Jandarmi, preoţi şi neofascişti la discotecă
Să încep cu vestea bună. Ziarele au remarcat eforturile făcute de Jandarmerie pentru protecţia participanţilor la marşul gay. Cu toată strădania neofasciştilor asociaţi cu huliganii de pe stadioane (alianţa era inevitabilă, mă mir doar că a durat atît de mult; curînd vom vorbi de o singură categorie), dispozitivul complicat de protecţie a limitat incidentele. Statul român a depăşit sîmbătă un blocaj psihologic: a învăţat să aplice principiul echidistanţei etice faţă de cetăţenii săi, apărînd nişte contribuabili care manifestau autorizat, de nişte golani care se manifestau gregar. Poate că nu pare mare lucru, dar în acest caz golanii reprezentau la faţa locului opinia unei majorităţi a societăţii româneşti, care poate nu le-ar susţine metodele, dar le aprobă motivele. Ba chiar aş paria că din cei 500 de jandarmi, reprezentînd ei înşişi un eşantion din România reală, cei mai mulţi erau în sinea lor oripilaţi de apropierea fizică cu manifestanţii şi înţelegeau mai degrabă indignarea de pe margine, decît demersul protejaţilor lor. Şi totuşi jandarmii şi-au făcut datoria, ba chiar au fost eficienţi şi trebuie remarcat acest lucru. Dreptul de a manifesta poate fi proclamat legal şi suprimat în practică, dacă forţele de ordine au altă opinie şi au ocazia să se manifeste ca atare. E de ajuns să ne gîndim că au trecut ani buni, în sudul SUA, între obţinerea drepturilor politice pentru negri şi aplicarea lor, iar aceasta s-a realizat doar prin intervenţie federală peste capul şerifilor locali rasişti. Doar cu puţin timp în urmă, poliţia rusească a bătut manifestanţii gay, cot la cot cu neofasciştii. Vestea proastă, ba chiar deprimantă, vine dinspre Biserica Ortodoxă, care s-a plasat în postura ridicolă de remorcă a neofasciştilor de la Noua Dreaptă şi a neoprimitivului Gigi Becali. Să ne înţelegem: cred că BOR are dreptul legitim de a se pronunţa public despre subiect. Peste tot, bisericile tradiţionale sînt purtătoare de cuvînt ale curentului conservator din societate. Ar fi fost de aşteptat ca BOR să caute să convingă oamenii de dreptatea sa. Organizatorii au cerut în acest an legalizarea căsătoriilor şi au dus discuţia în domeniul egalităţii în faţa legii. Drepturile, de care se bucură persoanele căsătorite (moştenirea soţului, de exemplu), nu decurg din căsătoria în faţa lui Dumnezeu, ci din căsătoria în faţa primarului, iar românii pot înţelege uşor diferenţa pentru că avem cu toţii experienţa nunţilor care fac traseul între primărie şi biserică, într-o ceremonie dublă. Diferenţa între stat şi religie ia astfel o formă foarte concretă şi experimentată de tot omul. Poate fi acceptată egalitatea în faţa statului pentru cuplurile homosexuale? Multe state au legalizat aşa-numitele uniuni consensuale, ca să evite termenul "căsătorie" cu toate conotaţiile sale tradiţionale, dar să şi aplice principiul egalităţii în faţa legii. Cam aceasta e dezbaterea care mi-a lipsit. Poate că BOR ar fi avut o opinie, poate că şi uniunea consensuală e prea mult. Poate ar fi spus că orice formă de sancţionare legală a unui asemenea cuplu reprezintă de fapt o încurajare. Rog cititorul să observe aberaţia: eu, care aş fi de acord cu soluţia unei uniuni consensuale pentru gay , încerc să imaginez ce ar fi spus Biserica într-un dialog în care ar fi fost pe poziţia contrară. Ca în multe alte cazuri, Biserica nu a fost un partener de dialog, preferînd să dea ochii peste cap, în semn de apropiere a apocalipsei. Pe lîngă asta, nu are nici obişnuinţa de a se organiza în spaţiul public, astfel încît dintre cele 80 de procente în numele cărora vorbeşte BOR (după statistici, şi eu intru acolo), doar o sută de neofascişti au participat la marşul anti-homosexualitate. În schimb, BOR a participat la conferinţa de presă împreună cu nepoţii Căpitanului şi cu Gigi Becali. Aceştia au vorbit apoi în numele Bisericii şi al dreptcredincioşilor. Cînd Biserica Catolică ia atitudine împotriva homosexualităţii, se străduieşte să nu fie asociată cu extremiştii de dreapta. La noi, Biserica se lasă reprezentată de aceştia. Conservatorismul natural şi organic s-a lăsat deturnat de urdori. E ca şi cum Nicolae Iorga ar fi intrat în Legiune pe post de cărător de tavă pentru Zelea-Codreanu. De cealaltă parte, prin opţiunea de a organiza parăzi, nu proteste civice, mişcarea gay din România a trecut prea repede peste etapa de luptă serioasă şi a ajuns direct la maimuţăreli. E dreptul lor legitim, dar e exact ce nu trebuia să se întîmple, dacă vor cu adevărat să schimbe modul de a gîndi al oamenilor. Sîntem un popor care acum 80 de ani avea 15% populaţie urbană, mare parte minorităţi etnice. Adică sîntem un popor majoritar la prima sau a doua generaţie desprinsă de sat, acolo unde preoţii te învaţă că sodomia e al doilea păcat după crimă (auzit personal la ţară, copil fiind). Nu faci un asemenea popor să te accepte trecînd direct la bărbaţi strident machiaţi şi strigînd unii altora: "fată!" (în România pînă şi gay parade are un aer improvizat de mahala). Florin Buhuceanu m-a uimit mereu prin civilitate şi argumentaţie, dar din păcate el pică în plan secund. Dorind să copieze ce se întîmplă în Vest cu paradele colorate, manifestări ale libertăţii, gay-ii români au trecut prea uşor peste partea de dialoguri argumentate şi luptă civică, prin care se cîştigă libertatea. Sînt sigur că Buhuceanu ştie bine asta: o strategie clasică anti-gay este să îi asociezi deliberat cu promiscuitatea. Homosexualul generic devine destrăbălat, instabil, drogat, bolnav de SIDA etc. De fapt, cele mai multe cupluri homosexuale sînt stabile şi bazate pe legături emoţionale, ca şi în cuplurile heterosexuale. Dar încearcă să explici aşa ceva unui popor cvasi-rural, care vede la televizor bărbaţi cu zorzoane cerînd drepturi politice cu gesturi languroase către trecători! Nici unul dintre cei cîţiva homosexuali pe care îi cunosc, oameni de treabă (sau "normali", că tot m-am plictisit de acest cuvînt zilele trecute), care nu îşi ascund orientarea sexuală, dar nu o afişează din considerente de oportunitate socială, nu a participat la aceste manifestări. Din două motive: pe de o parte, pentru că s-au obişnuit să îşi trăiască privat opţiunea, pe de alta, pentru că mişcarea gay a făcut din lupta pentru egalitate civică un fel de discotecă de mahala.