La plebicist!

Să fi fost trecut de miezul noptii cu vreo jumătate de oră. Recunosc, eram frînt de oboseală. Drumul fusese greu, cu escală în Istanbul. În plus, Ankara nu era vreun oraş nemaipomenit, beneficia de o arhitectură monotonă, în stilul anilor ’70. Centrul vechi, cu oarecare şarm, aveam să îl descopăr de-abia a doua zi. Trecut de miezul nopţii fiind, dădeam să adorm, cînd mă trezesc cu bătăi în uşă. „Treziţi-vă, măi băieţi, reuniune de urgenţă la mine în cameră.“ Dan (Dan Mocanu, de la Ştiri) se uita la mine, eu la el. Dăm din umeri şi ieşim buimaci din cameră. Traversăm culoarul. Acolo ne aştepta ministrul Transporturilor din acea vreme, cu o sticlă pregătită pentru a ne acompania conversaţia. Şi am tot conversat, pînă pe la 4 dimineaţa. Poveşti marinăreşti, bancuri, amintiri din Navrom, bombăneli la adresa lui George Pădure (vi-l amintiţi, cel cu magazinele GEPA, fost primar de sector), care a rămas transfug la Anvers exact cînd interlocutorul nostru era şef de reprezentanţă, dîndu-i bătăi de cap cu raportările spre Bucureşti. Orele au trecut agreabil. Omul era un povestitor de forţă.

Aproape zece ani mai tîrziu, colega mea de emisiune (Virginia Gheorghiu, acum mare şef la Londra, la BERD) are o inspiraţie de zile mari. Zice: „Hai să facem o emisiune despre populism“. Zic: „Ce-ţi veni?“. Zice: „Păi, am invitatul perfect, pe fostul ministru al Transporturilor“. Nu am putut să inventăm tema doar pentru o ediţie. A trebuit să organizăm diversitatea de opinii, astfel încît am conversat vreo şapte sau opt ediţii, cu invitaţi diverşi, pentru a face acea emisiune, pe acea temă, cu acel invitat.

Pe vremea aia, ne permiteam luxul de a avea o discuţie prealabilă, să stabilim desfăşurătorul, temele principale şi să ne hotărîm care sînt accentele importante. Zis şi făcut. L-am invitat pe fostul ministru al Transporturilor la Lăptărie şi, preţ de cîteva beri, am conversat pe tema populismului. Nu îmi amintesc mare lucru, sînt ani de atunci. Ţin minte că îşi autosuspendase imunitatea parlamentară pentru a putea fi anchetat în povestea cu flota, că era mîndru cu fabrica lui de îngheţată din Constanţa şi că îşi ţinea maşina descuiată, zicînd că oricum nu au ce să ia hoţii din ea. „Mai bine o las aşa, decît să îmi spargă vreun geam.“ Sincer vorbind, era un hîrb care nu ar fi atras atenţia nici unui şuţ respectabil.

Apoi a devenit primar, apoi a devenit preşedinte, şi nu am mai avut privilegiul vreunei conversaţii agreabile, la un pahar de vorbă. Nu-i vorbă, trecuse şi vremea discuţiilor înainte de emisiune. Sosise epoca televiziunilor de ştiri. Acolo l-am văzut dînd peste cap cîteva pahare cu şpriţ. Am recunoscut perfect personajul. Era el însuşi, cel de la Ankara şi de la Lăptărie. Nimic rău în asta. Mi s-a părut însă îngrozitor că s-a urcat apoi la volan, în văzul întregii naţii, cu camerele de filmat înspre el. Mai trist a fost că aproape nimeni nu a părut a băga de seamă. Pe vremea aia, la început de mandat, televiziunile-radio-filmat nu ajunseseră încă la gradul actual de „independenţă editorială“ şi „echidistanţă critică“.

Din cauza acelui episod, nu l-am mai votat niciodată. Nu am mai putut. Convivul agreabil, povestitorul care te ţine cu gura căscată ore întregi, tipul de gaşcă nu mai era bun de preşedinte pentru mine. Să bei nişte şpriţuri după care să te urci la volan nu a reprezentat o încălcare a Constituţiei. Pentru mine, însă, a însemnat ceva mult mai rău. Măcar pentru că gestul a dat curaj suplimentar multor proprietari de maşini supraponderale (prin asta înţelegeţi o categorie socială mai largă, numită „a şmecherilor“ în maneaua de patrimoniu) care au înţeles că au voie să... orice.

Sincer, nu ştiu ce să fac în cabina de vot, duminică. Nu-i pot vota suspendarea pentru că Guvernul Boc a adoptat un program economic de austeritate, aşa cum zic afişele USL. Ăsta nu e motiv de suspendare prezidenţială. Nu pot nici să votez contra suspendării pentru că, vezi Doamne, aş apăra democraţia. Asta e cam gogonată. În plus, nu pot să nu mă prezint la vot. De la Revoluţie încoace, am votat de fiecare dată, pentru că (şi) de-aia am ieşit în stradă în ’89.

Drept urmare, la plebicist voi merge. Doar atît să-mi spuneţi, eu cu cine să votez?

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Foto: L. Muntean