Justiţia: bilanţ de etapă Chiuariu

15 decembrie 2007   PE CE LUME TRĂIM

Mandatul lui Tudor Chiuariu a fost scurt şi zgomotos. Nici nu se putea altfel, probabil, pentru titularul unui portofoliu care aparţinuse Monicăi Macovei, debarcată de la conducerea Ministerului Justiţiei în urma unei remanieri cu cîntec. E greu să îi urmezi în funcţie unei personalităţi atît de complexe, iar lui Tudor Chiuariu i-a fost şi mai greu, avînd parte de presă proastă încă de la început. De altfel, chiar din ziua în care a fost numit, i s-a lipit eticheta de "omul lui Relu Fenechiu", deputat liberal şi om de afaceri. Tînărul ministru fusese avocatul grupului de firme aparţinînd lui Fenechiu, iar unele jurnale, cu un fin simţ al nuanţei, au pus repede ştampila: "Mafia de la Iaşi l-a pus pe şeful Justiţiei". Înainte de a fi titularul acestui portofoliu, Chiuariu fusese însă şef al Departamentului guvernamental de luptă antifraudă, punctul de contact în România al Oficiului European de Luptă Antifraudă. În această funcţie făcuse o figură bună, Franz Hermann Bruner, şeful OLAF, lăudînd în 2006 activitatea departamentului guvernamental. Propulsarea în funcţia de ministru al Justiţiei nu l-a ajutat să cîştige la capitolul imagine. Dintr-un tînăr promiţător, cu studii făcute în străinătate, a devenit un "tînăr mafiot obraznic", după cum l-a catalogat şeful statului. Şi totuşi: Chiuariu a început cu dreptul, ajutat din plin de coaliţia de moment PNL-PSD. Una dintre primele realizări a fost trecerea prin Parlament a legii Agenţiei Naţionale de Integritate, care se doreşte a fi un fel de super-poliţie pentru verificarea conturilor demnitarilor. Chiuariu a reuşit acolo unde Monica Macovei eşuase în repetate rînduri, relaţiile ei cu parlamentarii fiind glaciale. În acelaşi timp, Chiuariu a început şi prin a avea raporturi corecte cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii, altă instituţie cu care Monica Macovei nu era în cele mai bune relaţii. Pentru mulţi observatori, bilele albe se opresc aici. Pe 8 mai, ministrul Justiţiei cere avizul CSM pentru demiterea procurorului Doru Ţuluş, şeful secţiei a doua a Departamentului Anticorupţie, secţia care instrumentează majoritatea dosarelor penale ale politicienilor. Scandalul a izbucnit imediat: contestatarii l-au acuzat că vrea să îndepărteze un om competent, de teamă că dosarele politicienilor vor fi în sfîrşit rezolvate; ministrul s-a apărat spunînd că, dimpotrivă, secţia a doua a DNA nu funcţionează cum ar trebui; ca urmare, e nevoie de o nouă conducere. Culmea este că, în toamnă, cînd CSM s-a pronunţat în sfîrşit, după o anchetă, asupra cererii de demitere, decizia a fost tot în tonuri ambigue: CSM-ul recunoaşte că Ţuluş a comis greşeli, dar îl păstrează în funcţie. Începînd de la acest episod, Chiuariu nu mai are pace. Chiar atunci cînd circumstanţele ar trebui să îi fie favorabile, tot este atacat. În luna iunie, de exemplu, Comisia Europeană felicita România pentru unele progrese din Justiţie şi decide să nu aplice ameninţătoarea clauză de salvgardare. Unele ziare îi reproşează însă ministrului că ar fi trimis o scrisoare Comisiei Europene în care o roagă să nu laude prea mult DNA. Chiar dacă neagă expedierea scrisorii, Chiuariu nu este crezut, iar relaţia lui cu DNA devine la fel de proastă precum relaţia dintre Monica Macovei şi CSM. Rezultatul se va vedea două luni mai tîrziu, cînd DNA cere avizul preşedintetelui Băsescu pentru a declanşa urmărirea penală împotriva ministrului Justiţiei, acuzat de abuz în serviciu în dosarul Poşta Română. DNA ar fi putut cere acelaşi lucru şi pentru Varujan Vosganian, cosemnatar al actului normativ sau chiar pentru Călin Popescu Tăriceanu. Numai Chiuariu e vizat însă, în această etapă, de acţiunea DNA, ceea ce, cu siguranţă, îl face să se gîndească la o "înscenare" din partea procurorilor. Aflat în vizorul DNA, ministrul nu se autosuspendă, cum s-ar fi întîmplat în alte ţări, ci încearcă să scape desfiinţînd Comisia prezidenţială care avea puterea de a declanşa urmărirea penală împotriva sa. Nu are noroc însă, o decizie a Curţii Constituţionale întăreşte şi mai mult puterea preşedintelui, iar Chiuariu, ca să nu fie suspendat de Băsescu, demisionează. Concluzia? La exact trei ani de la venirea la putere a unei coaliţii care şi-a făcut o prioritate din lupta împotriva corupţiei, România este percepută ca fiind cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană. După doi miniştri - o "passionaria" a societăţii civile şi un tînăr cu puţină experienţă - Justiţia Română oferă o imagine haotică, iar succesorul lui Chiuariu va trebui să facă un miracol pentru a evita, în ianuarie, un raport prost din partea Comisiei Europene.

Mai multe