Ipocrizie în vremuri pandemice

18 mai 2020   PE CE LUME TRĂIM

E plină valea de vaiete legate de izolarea în care ne-am aflat în ultimele luni. În ceea ce mă privește, mărturisesc că nu m-am simțit prea rău, îmi lipsește contactul cu clasele, dar nu începerea orelor de la 8, îmi lipsesc cîțiva prieteni, nu foarte mulți, cu care am comunicat doar mediat, îmi lipsește ieșitul seara la vreo terasă, mersul la sală pe care nu îl pot suplini cu adevărat în casă, ieșitul cu bicicleta și, probabil, îmi vor lipsi, dacă nu vor fi posibile, vacanțele petrecute cu fiul meu. Distanțarea aceasta nu o resimt însă ca pe o tragedie, multe dintre muncile mele sînt de buchisire cu cuvintele și cu cărțile în fața laptop-ului, oricum. În plus, această perioadă mi-a adus multe noi legături cu mine însumi, care în iureșul cotidian de dinainte îmi par acum că ar fi fost imposibil de stabilit.

Pentru alții, izolarea a fost un prilej de revoltă. Timpurile acestea pe care le trăim sînt, o știm deja cu toții, de mirare. Ele scot ce e mai interesant din vîna noastră socială, de haită, în ciuda faptului că sîntem izolați și, culmea, asta se datorează în bună măsură online-ului, acest mediu care favorizează aparența unui împreună.

Multe idei noi s-au rostogolit și în privința procesului educațional, cu ocazia acestei realități neașteptate care ne-a schimbat obiceiurile. Idei instituționalizate prin reglementări oficiale, dar și idei din diverse alte medii, al ONG-urilor, al sindicatelor, al asociațiilor de părinți și de elevi. Ne-au bombardat webinarii peste webinarii, care mai de care mai redundante sau mai ipocrite (am eu un necaz legat de un fenomen, dar nu acum vreau să-l dezbat), s-au născut nemulțumiri și diverse pretenții, un fel de a pune presiune.

Una dintre ideile care s-au propagat și care a fost legitimată apoi și prin act oficial, respectiv Instrucțiunea despre care am mai vorbit, este cea legată de notarea elevilor, care ar necesita acordul elevului sau al părintelui. Eu îi văd justificarea, generată de context, de unul chiar mai larg. Posibilitatea ca note mici, date din burtă, să apară în defavoarea elevilor, posibilitatea ca aceste note să nu reflecte realitatea cunoașterii, în condițiile în care gestiunea feedback-ului în online este mai dificilă și uneori scapă de sub control, apoi chiar și nevoia umană de a nu transforma această situație pandemică dintr-o nenorocire și într-un mijloc de pedeapsă aplicată punctual unor elevi poate dezavantajați de n factori în plus față de contextul normalității. Aceste posibile neajunsuri sînt dublate de reversul lor, la nivel de masă se transmite indirect ca mesaj neîncrederea în tagma profesorală, care ar putea fi resentimentară, lipsită de obiectivitate, ba chiar de empatie colectivă, de, hai să-i spunem clișeizat, dragoste față de elev. Cred că aici e o problemă de sistem și a societății: lipsa aceasta de încredere în calitatea profesorilor e de fapt veche, s-a cronicizat și viciază întregul organism social. Să mergem pe încredere, spunea prin toamnă Daniela Vișoianu și n-am să-i uit această vorbă pe care i-o găsesc memorabilă. Nu mai spun despre faptul că, astfel, calitatea de profesor a profesorului se înjumătățește, ea fiind împărțită cu părintele, care poate fi de orice fel. Dar toate aceste justificări și neajunsuri își află originea, de fapt, într-un minus mai consistent, anume inexistența unor standarde de evaluare, așa-numiții descriptori de performanță, care ar trebui să însoțească programele școlare. Poate că e momentul ca, acum, cei ce se ocupă de gestiunea curriculum-ului și a evaluărilor, să se gîndească la scrierea acestora. Descriptori de performanță pentru toate clasele, la toate disciplinele, pe baza cărora o notare obiectivă și unitară să devină posibilă, iar negocierile de note să nu mai fie în abstract, ci pe baza acestor instrumente. Nu e imposibil, avem taxonomia lui Bloom, pe baza căreia standardele se pot redacta cu relativă ușurință. Moment în care încrederea în notarea obiectivă s-ar putea restabili treptat.

O mai păguboasă presiune care mi se pare că se rostogolește în zilele acestea e alta însă, respectiv cea a renunțării la examenul de evaluare națională de la sfîrșitul clasei a VIII-a și echivalarea lui cu notelele de pe parcursul ciclului gimnazial. Mi se pare o presiune total neprincipială, pusă de părinți mai ales. Lipsa de pertinență și de obiectivitate a unei asemenea măsuri derivă, de fapt, tot din absența standardelor de performanță amintite mai sus, a acelor descriptori pe baza cărora să se fi făcut notarea în întregul parcurs gimnazial. Dacă examenul presupune o notare standardizată, modul în care elevii au obținut note pe parcursul școlarizării în gimnaziu nu se mai supune unui criteriu unitar. În plus, trebuie să ne gîndim la situațiile, deloc puține, ale elevilor care în clasele a V-a și a VI-a poate au avut un parcurs mai șchiop, pentru ca în clasele a VII-a și a VIII-a aceștia să-și deschidă orizontul, să-și dezvolte gîndirea logică și sistematică, astfel încît în preajma finalului de ciclu să atingă un grad de stăpînire a competențelor mult ridicat față de cel arătat în clasele anterioare. Nu în ultimul rînd, o astfel de măsură ar fi discriminatorie în raport cu elevii din clasele inferioare, mai ales cu cei de clasa a VII-a, care la anul nu vor mai beneficia, probabil, de o astfel de dispensă. Și nu e de neglijat nici dezavantajul, în ceea ce-i privește pe aceștia, de a fi fost o bună parte din anul școlar actual în regim de online, eventuala revenire în anul școlar următor la condiții normale punînd o presiune suplimentară asupra lor, de recuperare.

Desigur, sănătatea e mai importantă decît toate aceste speculații de idei. Teama că un examen ar pune în pericol sănătatea nu trebuie neglijată. Dar nu pot să nu remarc faptul că străzile și parcurile au devenit pline de grupuri de adolescenți care stau bot în bot, fără ca părinții să pară scandalizați sau speriați de asta, iar dacă totuși se pot găsi forme de susținere în siguranță a acestui examen, mi se pare că presiunea pentru anularea lui este o formă de ipocrizie pe care nu ar trebui să o mai permitem, dacă ne dorim cu adevărat să funcționăm ca societate echilibrată și onestă.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Mai multe