lucru și n-ar secătui bugete, sînt sigur. Dar știu și că vor fi destui care vor contesta o astfel de idee, începînd de la dificultatea stabilirii scriitorilor care să intre în proiect pînă la problema resurselor financiare alocate. Am văzut cîțiva scriitori prin școli, lansîndu-și cărțile, dar mai mult prin eforturi proprii sau punctual cu implicarea devotată a unor profesori. Îmi aduc aminte de Doina Ruști care și-a lansat la Cluj, în cîteva licee, ultimul roman, Homeric, ca exemplu. Exemple de acest fel, cu scriitori invitați prin școli, mai cunosc, dar sînt punctuale, generate de devotamentul unor profesori. În fine… Am fost invitat în cîteva rînduri în respectivul an prin școli, pentru întîlniri cu copiii, dar, fără să mă lungesc mult în explicații, nu mai mult decît în alți ani. N-am simțit nici o diferență.

Apoi, ca să revin la ce ar putea ajuta, dincolo de întîlnirile cu scriitorii. Ar putea ajuta niște programe concrete, cum a fost cel lansat de Consilierul de lectură, care să aibă explicit un parcurs formulat, cu obiective, cu etape de desfășurare, cu actori implicați și responsabilități etc. Mă gîndesc acum și la proiectul lansat recent de doamna ministru Monica Anisie, cel cu 20 de minute de lectură. Cîteva sugestii pentru scrierea lui am oferit chiar și eu, pentru că am fost solicitat. Dar mă tem că va rămîne tot la stadiul de imagine, în absența unor cadre mai precise de desfășurare, a unor indici de evaluare, a unor responsabilități care să fie implicate asumat. Oamenii, în școli, sînt îngropați în muncile curriculare, în nenumărate alte activități care-i rup în diverse direcții, nu te poți aștepta de la ei să preia din zbor o invitație și apoi să o pună în practică doar pentru că e interesantă. Uită de ea pînă a doua zi, bombardați de diverse alte sarcini și copleșiți de responsabilități de rutină.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Mai multe