La o căpşunică
"S-o potriveşti cu mîna şi nu nimerea" " zice Tata’On. Stăteam în curte, la un pahar de căpşunică, sub gutui. Tocmai căzuse o poamă, direct în cana de vin. Cald. Căldură de august, lipicioasă, prăfuită, la cîţiva kilometri de Bucureşti, în Vidra. Căpşunica din butoiul lui Tataie era rece, potrivit de rece. De vizavi, de la chioşc, vine o muzică greu de definit. E o amestecătură de la radioul patroanei (Antena Satelor), cu maneaua unuia cu o Dacie, care a venit să-şi ia bere la pet. La masă combatem guvernul şi-i urăm mulţi ani lui Tataie. Tocmai împlinise 99 de ani. Era puţin înainte de 2007, înainte de Marea Aderare. La masă mai e Tata’On, zis şi Divizie (ginerele lui Tataie) şi nea Vasile Şurub, vecin şi prieten de-o viaţă. Mai vorbim de una, de alta, de primar, de ţiganii din Sinteşti, de drumul făcut zob, de casele alea pagodă care s-au întins pînă la Monument. Ajungem la angrou. "Tot părăsit, tot gol e" " zic, să anim conversaţia. "E gol, tată, că nu se bagă nimeni pe el, îl ţin ăia de la sere, de la 30 Decembrie, să facă numai ei bani cu el." Trag aer în piept, să le explic. "Tataie, nu e al ălora, e făcut de nemţi, aparţine Ministerului Agriculturii care, acum, vrea să scape de el, să-l predea cuiva." "Adică, să ni-l dea nouă?" Brusc, doza de interes creşte. "Păi, cam da. Să vi-l dea vouă, dar numai dacă faceţi o asociaţie de legumicultori, să-l luaţi în primire." "Aaaaaa, ştiam noi că-i o hoţie, că nu-i treabă curată." Angroul este o clădire modernă, cu termopane, reţea de net şi paznic la poartă. A fost construit de mult, înainte de anul 2000, împreună cu alte cinci clădiri similare (cîte una pentru fiecare sector al Bucureştiului), de nemţi, printr-un program de asistenţă bilaterală, de modernizare a agriculturii şi infrastructurii serviciilor agricole. Cele şase construcţii ar fi trebuit să fie burse agricole locale, pe model nemţesc. Altfel spus, fermierii de lîngă oraş nu ar mai fi fost obligaţi să meargă cu marfa, fiecare în parte, spre pieţele din Bucureşti. De generaţii întregi, oamenii din Vidra trăiesc din legumele pe care le vînd în Obor, Militari, Titan, Muncii, Progresu’. Vara, în sezon, se trezesc pe la 4 dimineaţa, urcă în Papucul tocmit din timp lăzile (Fe-uri, în jargon) cu roşii, castraveţi, ceapă verde, ardei gras sau varză şi pleacă spre una dintre pieţe. Acolo închiriază o tarabă şi încep vînzarea. Nu dau toată marfa într-o zi, că iau multe lădiţe, încarcă maşina la maximum, că-i scumpă. Sînt obligaţi să doarmă adesea sub tarabă, pe sacii de marfă, să nu-i fure cineva. Cîteodată (foarte rar), cedează ispitei şi vînd totul cîte unui intermediar, la preţ mai mic. Din banii scoşi vara în piaţă, trăiesc tot anul. Îşi cumpără porc de Crăciun, îşi iau lemne pentru iarnă, fac o nuntă, plătesc un botez, organizează înmormîntarea. Ba mai trimit şi copiilor, cînd cer. Ce să faci, copilu-i copil. În tinereţe, Tata’On se ducea cu trenul la Baia Mare sau la Arad, că era preţul mai bun. La momentul sărbătoririi aproape-centenarului lui Tataie, avea deja cam 80 de ani şi nu mai putea să bată ţara. Asta nu înseamnă că nu se ducea în Obor toată vara cu marfă. La fel şi nea Vasile Şurub. La fel, toată comuna. Dincolo, în Germania, sistemul e diferit. Acolo, ţăranul îşi încarcă de dimineaţă Fe-urile în remorcă, le duce 2-3 kilometri pînă la bursa de legume a zonei, le predă la preţul zilei şi, după o oră, este înapoi acasă, cu banii în cont. Are timp să mai trebăluiască prin gospodărie, să fugă poate la oraş, la copii sau, pur şi simplu, să se uite la televizor. Bursa de legume este proprietate colectivă, aparţine adică fermierilor, organizaţi într-o asociaţie locală numită (ptiu!), cooperativă. De acolo, marfa se distribuie restaurantelor, reţelelor de magazine sau fabricilor de conserve, în funcţie de calitate. Membrii cooperativei cumpără împreună folia, îngrăşămintele, răsadurile, seminţele, ierbicidele. Pentru că fac achiziţii în cantităţi mari, negociază în forţă cu producătorii industriali. Zic toate astea lui Tata’On şi lui nea Vasile. Nu am pronunţat "cooperativă", ce-s fraier? Am zis asociaţie. Ei cad pe gînduri. "Nu e bine, că ne fură." "Cine să vă fure, bre?" "Cum cine, asociaţia." "Păi, asociaţia sînteţi voi." "Păi, da, dar ne fură la contabilitate." "O pui pe nevasta matale, că a fost toată viaţa contabilă." "Şi mai rău, ne fură sigur, că femeia e femeie." Rîd toţi. "Şi mai e şi preţul. Sigur nu scoatem cît am scoate-n piaţă." "Păi, nu, daţi mai ieftin, că scăpaţi odată de toată marfa." E clar că linia asta de argumentaţie nu ţine. Toţi clatină din cap, sceptici. Îmi vine altă idee. "Da, dai mai ieftin, dar scapi de dormitul sub tarabă. Cît dai acum, bre, bani pe medicamentele de reumatism, de inimă, de oase, că te-ai chinuit toata viaţa cu lăzile prin pieţe. Cît cîştigi, atîta dai, te mai şi chinui cu sănătatea." Rămîn pe gînduri. Aici nu mai au ce să spună. Da, pare o idee, asta cu asociatul şi cu luatul angroului în primire. După vreo două minute de foială, Tata’On zice: "Şi ce fac dup-aia toata ziua-n curte? Stau să mă cert cu femeia? Aşa, mă duc în Obor, beau o vişinată la juma de preţ, stau la taclale cu clienţii, cu vecinii de tarabă. Mai ies şi io-n lume". Nu mai am argumente. Îmi dau seama că, de fapt, ar trece (deşi nu uşor) peste neîncrederea în ideea de asociere. S-ar organiza, cu chiu cu vai, cu stîngăcii de început şi bursele de legume. Dar cine să o facă? Bărbatul (numit şi Omul) are un statut clar. El se chinuie cu marfa la piaţă şi aduce bani în casă. Ăsta îi e rostul, asta îl legitimează. În plus, ce să facă toată ziua-n bătătură? Să stea cu muierile la poartă, la divan? Rămîn doar cu o nelămurire. "Tata’On, cum adică vişinată la juma’ de preţ? Ai reducere la bufetul pieţei, că eşti client vechi?" "Etee, nici vorbă. Acolo e veceul. Intrarea e 5 mii. Dacă iei o vişinată care e zece mii, te duci gratis la veceu, că eşti client. Aşa, de zece mii, beau şi vişinată şi mă şi rezolv. Scot băutura la juma de preţ, cum ar veni." Rîdem toţi. A mai căzut o gutuie din pom, dar n-a mai nimerit cana. S-a rostogolit cuminte pînă spre poartă. Ăla cu Dacia a plecat şi acum se mai aude doar Antena Satelor. E mai bine.