La dvs. la cabinet, domnule preşedinte
"Dl Adrian Năstase: Aş vrea să se înregistreze, că poate dăm caseta cu totul la ziare şi nu mai... Apropo, unde merg casetele acestea, Dorina, unde ajung, unde vor sta casetele? / Dna Dorina Mihăilescu: Sînt casete care se tot reciclează, domnule preşedinte, adică le transcriem, nu se păstrează. / Dl Adrian Năstase: Dar discuţia asta, spre exemplu, cînd se transcrie, unde ajunge? / Dna Dorina Mihăilescu: La dvs. la cabinet. (fragment din stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a PSD, Bucureşti, sediul central PSD - 22 martie 2004). Cele două personaje de mai sus au spus pînă acum că stenogramele nu există. Acum au o altă problemă: cine le-a făcut? Dorina Mihăilescu spune că poate serviciile secrete, Adrian Năstase că poate sînt compilaţii făcute de colegi din amintiri. Servicii secrete, compilaţii de sute de pagini redate cu fidelitate. Sîntem îndrumaţi spre piste complicate cînd răspunsul este simplu: la dvs. la cabinet, domnule preşedinte. E remarcabilă viteza cu care liderii PSD au început să recunoască "anumite" fragmente din stenograme după ce parchetul a deschis ancheta oficială. Anul trecut, imediat după ce au fost publicate, pesediştii au avut o reacţie umană, de Ghiţă Pristanda care îl caută pe Caţavencu: cine le-a dat publicităţii? Cîţiva dintre ei, prinşi nepregătiţi, nu au pus atunci la îndoială autenticitatea, problema era doar cine le-a dat presei. După ce presa a publicat mai ales fragmente scandaloase, în care mai marii zilei puneau la cale presiuni asupra Justiţiei şi a presei sau recunoşteau astfel de fapte, s-a convenit asupra unei strategii a negării: care stenograme? Nu există aşa ceva. Rămaşi de la PCR cu convingerea că poţi stinge orice scandal dacă nu vorbeşti despre el, liderii PSD au fost sincer convinşi că le va merge. Stenogramele existau doar dacă ar fi spus Partidul, dacă Partidul spune că nu există, atunci despre ce vorbim?! Au ţinut-o aşa aproape un an şi, la drept vorbind, este impresionant că atîţia oameni maturi s-au abţinut să vorbească liber în public, cînd toţi ştiau că poziţia oficială este şi absurdă, şi opusă bunului-simţ (doar fuseseră acolo şi se recunoşteau). Dar PSD a fost şi este un partid disciplinat, chestie pe care mulţi analişti o confundă cu eficienţa. Cum parchetul a început să pună întrebări, cum probabil mulţi dintre ei ştiu sau bănuiesc că există pe undeva şi casetele, au început să se răzgîndească. Cea mai interesantă este răzgîndirea Dorinei Mihăilescu, persoana care se ocupa de înregistrări, după cum reiese din fragmentul de la început. La prima sa vizită la parchet, Mihăilescu spunea că nu avem despre ce vorbi, nu există stenograme. La a doua vizită, minune mare!, Mihăilescu spune că cineva din afară, probabil serviciile secrete, au înregistrat casetele după care s-au scris apoi stenogramele. Agăţîndu-se de un pai, Mihăilescu încearcă să atragă atenţia în altă direcţie, dar comite o gafă monumentală: nu e bine dacă serviciile secrete le-au înregistrat, e blamabil, dar asta înseamnă că sînt autentice. Dar cum şi de ce ar fi înregistrat serviciile secrete întîlnirile membrilor PSD într-o epocă în care PSD domina autoritar statul la toate nivelurile? Cît despre Adrian Năstase, el joacă acum prost într-o piesă pe care nu o mai controlează. În decurs de doar două săptămîni a reuşit să spună lucruri perfect contradictorii, reuşind să se facă de rîs. Toată povestea arată un Năstase derutat, depăşit de situaţie. El se descurcă bine atunci cînd are lucrurile sub control, cînd se desfăşoară într-un mediu controlat, cu activişti de partid aplaudaci şi ziarişti docili ce trăiesc cu ideea că, dacă pun o întrebare mai dură, se trezesc cu telefon de la Dorina Mihăilescu la şeful ziarului. Năstase este un politician creat în seră, produs de culoar al politicii de tranziţie, ridicat din pîcla relaţională a foştilor nomenclaturişti pentru că avea un aer inteligent şi vorbea limbi străine. Stenogramele îl arată în chip de şef suprem, cu ceilalţi lideri PSD ascultînd cuminţi discursuri logoreice şi confuze, unde şeful ba are puseuri autoritare, ba amînă la nesfîrşit decizii, spunînd veşnicul: "trebuie să vedem...". În afara cercului controlat din partid, Năstase este nesigur pe el. S-a văzut asta în campanie, cînd a evitat, pe cît a putut, confruntarea cu Băsescu la televizor. Cînd a acceptat, în final, a fost depăşit. S-a văzut săptămîna trecută la emisiunea lui Robert Turcescu, unde a venit după ani de invitaţii refuzate, pentru că preferă moderatorii lejeri de tip Monica Ghiurco-TVR. Întrebat de casele şi averea sa, Năstase avea aerul că este jignit de aşa o discuţie măruntă, că el are de dat socoteală doar despre problemele globale ale omenirii, restul se rezolvă prin glumiţe ieftine. Stenogramele sînt o oglindă. PSD se vede acolo în toată splendoarea sa, cu bunele şi, mai ales, cu relele sale. Dar şi mai spectaculoasă este piesa din jurul lor. Cu oameni mari minţind ca nişte copii prinşi cu mîna în borcanul de dulceaţă. Şi căutînd apoi scuze: că alţii mai mari (serviciile secrete) sînt de vină.