La Roma, faci ce fac romanii

3 mai 2008   PE CE LUME TRĂIM

Dacă în Vest, discriminarea femeilor musulmane naşte polemici înverşunate, în societăţile religioase, subiectul este ca şi inexistent. Relaţiile dintre bărbaţi şi femei în societatea islamică, dreptul femeilor la moştenire, la muncă, la educaţie, la egalitate de şanse sînt teme care nu interesează prea mult cultura patriarhală a Orientului care a creat femeilor o poziţie de inferioritate în raport cu bărbaţii. În Coran însă, nu există o asemenea inegalitate, dar prin interpretările făcute de-a lungul secolelor, s-a ajuns la deformări evidente ale textului original. De exemplu, Coranul defineşte relaţia dintre bărbat şi femeie ca fiind una de afecţiune, iubire şi înţelegere, şi nu una bazată pe ierarhie şi supunere. Mai mult, în Coran, nu există menţiunea că Eva ar fi fost creată din coasta lui Adam, şi nici că bărbatul a fost creat primul. Femeile sînt tratate în textul original al Coranului ca independente din punct de vedere economic şi social. Dar prin deformări succesive, bărbaţii au ajuns la concluzia că femeile musulmane nu pot lucra în afara gospodăriei proprii, nu pot intra în relaţii financiare în mod independent şi, în timp, şi-au proclamat autoritatea deplină asupra capacităţii juridice a femeilor. Mai mult, conform legii islamice, dacă o femeie a comis un adulter, bărbatul ar avea dreptul să o omoare, fără a fi ulterior judecat pentru fapta sa. În Codul penal libanez se precizează explicit situaţia în care soţul este iertat, în cazul în care îşi omoară nevasta din pasiune, în cazul comiterii de către aceasta a unui adulter. Azizah Y. Al-Hibri, profesoară de drept la Universitatea Richmond, Virginia, prezentă la un seminar în Parlamentul European, spune că în societatea islamică nu există un astfel de text. "Un lucru este cert: crimele sînt crime şi în Islam, şi nu există motive speciale pentru a le scuza. În fapt, Coranul spune clar, dacă un soţ crede că nevasta l-a înşelat, atunci trebuie să existe un proces, se duc la un judecător, îşi prezintă acuzaţiile, femeia neagă sau nu, şi atunci se pronunţă divorţul. Aceasta este în Coran. Nu se menţionează nimic despre uciderea femeii, fiindcă crima este crimă şi nu poate fi acceptată." Şi Occidentul a avut o asemenea cultură patriarhală, dar a depăşit-o odată cu "Secolul Luminilor", prin distincţia clară între laic şi religios. În Uniunea Europeană nu există o uniformitate în privinţa predării islamului în şcoli, a purtării voalului (hijab), a alegerii viitoarei soţii de către părinţii fetei, a poligamiei sau a locurilor destinate rugăciunii. Dacă în Danemarca nu există nici o moschee, în Franţa există peste 47 de astfel de locuri de rugăciune. În schimb, Constituţia statului francez nu permite subvenţionarea învăţămîntul religios. Dacă Franţa interzice purtarea hijab-ului, în Germania această problemă este în principiu admisă. Dar tot mai multe land-uri au interzis prin lege purtarea vălului islamic în şcoli. Invers, un tribunal local german a considerat ca fiind discriminare şi a condamnat la plata de daune-interese o companie care a concediat o femeie pe motivul purtării voalului islamic. În Belgia se admite ca un bărbat să fie însurat cu mai multe femei (numai dacă la data intrării în spaţiul belgian era deja căsătorit cu mai multe femei), dar în Marea Britanie se interzice în mod expres căsătoria cetăţenilor cu mai multe femei. Dacă în ţările islamice aplicarea Coranului este obligatorie, zicala "la Roma, faci ce fac romanii" este un bun exemplu pentru musulmani, atunci cînd vine vorba de ţările Uniunii Europene.

Mai multe