Lecţiile pandemiei: cînd coeziunea socială salvează vieţi omeneşti
Din două studii realizate la începutul acestui an rezultă că democraţiile occidentale nu au fost chiar foarte eficiente în lupta împotriva pandemiei. Un centru de reflecţie australian, Institutul Lowy din Sydney, prin analizele sale comparative, pune în lumină faptul că Uniunea Europeană, în materie de mobilizare pentru obţinerea unui vaccin, se situează în „coada plutonului”. Iar revista britanică Te Economist clasează o ţară ca Franţa în categoria „democraţiilor deficiente”. Iată tot atîtea concluzii oarecum şocante şi meritînd o analiză mai atentă.
Institutul Lowy redactează o listă cu zece ţări considerate campioane în ceea ce priveşte combaterea noului virus. Pe primele patru locuri se situează Noua Zeelandă, Vietnam, Taiwan şi Thailanda. Din acest grup de zece fac parte şi trei ţări europene, dar nu cele la care ne-am aştepta pentru că ele sînt Islanda, Cipru şi Letonia. Pe ansamblul celor aproape o sută de ţări luate în considerare, cea mai puţin performantă este Brazilia. România este situată pe locul 81, între Kuweit şi Africa de Sud, doar puţin mai sus de Franţa, care ocupă locul 73.
Sigur, astfel de ierarhii pot fi contestabile. Putem spune, de exemplu, că Islanda a avut noroc, fiind o insulă, la fel şi Taiwan şi Cipru. Şi totuşi, numeroşi alţi observatori constată că ţările asiatice parcă au fost mai rapide, mai disciplinate, mai inventive în contextul pandemiei.
„Occidentul ar avea numai de cîştigat dacă s-ar asiatiza puţin”, scrie editorialistul Franz-Olivier Giesbert în revista franceză Le Point. Sigur, nu în sens chinez, şi de altfel Institutul Lowy nici nu include China în lista celor 98 de ţări analizate întrucît consideră că datele oficiele furnizate de puterea comunisto-capitalistă de la Beijing nu sînt fiabile. În schimb, europenii ar avea numai de cîştigat dacă ar analiza modelul Coreei de Sud şi mai ales al societăţilor coezive. Iată un alt concept interesant vehiculat de experţii centrului de reflecţie australian. Societăţile coezive, spun ei, s-au descurcat mai bine, au recurs mai repede la un întreg arsenal destinat combaterii virusului şi nici nu au fost obligate să oprească economia.
Revista The Economist întocmeşte o listă de 167 de ţări în funcţie de multe criterii, unul dintre ele fiind regresul libertăţilor individuale şi publice în decursul ultimelor 12 luni pandemice. Libertăţile democratice au avut de suferit în aproape 70% din ţările de pe planetă, arată publicaţia britanică. Iar în unele mari democraţii, cu o lungă tradiţie în acest sens, apar semne neliniştitoare. Franţa, de exemplu, este situată pe locul 24, nu departe de Statele Unite.
În ceea ce priveşte Franţa, şocul cel mai mare resimţit în ultimul timp nu este legat de punerea între paranteze a multor libertăţi, ci de eşecul cercetătorilor francezi de a produce şi ei un vaccin. Revista L’Express recurge la termenul fiasco, chiar pe prima pagină, pentru a trata subiectul. Faptul că ţări precum Rusia şi China se pot lăuda acum cu vaccinurile lor şi că le utilizează chiar ca pe nişte arme diplomatice reprezintă o mare umilinţă pentru Uniunea Europeană. În primăvara anului trecut, Donald Trump, în Statele Unite, şi Boris Johnson, în Marea Britanie, se aflau sub focul multor critici întrucît minimalizau gradul de periculozitate a epidemiei de coronavirus. În mod paradoxal, însă, tot ei au fost cei mai rapizi şi eficienţi în mobilizarea mijloacelor financiare şi umane pentru crearea unui vaccin.
Dintr-un anumit punct de vedere, Uniunea Europeană trebuie salutată pentru poziţia sa morală în cursa mondială pentru crearea unui vaccin. Iar preşedintele francez Emmanuel Macron a încarnat cel mai bine această atitudine umanistă spunînd: „Este necesar ca vaccinul să fie un bun public mondial, altfel spus să nu fie supus legilor pieţei”. Opinia sa are şi o logică strict sanitară: dintr-o pandemie izbucnită într-o lume globalizată nu se iese decît dacă toată populaţia globului este pînă la urmă vaccinată şi scapă de virus.
În realitate, însă, cursa pentru găsirea celui mai bun vaccin în cel mai scurt timp a fost şi o goană după profit. Iar în ţările anglo-saxone, unde cercetarea este finanţată şi cu imense fonduri private (respectivii investitori asumîndu-şi deci şi riscul de a pierde banii), lucrurile au mers cel mai repede. Penuria de vaccinuri intervenită recent în Europa, unde în mai toate ţările dozele comandate iniţial se lasă aşteptate, ţine şi de acest joc al profitului. Pur şi simplu, vaccinurile merg în mod prioritar către cei care plătesc mai mult.
În prezent, francezii încearcă să descopere de ce un institut prestigios precum Institutul Pasteur sau o întreprindere transnaţională precum Sanofi au fost devansate de laboratoare mai mici din lumea anglo-saxonă. În urmă cu peste cinci decenii, generalul De Gaulle s-ar părea că ar fi pronunţat următoarea frază legată de sectorul cercetării în Franţa: „Cercetători care caută găsim. Cercetători care găsesc căutăm”.
Revenind la analizele legate de pandemie ale acestui think tank numit Institutul Lowy, concluziile sale merită reţinute şi în perspectivă, dat fiind că lumea de azi riscă să se confrunte şi cu alte crize, pandemii, catastrofe şi probleme globale. Citez din raport: „În general, ţările avînd o populaţie mai mică, societăţi coezive şi instituţii competente sînt favorizate pentru a face faţă unor crize mondiale precum pandemia”.
Mă gîndesc, inevitabil, la România şi mă întreb dacă dintre cele trei criterii evocate mai sus îl îndeplineşte măcar pe unul. Şi îmi spun că da, îl îndeplineşte în mod clar pe primul, adică pe cel ţinînd de un dat demografic natural. În rest, mai are nevoie de coeziune şi de competenţă.
Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.