Kosovo: poziţia României
România nu recunoaşte noul stat european. Pentru Bucureşti, Kosovo rămîne în continuare o regiune din Serbia, independenţa proclamată fiind "ilegală", după cum se exprima şeful statului. Argumentele autorităţilor române sînt următoarele: independenţa a fost declarată unilateral (nu a existat o înţelegere între regimul de la Belgrad şi liderii de la Pristina), a fost anunţată în absenţa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU (din cauza opoziţiei Rusiei) şi, ca urmare a acestei declaraţii de independenţă, se asigură drepturi colective unei minorităţi, lucru pe care România îl consideră a fi în contradicţie cu normele internaţionale. Aceasta este deci poziţia Bucureştiului, care contrastează cu cea a majorităţii statelor europene. Unele dintre motivele oficiale pot fi discutate. România invocă azi lipsa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a accepta apariţia unui nou stat pe harta Europei, dar nu a fost întotdeauna aşa. Nu a existat, de exemplu, o rezoluţie a ONU atunci cînd avioanele NATO au bombardat Iugoslavia în 1999, iar România şi-a deschis atunci spaţiul aerian pentru avioanele aliate. Nu a existat rezoluţie ONU nici în 2003, cînd o coaliţie condusă de Statele Unite a atacat Irakul lui Saddam Hussein. Şi atunci, România se afla în prima linie a celor care susţineau intervenţia americană. Nu se poate spune că Bucureştiul respecta întotdeauna cu stricteţe dreptul internaţional. Faptul că independenţa a fost declarată unilateral nu împiedica majoritatea statelor europene şi a marilor democraţii mondiale să o recunoască. Kosovo trăieşte de opt ani sub protectorat internaţional şi, de facto, era deja rupt de Serbia. Negocierile dintre Belgrad şi Pristina erau împotmolite. Istoria recentă a fostului spaţiu iugoslav este plină de rupturi şi desprinderi. Au apărut state noi: Croaţia, Slovenia, Macedonia, Bosnia Herţegovina, Muntenegru. "Cum le poţi refuza kosovarilor ceea ce le-ai acceptat slovenilor?" - spunea un diplomat european. Europa este pusă cu spatele la zid de logica prin care s-a destrămat Iugoslavia. Dincolo de motivele enunţate de preşedintele Traian Băsescu luni seara, mai există şi altele. Independenţa Kosovo oferă o ocazie şi pentru alte regiuni separatiste, să se manifeste: Abhazia şi Oseţia de Sud în Caucaz, Ţara Bascilor în Spania, Nagorno-Karabach în Afganistan, Transnistria în Moldova. Conflictele "îngheţate" riscă astfel să se "dezgheţe" într-un sens nedorit, chiar dacă toată lumea spune astăzi că provincia Kosovo nu poate constitui un precedent: Kosovo este o regiune care s-a declarat independentă după 8 ani de protectorat internaţional sub mandat ONU, lucru care nu se întîmplă nici în Abhazia, nici în Transnistria, nici în Oseţia. În plus, România nu este singură în demersul său. Spania, Grecia, Cipru sau Slovacia au anunţat, de asemenea, că nu vor recunoaşte, cel puţin într-o primă fază, independenţa provinciei. Tuturor acestor ţări le este teamă că, acceptînd independenţa, ar încuraja mişcări separatiste pe propriul teritoriu. O astfel de preocupare există probabil şi la Bucureşti, chiar dacă nu este recunoscută oficial. Într-adevăr, între Ţinutul Secuiesc şi Kosovo deosebirile sînt mai multe decît asemănările. Totuşi, chiar şeful statului declara în urmă cu cîteva luni într-un interviu pentru Paul Grigoriu la Radio România Actualităţi în legătură cu independenţa Kosovo: "Să nu mai vorbim de ce ar face diverşi extremişti legat chiar de concentrările minoritare pe care noi le avem în România!". Chiar dacă poziţia sa contrastează cu cea a majorităţii, România nu a stricat jocurile. Nu a împiedicat adoptarea unei declaraţii comune a miniştrilor de Externe şi nici nu i s-a făcut vreun reproş. În general, Europa a arătat că a învăţat ceva din ruptura provocată de criza irakiană în 2003. Ţările care nu recunosc independenţa Kosovo vor participa, chiar şi simbolic, la forţa pe care Uniunea Europeană o trimite în zonă. România va avea şi ea 175 de jandarmi şi poliţişti. Situaţia este la limita legilor internaţionale (cum poţi trimite trupe într-o ţară pe care nu o recunoşti?), dar arată voinţa de a contribui la efortul european (în plus, atîta timp cît nu protestează nimeni faţă de prezenţa poliţiştilor şi jandarmilor români, nu are rost să o facem noi). În cel mai fericit caz, Bucureştiul va avea chiar de cîştigat din această poziţionare. Membră a UE şi a NATO, sensibilă în acelaşi timp şi la problematica sîrbă, România ar putea fi o punte de legătură între Serbia şi UE, atunci cînd Belgradul se va angaja definitiv pe drumul european.