La benzinărie
Deunăzi, necaz. Mic. Mi s-a rupt o cureluşă la sandale. Ce puteam face, altceva decît a încuraja pe micii reparatori artizanali din cartier, cu o comandă solidă de magnitudinea unei cusături de aproximativ 3 centimetri? Am întrebat cît costă. Doar 10 lei! Cînd e gata? Păi, cam într-o oră. Foarte bine. Îmi iau copilul în supraveghere (de mînă nu puteam, că era cu trotineta) şi mergem să cumpărăm carne de la Nea Mari (niste şniţele proaspete), pîine, roşii şi struguri de la Roşcata (care acum e blondă, dar aşa a rămas vorba, de cînd şi-a vopsit părul în roşu, acum vreo cinci-şase ani), să ne umplem timpul. Terminăm micile cumpărături de completare şi constatăm că mai avem vreo juma de oră de omorît. Fi-mea, firesc, zice: „Hai la topoganul tub, poate găsim şi melci.“ Adică peste drum, la benzinăria cu loc de joacă (vizavi de casa Eliad) în al cărei spaţiu verde se pot găsi melci (noua pasiune ai fie-mii: creşterea melcilor pe balcon).
Mergem destul de des acolo, pe seară, cînd se mai răcoreşte. Mie îmi convine, că beau o bere, mă joc pe Internet şi îmi supraveghez şi copilul, în acelaşi timp. Mai nasol este cînd locul de joacă e ocupat de mult-mîncătorii-puberi-de-seminţe-degrabă-ascultători-de-manele-care-vorbesc-aprig-şi-ţipă-mereu-şi-tare-şi-înjură-mult. Eh, vecinii noştri (vă rog să apreciaţi corectitudinea politică). În serile alea, părăsim repede locul şi îl lăsăm sub vremelnica (şi zilnica) detestabilă ocupaţie. În ziua aceea, am avut noroc. Fiind pe la ora prînzului, erau numai trei-patru copii oarecari, jucîndu-se normal, pe topogan şi în leagăne, sub îndrumarea bunicuţelor. Copilul mi s-a dus spre topogan, eu am primit berea deja obişnuită (fiind clientul casei, personalul nici nu se mai oboseşte să mă întrebe ce doresc). La o masă alăturată, doi tineri, cam pe la 30 de ani, cu un laptop în faţă. Ceva obişnuit. Ăştia de la bezinărie au wi-fi, aşa că mulţi clienţi vin să bea un suc şi să mai posteze ceva pe Facebook.
Fără să vreau, le ascult conversaţia (eram cam singurii clienţi, iar masa lor era la mai puţin de un metru; în plus, mă plictiseam). „Vezi, astea sînt ţevi de un ţol, pe inox. Sînt ceheşti, compoziţie chimică bună, de recomandat pentru chestii grele, la mulţi decanewtoni forţă.“ Limbaj ingineresc tipic, care m-a făcut atent. În general, acolo, la bezinărie, laptop sau tabletă în faţă au doar nişte corporăţei de prin marketing. Cei doi erau, clar, ingineri. La scurt timp, apare un al treilea. Fost coleg de facultate, bănuiesc. Un tip spectaculos, înalt, cu barbă, cu un ten închis la culoare, îmbrăcat într-o perfectă uniformă de motociclist. Se salută şi încep să converseze. Am tras în continuare cu urechea (un fel de deformaţie profesională, amplificată de plictiseală, evident).
Pe scurt, al treilea era un soi de inventator. Găsise o metodă nouă de vectorizare a paleţilor (ăştia sînt ceva esenţial pentru orice firmă care se respectă: un soi de containere în care se ţin de toate: piese de schimb, produse finite, şuruburi, cartofi, burghie, macrou congelat, bere la cutie, pompe de mare adîncime... orice!). Le explică plin de pasiune celor doi (foşti) colegi cum e treaba, care sînt principiile inovaţiei, de ce soi de macarale are nevoie, cum merge sistemul informatic ataşat ş.a.m.d. Ceva-ceva am priceput şi eu, că de-aia sînt inginer. La un moment dat, mi-a picat fisa! Rostul întîlnirii era ca primii doi să găsească o formă de finanţare pentru prototip. Am înţeles că ei lucrau într-o multinaţională şi căutau formule prin care să îşi convingă şefii (cei multinaţionali) să se implice în respectiva inovaţie.
Mi-au plăcut. Vorbeau cu pasiune, dar şi cu realism. Vorbeau într-o păsărească tehnică, dar nu evitau subiectul „client“. Cine ar putea fi cumpărătorii. Nu era defel vorba de o Adunare a Inventatorilor Lunatici care mor cu invenţia sub pernă.
I-am lăsat acolo, discutînd. M-am dus să îmi iau sandalele de la reparat. Mă gîndeam că, poate, am fost martor involuntar la naşterea unui produs industrial de succes. La mine, la benzinăria din cartier? De ce nu? De săptămîni întregi vă bat la cap că ăsta e viitorul Europei: inovaţia şi marketing-ul!
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.