La ce e bun cazul Fenechiu
Frustrare – dacă nu furie – la PNL. Detaşare, ba chiar un soi de satisfacţie prost disimulată la PSD. Prilej de atac furibund pentru opoziţie. Iată ingredientele interne ale cazului Fenechiu – primul membru al unui Guvern de la Bucureşti, condamnat în timpul exercitării funcţiei. Dar momentul este important şi pentru relaţia României cu partenerii europeni, iar aici lucrurile s-ar putea să stea un pic altfel decît în cazul disputei politice interne. Să le luăm însă pe rînd şi să judecăm cu mintea cetăţeanului, şi nu a activistului politic.
Aşadar, premiera. Criticate pentru ritmul lent al reformelor, instituţiile judiciare româneşti au bifat, totuşi, o victorie – un ministru în funcţie a fost condamnat, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare, într-un caz de corupţie. Este adevărat că decizia mai poate fi atacată, iar faptele imputate au privit, în esenţă, o afacere mai veche a actualului ministru, şi nu activitatea lui ca membru în Guvern. Dar momentul rămîne unul notabil.
La ora cînd acest articol merge la tipar, nu este cunoscut, încă, răspunsul oficial şi detaliat al Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Comisia urmează să prezinte, pe 18 iulie, un document de parcurs pentru România şi Bulgaria, iar la Bruxelles „s-a luat notă“ de sentinţa de la Bucureşti, după cum a declarat purtătorul de cuvînt Mark Gray.
Este sentinţa împotriva lui Relu Fenechiu o dovadă a unui progres în reforma justiţiei? Sau, dimpotrivă, o dovadă a corupţiei clasei politice româneşti, care ar trebui să-i cutremure pe oficialii europeni? Şi una, şi cealaltă. Dar Mecanismul de Cooperare şi Verificare priveşte mai ales prima întrebare.
Monitorizarea pe justiţie are, printre altele, scopul de a convinge instituţiile europene că în România mecanismele statului de drept funcţionează fără imixtiunea politicului. Iar condamnarea lui Fenechiu este o dovadă în acest sens. Este adevărat că partidele pot propune în funcţii oameni cu trecut pătat, dar iată că, pînă la urmă, justiţia ajunge să se pronunţe, iar persoana în cauză părăseşte Guvernul.
De asemenea, temerile formulate cu un an în urmă, atît în România, cît şi în ţări partenere, se dovedesc nejustificate: schimbarea de putere de anul trecut nu a avut ca rezultat „încălecarea“ justiţiei de către politicieni. Din contră, un ministru în funcţie a fost condamnat, după ce, recent, parlamentarul George Becali, ales pe listele USL, a înfundat puşcăria.
Nimeni, în România sau în Europa, nu e atît de naiv să creadă că totul s-a schimbat din temelii, dar un lucru e evident: în timp, odată cu schimbarea de generaţii, a apărut un grup de magistraţi conştienţi de forţa pe care le-o conferă chiar independenţa lor. Ei aplică legea, fără să le pese de cine se află în boxa acuzaţilor. Oricum te-ar chema şi oricît de sus te-ai fi cocoţat în ierarhia politică, ai şanse bune ca, la o adică, să nimereşti pe mîinile acestor magistraţi. Este deja un progres remarcabil pentru România, care merită marcat ca atare de Comisia Europeană.
Dar cum rămîne cu faţa cealaltă a monedei, şi anume corupţia din rîndul clasei politice? Nu putem ignora această parte întunecată a sentinţei în dosarul Fenechiu&Co. Da, dar răspunsul ţine, pînă la urmă, de maturitatea politică a electoratului, de forţa de convingere a societăţii civile şi – foarte important! – de voinţa acelei părţi încă nevirusate a clasei politice româneşti.
Nu există MCV care să stopeze ascensiunea, în cadrul partidelor, a unor persoane de teapa lui Relu Fenechiu, un personaj multiplicat la scară largă în absolut – dar absolut! – toate partidele care s-au înfruptat din roadele dulci ale guvernării. Să nu ne facem, aşadar, iluzii.
Să fim conştienţi doar că, aici, soluţia vine din interiorul societăţii româneşti, şi nu de la Bruxelles. Societatea este cea care ar trebui să-i sancţioneze pe cei care au făcut posibilă intrarea lui Fenechiu în Guvern. Pe liderul liberal Crin Antonescu, în primul rînd, iar apoi pe acei lideri liberali care l-au susţinut pe politicianul de la Iaşi. Dar şi pe premierul Ponta, care, parte în coaliţie fiind, l-a acceptat, pînă la urmă, în echipa de la Palatul Victoria.
Iarăşi, să nu ne facem iluzii. Nu vom vedea imediat o reacţie vehementă a unei părţi importante a societăţii. Nu vom vedea nici măcar mii de oameni protestînd, ca în Bulgaria, ca să nu mai vorbim de zeci de mii sau chiar o sută de mii, cum s-a întîmplat în Ungaria, în Cehia sau în Slovacia, în cazul unor scandaluri legate de corupţie sau proastă guvernare. România e altfel, nu-i aşa? Dar protestul poate fi şi unul insidios, iar România tăcută poate avea un cuvînt de spus.
Dacă cei aflaţi la putere la Bucureşti vor simţi măcar o scădere cu cîteva procente bune a popularităţii, dacă presa şi societatea civilă îi vor „agresa“ şi le vor cere socoteală pentru deciziile lor politice, atunci, probabil, liderii vor înţelege ceva şi vor schimba unele lucruri în funcţionarea partidelor şi în modul de selecţie a cadrelor.
Sau nu vor înţelege nimic, iar societatea îi va mătura de la putere precum a făcut şi cu predecesorii lor. De aceea este bun cazul Fenechiu.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.