La 33 de ani, Sorana Cârstea joacă parcă mai bine ca niciodată. Există vreo explicație pentru asta?

Mai bine ca niciodată? Cine știe… În meciul cu Bencic, care a dus-o la cel mai înalt nivel de la US Open, a făcut mai puține greșeli neforțate decît adversara. Cîteodată nu trebuie să fii mai bun, ci mai puțin prost, e valabil pentru oricine în viață. Iar viața Soranei a fost una frămîntată, neașezată, plină de umori, de efluvii, adesea la limita lacrimilor. Pentru a fi jucătoare de tenis profesionistă trebuie să ai nervii tari, iar Sorana nu i-a avut. A greșit prea mult, prea adesea și doar talentul, capacitatea de a scoate iepuri cu ochișori Swarovski din jobenul ființei au ținut-o la limita dintre neantul locurilor fără relevanță și primele din lume. Sorana nu s-a luptat doar cu ea, ci și cu umbra gigantică a Simonei Halep. Cu mai puțin aluat, dar cu mai mult dat, constănțeanca a depășit-o repede pentru a deveni una dintre cele mai mari sportive ale istoriei României, și nu e ușor să trăiești cu asta. Şi au mai fost și altele. Sorana a oscilat mereu între „Hai că se poate!” și „Las-o baltă!”. A parcurs un drum lung prin deșert, presărat cu multe cranii și puține oaze. Dar nu a renunțat. Nu a vrut să se ofteze despre ea: „Săraca fată bogată și frumoasă!...”. A părut că aleargă la nesfîrșit după acea Cârstea imaginată, destinată unui triumf. Triumful n-a venit. A venit bătrînețea sportivă. Din fericire. Priviți o imagine cu ea din 2009, cînd atinsese ceea ce avea să rămînă pînă duminică seara cea mai bună performanță a carierei, sferturi la Roland Garros. Şi apoi uitați-vă la ea acum. Da. Altcineva. O entitate esențializată, un veteran al războaielor trupului și minții, brăzdată de ridurile înfrîngerilor, dar cu o experiență care poate îngropa adversarele. Sorana nu a atins Nirvana tenisului, jocul ei nu a devenit unul atît de coerent încît să citești în el o victorie de Mare Şlem. Şi nici nu mai are mult timp. Dar pun pariu că se simte mult mai bine cu sine. Şi că nu se mai ceartă atît de mult cu mingea, nu-i cere imposibilul, ci, adesea, doar să se ducă naibii peste fileu și, dacă se poate, să nu se mai întoarcă. Poate fi ea o nouă Marion Bartoli, jucătoarea care, fără să dispute măcar o finală într-unul dintre cele patru mitice turnee, a luat Wimbledon la aproape de 30 de ani și apoi s-a retras? Cînd veți citi, veți ști deja. Textul apare după meciul cu Muchova. Indiferent cum va fi, Sorana a cîștigat deja ceva. Dreptul de a nu pleca din tenis cărînd un sac de regrete. Ăsta e, deocamdată, micul ei șlem.