Latina mai poate face diferenţa

21 februarie 2013   PE CE LUME TRĂIM

Se zice că, dacă înveţi o limbă străină, dobîndeşti un suflet în plus. Pentru unii antici, nu era nici o metaforă în afirmaţia asta – era, mai degrabă, o intuiţie că ceva important se petrece cu cel care e capabil să gîndească, să se exprime şi, în final, să viseze într-o altă limbă decît cea în care se naşte. Mai aproape de noi, după o îndelungată observaţie şi reflecţie, au apărut oameni care cred că toate limbile sînt străine – chiar şi limba maternă e străină pentru copii, de la naştere pînă la o anumită vîrstă. Ea devine prima limbă vorbită, dar nu încetează să fie, de fapt, ca toate celelalte, străină.

În fine, începînd cu 11 februarie 2013, discuţia despre limbile străine merită să fie pusă în contextul recviemului pe care îl cîntăm de ceva vreme nobilei meserii de jurnalist. Noi, aici, în România, poate mai patetic decît alţii prin alte părţi, dar jelania este generală. Jurnalismul dispare. Nu se transformă, nu evoluează, nu se agiornează. Pur şi simplu, dispare prin largă diluare. Astăzi, oricine, dar absolut oricine poate pretinde că e jurnalist şi se poate prezenta ca atare. Faci un site, un blog şi un cont pe Facebook, filmezi sau fotografiezi sau înregistrezi cu telefonul mobil şi eşti jurnalist. Dacă ai un pic de fler comercial, poţi chiar să ai mai multe accesări decît multe ziare „profesioniste“. Nu contează dacă ştii să scrii sau înţelegi ceea ce scrii, dacă respecţi vreo regulă deontologică ori măcar de logică.

Aşadar, luni, 11 februarie, de dimineaţa, la Vatican avea loc o reuniune a Papei Benedict al XVI-lea cu cardinalii, un consistoriu. Chestiunile nu erau de mare interes – canonizarea a trei slujitori ai lui Cristos –, fără mare trecere, după criteriile buletinelor de ştiri de azi. În camera afectată presei, unde jurnaliştii pot urmări printr-un sistem de televiziune cu circuit închis consistoriile, nu era lume multă: o italiancă, o japoneză, doi francezi şi un mexican, toţi ziarişti acreditaţi pe lîngă Vatican. Iar spre finalul consistoriului din acea zi, doar doi sau trei dintre ei mai trăgeau cu ochiul la ceea ce se petrecea pe ecran, pregătindu-se să plece şi ei, mai ales că ordinea de zi fusese epuizată. Cînd cardinalii se pregăteau să se retragă, Sanctitatea Sa a murmurat în limba latină că mai are, totuşi, un punct pe care ar vrea să-l aducă la cunoştinţa lor. Monseniorul Guido Marini, maestru al ceremoniilor liturgice ale Sanctităţii Sale, îi aduce o foaie de hîrtie, pe care Papa Benedict al XVI-lea o ia cu gest moale şi începe să citească de pe ea, în limba latină. Mai degrabă şoptit, cu buzele aproape lipite de microfonul sălii, cu voce egală, albă, calmă, fără accente, fără pauze retorice, fără sublinieri, fără gesturi, ca şi cum ar fi citit ceva uzual, plictisitor, fără interes. În camera presei, la televizor, doar italianca Giovanna Chirri, corespondent la Vatican a agenţiei ANSA, principala agenţie de ştiri a Italiei, ştia latină. Cînd l-a auzit pe Papă spunînd „Vires meas ingravescente aetate non iam aptas esse“ („Datorită vîrstei mele înaintate, puterile mele nu mai sînt apte“), Giovanna Chirri a devenit primul om din lume, în afara unui cerc foarte restrîns din jurul Papei Benedict al XVI-lea, care a ştiut că Suveranul Pontif se retrage. A înţeles pe loc importanţa colosală a declaraţiei pe care, în acea secundă, nimeni nu o băga în seamă. Nici chiar cardinalii prezenţi la întîlnire nu păreau a înţelege toţi ce se petrece. Cînd Suveranul Pontif a spus, spre finalul scurtei sale declaraţii, „...declaro me ministerio Episcopi Romae, Successoris Sancti Petri, mihi per manus Cardinalium die 19 aprilis MMV commissum renuntiare...“ („...declar că renunţ la oficiul de Episcop al Romei, Succesor al Sfîntului Pentru, ce mi-a fost încredinţat de Cardinali pe 19 aprilie 2005...“), Giovanna Chirri forma deja numărul de telefon de la redacţie pentru a da informaţia. Apoi, a sunat imediat pe purtătorul de cuvînt al Papei, care încă nu ajunsese la biroul său după şedinţa în care Sanctitatea Sa făcuse declaraţia. Şeful Giovannei Chirri a sunat-o înapoi şi a întrebat-o, şocat, dacă e sigură pe informaţia dată, nevenindu-i să creadă. Giovanna l-a rugat să aibă încredere în latina pe care o ştie. Din liceu. În cîteva minute, purtătorul de cuvînt a întors telefonul şi a confirmat. Cînd Giovanna Chirri termina convorbirea cu acesta, ştirea pleca deja. ANSA a fost prima agenţie de ştiri din lume care a dat ştirea retragerii Papei Benedict al XVI-lea, la 11,46. Era una dintre cele mai importante ştiri ale anului, care abia a început, pentru întreaga lume, şi cea mai importantă ştire de acest gen pentru Biserica Catolică, din 1415 încoace. Pe ceas, declaraţia Papei se încheiase cu doar 15 minute înainte. Colegul francez al Giovannei Chirri, Charles De Pechpeyrou, şi el prezent în camera presei la momentul declaraţiei, a recunoscut că italianca i-a luat-o înainte cu ştirea pentru că ştie latină mai bine decît el. De Pechpeyrou spune că rudimentul de latină pe care îl cunoaşte i-a permis la un moment dat să înţeleagă doar „non iam aptas esse“, adică ceva despre o anume pierdere de capacitate, i s-a părut ceva ciudat pentru că Papa avea un aer neobişnuit de trist, şi s-a îndreptat spre colegul său mexican să se consulte despre ceea ce se întîmplă. Cîtă vreme ei încercau să pună cap la cap cioburile de înţelegere de care erau capabili, Giovanna Chirri înţelesese tot. Pentru că ştia latină. Charles De Pechpeyrou şi ceilalţi jurnalişti din camera presei au priceput că e vorba despre retragerea Papei Benedict al XVI-lea abia după ce acesta a terminat de citit declaraţia, şi cardinalii, pe rînd, au început să-şi exprime surpriza, regretul şi mulţumirile faţă de Papă.

Aceasta nu e doar o poveste despre jurnalism. Este o poveste despre felul în care vin spre noi cele mai importante ştiri şi despre capacitatea noastră de a le mai înţelege. De cele mai multe ori, cotropiţi de ştirile fără însemnătate şi de enervările tuturor, nu mai ştim limba în care ceea ce e important ne vorbeşte. Apoi, e vorba despre sufletul minunat pe care îl poţi dobîndi învăţînd o limbă moartă. Latina a adus-o pe Giovanna Chirri mai aproape decît pe orice alt om de evenimentul cel mai important al vieţii ei profesionale, căci ne putem da seama că, pentru un corespondent la Vatican, nu există moment profesional mai bun decît acela de a pricepe şi de a anunţa cel dintîi retragerea Papei. Nu în ultimul rînd, este o veste minunată pentru mîna de oameni care se mai luptă pentru învăţarea limbilor clasice în liceele de peste tot din lume. E o dulce mîngîiere pentru ei, un grup fragil de oameni care vor pierde desigur războiul lor. Dar, mai presus de orice, povestea asta spune ceva despre nobleţea ascunsă a unei meserii muribunde. Totuşi, dacă eşti instruit şi preocupat de ceea ce faci, cîştigi competiţia profesională chiar şi în această meserie, în care oricine poate intra şi orice năuc ignorant poate face orice. Latina încă mai poate face diferenţa.

Mai multe