Italian. Responsabil
A trecut un an de cînd partidele italiene Liga și Frații Italiei semnau, alături de alte formațiuni eurosceptice, o declarație care califica Uniunea Europeană drept un instrument folosit de forțe radicale care urmăresc schimbări culturale, religioase și transformarea conceptului de națiune într-o vorbă goală. Se cerea atunci reformarea Uniunii astfel încît cele mai importante prerogative să rămînă statelor membre, iar Bruxelles-ul să treacă în plan secund.
De atunci și pînă acum s-au întîmplat multe, însă probabil cel mai important lucru sînt sondajele care spun că o coaliție formată din cele două plus Forza Italia a lui Sivio Berlusconi va cîștiga detașat alegerile parlamentare italiene de la sfîrșitul lui septembrie.
Prima și cea mai importantă consecință, aproape amuzantă dată fiind întoarcerea la 180 de grade, este că manifestul electoral al dreptei italiene, apărut în presă zilele trecute, pare să fi abandonat aproape cu totul mofturile antieuropene de acum un an. Din contra, chiar. Potrivit documentului, Italia trebuie să rămînă un membru deplin al Uniunii Europene, iar un viitor guvern italian compus din cele trei partide va adera fără ezitări la valorile blocului comunitar.
Mai mult, semnatarii promit că vor respecta și întări rolul jucat pînă acum de Italia în contextul războiului din Ucraina. Vor fi respectate angajamentele față de NATO, inclusiv acela referitor la dimensiunea cheltuielilor pentru apărare. Direct legat de război, Ucraina va fi sprijinită pentru a face față invaziei rusești.
Un element important pentru populiștii italieni rămîne planul de reziliență post-pandemie (fratele PNRR-ului românesc). Cele trei partide ale dreptei promit să folosească la maximum fondurile puse la dispoziție de Uniune, cea care pînă mai ieri era unul dintre principalii vinovați pentru necazurile Italiei. Însă, ca și PSD în România, Liga, Frații Italiei și Forza Italia promit că vor încerca să îl adapteze noilor condiții economice. Cum vor face asta este neclar, pentru că UE nu a dat pînă acum semne că intenționează să cedeze în fața unor imperative politice de ordin local atunci cînd vine vorba de fondurile de reziliență. Iar dreapta italiană știe bine acest lucru. Italia primește cei mai mulți bani din acele fonduri – 200 de miliarde de euro – și orice negociere pe tema schimbării destinației acestor fonduri va fi privită ca un semnal pozitiv pentru alte guverne, riscînd să deraieze cu totul logica pe care ele sînt distribuite.
Cert este că naționaliștii italieni par să treacă printr-un proces de rebranding. Transformarea lor într-o mișcare politică de centru-dreapta responsabilă și doar vag eurosceptică (rămîn valabile apelurile pentru debirocratizarea și flexibilizarea UE) are o explicație relativ simplă. Cu perspectiva de a forma un guvern devenită aproape certitudine, Liga, Frații Italiei și Forza Italia încep să realizeze că declarațiile exaltate nu prea ajută la scăderea costurilor de finanțare a statului. Din contra, chiar, riscul ca o metaforă prost plasată să se transforme într-un glonte tras în picior este major. Or, ultimul lucru de care are nevoie Italia în acest moment este să sperie piețele financiare. Deținătorii de obligațiuni emise de Italia și potențialii investitori în aceste instrumente privesc deja cu o oarecare prudență evoluțiile politice de la Roma după ce Mario Draghi, fost șef al Băncii Centrale Europene și garant al responsabilității fiscale italiene, a fost îndepărtat de la conducerea Guvernului – motivul pentru care în toamnă au fost convocate alegeri.
Din punct de vedere al situației externe, alianța celor trei știe foarte bine că orice propunere de premier ar prezenta președintelui Sergio Matarella, acesta nu o va accepta dacă ea ar duce la schimbări ale orientării geostrategice a Italiei. O încercare în acest sens va readuce cel mai probabil în prim-plan legăturile liderului Ligii, Matteo Salvini, cu diverși reprezentanți ai Rusiei. Nu mai departe de acum cîteva săptămîni, Salvini făcea eforturi majore să minimizeze impactul unor dezvăluiri care sugerau că încercase pe cont propriu să negocieze cu rușii pe tema războiului din Ucraina. Asta în timp ce un consilier al său discuta cu diplomații Kremlinului de la Moscova soarta Guvernului Draghi din care, la vremea conversației respective, Liga încă făcea parte.
Italia e în plină campanie electorală și, de aceea, schimbările de direcție anunțate de naționaliști trebuie privite cu prudență. Ținînd seama de asta, trebuie totuși să remarcăm că, în fața unei sarcini atît de mari cum e guvernarea celei de-a treia economii a Uniunii Europene și una dintre cele mai mari din lume, artificiile retorice și radicalismul încep să lase loc fricii de dezastru. Or, nici chiar populiștii, oricît de exaltați ar fi, nu prea vor să aplice metoda „după mine potopul“.
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
Și acesta nu e un lucru rău.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.