Iresponsabilii se agaţă de speranţă

20 octombrie 2005   PE CE LUME TRĂIM

Spuneam săptămîna trecută că logica ministrului Flutur mi se părea impecabilă: chiar dacă se găsiseră doar anticorpii, se acţiona ca şi cum virusul ar fi fost sigur prezent. Pariul era bine conturat: carantină şi sacrificarea păsărilor din focar, urmînd ca ulterior să fim acoperiţi dacă verdictul final este prost sau să răsuflăm uşuraţi dacă e bun. Gravitatea ministrului de la Agricultură era atunci cea mai eficientă soluţie de comunicare: oamenii trebuiau să pună răul în faţă, pentru ca acţiunea de izolare a focarului să aibă acordul şi sprijinul lor. Între timp, pariul a ieşit prost: în mod cert în România există gripa aviară, şi este vorba şi de cea mai periculoasă tulpină. Tot săptămîna trecută vorbeam despre conferinţa de presă a ministrului de la Sănătate, care dăduse un mesaj diferit, în sens invers cu cel al colegului său: nu e confirmat, nu e cazul să ne neliniştim. În mod logic, oamenii afectaţi au crezut în mesajul convenabil, astfel încît am asistat cîteva zile la o aplicare în dorul lelii a carantinei. Poliţiştii de la Ceamurlia nu erau foarte convinşi de misiunea lor, oamenii nu doreau să îşi lase păsările sacrificate, ziariştii se jucau de-a hoţii şi vardiştii cu jandarmii şi relatau plini de mîndrie cum au spart carantina, bătînd cîmpii şi cîmpurile din preajma satului. Ministrul Nicolăescu a redus în mod clar eficienţa politicii impuse de colegul său. Dar el nu a fost un iresponsabil solitar. Din contră, a fost purtătorul de cuvînt al unei majorităţi ad-hoc care a funcţionat pe principiul: că n-o fi dracu' atît de negru! Uite că a fost. O adevărată epidemie de iresponsabilitate i-a cuprins pe oficiali, pe oameni simpli şi pe jurnalişti între momentul găsirii anticorpilor şi momentul certitudinii. Au fost cîteva zile cînd părea că ministrul Flutur e cauza gripei aviare, că dacă el ar fi tăcut din gură nu mai exista nici o problemă. Nici nu vreau să mă gîndesc ce păţea Flutur dacă nu se confirma gripa, deşi şansele erau mici şi oricum logica sa fusese corectă. Apoape toată clasa politică s-a grăbit să îşi mîngîie alegătorii pe frunte, să le spună că poate nu e grav. Au subminat astfel politica dureroasă, dar necesară, a lui Flutur. Preşedintele Băsescu s-a apucat să critice Guvernul pentru că "a exagerat din punct de vedere al alertei introduse în populaţie". Ce nu înţelege Băsescu este că era nevoie de un mesaj grav pentru ca măsurile să funcţioneze imediat, nu doar după primirea confirmării. Diferenţa a fost clară. "S-au înspăimîntat şi au dat toate păsările. Acum lumea s-a convins că este pericol mare şi nu mai opune rezistenţă, deşi oamenii sînt nemulţumiţi de despăgubirea care s-a dat", spunea un ţăran din Ceamurlia. Asta după ce mai înainte îi ameninţaseră pe veterinari cu furcile, doar auziseră la televizor că nu e sigur gripă. După ce a fost clar că dracul e cît se poate de negru, sătenii din Maliuc s-au supus imediat. Carantina totală pe cele două localităţi şi parţială pe cele două judeţe a mers bine, autorităţile au fost lăudate pînă şi la Antena 1, ceea ce nu e puţin lucru. Dar, repet, asta s-a întîmplat tîrziu, pînă atunci carantina părea un moft al lui Flutur, iar exterminarea în focar un fel de luptă a aceluiaşi ministru-sinistru cu poporul oropsit. Adrian Năstase a găsit un nou prilej de a-şi prelungi rămînerea în post propunînd un inutil pact politic anti-aviar. Ce culoare politică or avea veterinarii care fug după raţe? În plus, Năstase scria în Jurnalul naţional un articol foarte complicat în care imaginarul paranoid se amestecă în logoreea sa greu de urmărit. "Trăim într-o lume în care mulţi sîntem fraţi, dar nu numai cu brînza, ci şi cu carnea de pui rămîne cum am vorbit: sînt pe bani..." - spune Năstase. Ei da, şi?! O fi o conspiraţie?! Păi, atunci să ne păstrăm găinile. Unele ziare erau pe punctul de a-l acuza pe Flutur de un "genocid" păsăresc. Alţii, că a prejudiciat turismul în deltă (ei, acum e mai bine: BBC-Londra are corespondent la Tulcea, atîta reclamă gratis nici nu visa delta). Alţii, că a riscat să creeze panică. Marea grijă a unei bune părţi din clasa politică şi din formatorii de opinie a fost să nu se creeze panică. Dar cine s-a panicat şi cum? Adică, exista pericolul ca hoarde de orăşeni înarmaţi să ia cu asalt satele ca să extermine găinile cu ţărani cu tot? S-au temut că bande de ţărani înarmaţi cu topoare vor da năvală în Piaţa Victoriei să-i caute pe miniştri de viruşi? O fi fost cazul de autoapărare din Primăverii efect al fricii de gripă (la cît sînt nevoiţi să umble tîlharii ăştia cumsecade ca să nu evite proprietarii sadici...)? Panica era problema noastră sau buna funcţionare a măsurilor de izolare? Funcţionare subminată în cele cîteva zile tocmai de anunţurile anti-panică. Nu vreau să critic cu tot dinadinsul. În situaţii de criză e greu să te gîndeşti la toate consecinţele. Oamenii ăştia au apăsat greşit pe butonul anti-panică cînd ar fi trebuit să spună: dragi compatrioţi, e grav! Ascultaţi-l pe Flutur, că el este şeful comandamentului de intervenţie în caz de molime la animale. Rămîne întrebarea pe care o lansam săptămîna trecută, înainte să cunosc rezultatele analizelor de la Londra: răspunde ministrul Nicolăescu dacă rezultatele vor fi proaste? Între timp, ar trebui să răspundă şi preşedintele, liderul opoziţiei şi o mare parte din presă. Cînd prea mulţi sînt vinovaţi, profilaxia nu se mai face prin demisii, ci prin învăţătură. Măcar să înveţe ceva de aici, altfel ar fi cazul să ne panicăm.

Mai multe