Ipostazele schimbătoare ale rutinei
Cuvintele își pot schimba orientarea evaluativă, valoarea apreciativă sau depreciativă adăugată sensului lor fundamental. Uneori procesul e îndelungat și legat de transformarea ideologiilor și a atitudinilor, alteori se petrece foarte repede, prin imitarea valorilor echivalente din alte limbi. Substantivul rutină ilustrează foarte bine schimbările de acest tip. Pînă nu demult, rutina evoca mai ales o serie de practici dezagreabile. În DEX, componenta evaluativă a cuvîntului este indicată atît prin eticheta „depreciativ” (pentru sensul „obișnuință de a acționa sau de a gîndi totdeauna în același fel”), cît și printr-o formulare suplimentară neechivocă, prin care rutina e opusă unor valori dezirabile: „totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului”. E drept, definiția din dicționar cuprinde și o secvență cu orientare pozitivă – „capacitate cîștigată printr-o practică îndelungată” –, dar aceasta se justifică mai ales istoric, prin utilizări mai vechi ale cuvîntului.
Termenul a fost împrumutat din franceză, în secolul al XIX-lea; Dicționarul limbii române (DLR) indică drept primă atestare apariția sa într-o traducere din 1842, a lui Ion Ionescu de la Brad. În presa vremii, cuvîntul circula cu sens apreciativ, cu referire la educație – „după ce am căpătat cît de puțină rutină în școală și o pregătire la citire” (Gazeta Transilvaniei, 1853) – și mai ales în legătură cu performanțele actoricești, în cronicile teatrale: „doamna Alexandrescu, care posede multă rutină dramatică”; „dovediră din nou marea lor dexteritate și rutină” (Familia, 1870). În Dicționarul limbii române al lui Laurian și Massim (1876), definiția este exclusiv pozitivă: „rutină s.f. (după fr. routine) (…) asiduu uz, cotidian învăț, cotidiană exercitațiune, cotidian exercițiu, studiu, lucru laborios și fără întrerupere”. În același timp, existau și contexte care actualizau o interpretare depreciativă a termenului: „limba slavonă (…), mănținută numai de rutina înțepenită a vechilor dregători” (A.D. Xenopol, în Convorbiri literare, 1871). Atît sensul pozitiv, cît și cel depreciativ existau în franceză; astăzi, Trésor de la langue française informatisé marchează ca învechit sensul pozitiv („pricepere, abilitate dobîndită prin experiență, prin practică mai mult decît prin învățămînt sau studiu”) și indică valoarea clar peiorativă a sensului curent („obișnuință de a gîndi sau de a acționa după scheme invariabile, respingînd a priori orice idee de noutate și progres”). Cuvîntul francez routine e derivat din route (și el împrumutat în română, în forma rută), ca dezvoltare metaforică a noțiunii „drum bătut”.
În perioada comunistă, cuvîntul rutină a fost folosit în mod constant cu valoare negativă, uz consolidat de locul atribuit semnificației sale în schema ideologică a progresului inevitabil și a „revoluției continue”. Evident depreciativ în anii ’50 – „critica și autocritica se dovedește un puternic antidot împotriva manifestărilor de stagnare și rutină” (Scînteia, 1953, în DLR) –, va rămîne la fel și în deceniile următoare: „Un categoric nu, rutinei!” (România liberă, 1966); „robul rutinei e în permanent pericol de a comite un accident” (Flacăra, 1987) etc. În mod tipic pentru un regim al sensurilor deturnate, condamnarea rutinei se producea în interiorul unui mod de gîndire și de vorbire cu totul înțepenit în scheme și clișee.
În prezent asistăm la o schimbare radicală a funcției evaluative a termenului rutină, asociat unei semnificații diferite, înregistrate deja în Dicționarul de neologisme al lui Florin Marcu și Constant Maneca (1986): „obicei, operație repetată zilnic sau periodic”. Noua semnificație provine de la termenul englezesc routine, vechi împrumut din franceză, care a dezvoltat sensurile înrudite „mod obișnuit sau bine fixat de a face ceva”, „serie regulată de mișcări folosite într-o activitate”, „parte a unui program de computer care efectuează o anumită operație”. Preluarea masivă de texte și contexte din engleză a produs o mulțime de interpretări euforice ale rutinei, în texte „motivaționale” – „care sînt beneficiile unei rutine pozitive” (upromania.ro), „rutina de lucru din timpul zilei – cum să fii productiv, mulțumit și sănătos de fiecare dată” (ibidem), „cum să-ți formezi o rutină bună” (good-routine.com); „o rutină sănătoasă de dimineață – de ce ar trebui să ai una?” (philips.ro), „activitățile de rutină ne fac viața mai semnificativă” (medlife.ro) – și publicitare: „rutina de îngrijire a tenului” (farmaciatei.ro), „rutina de dimineață a femeilor celebre” (doc.ro); „dă o șansă rutinei noastre purificatoare a părului și scalpului gras” (ducray.com) etc. Pentru a rezuma mesajele citate, rutina, care nu mai e asociată activității „asidue și laborioase”, ci consumului constant al cîte unui produs salvator, este așadar bună, pozitivă, reprezentînd soluția infailibilă pentru un trai „productiv, mulțumit și sănătos”, ba chiar – în mod misterios – „mai semnificativ”.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice(Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).