Invitaţie la cină

7 mai 2009   PE CE LUME TRĂIM

De peste un an, David Bradley, un om de afaceri american destul de discret, îi invită la cină pe cei mai influenţi editorialişti (indiferent la simpatiile lor politice, exprimate sau nu) într-unul din luxoasele sale saloane din clădirea ce-i aparţine pe malul lacului Potomac, ca să stea de vorbă, într-un mod informal, cu unul dintre oamenii importanţi ai zilei; cei mai recenţi oaspeţi ai ziariştilor au fost Tim Geithner, secretarul Trezoreriei, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, Rahm Emanuel, cel mai apropiat consilier al preşedintelui Obama. Discuţiile sînt confidenţiale, deşi dacă interlocutorul acceptă, citatele pot fi reproduse. "Comunicarea noastră cu oamenii de la putere este atît de artificială, încît dorim să-i cunoaştem mai bine şi să aflăm ceea ce gîndesc într-adevăr" " spune Jean Mayer de la New Yorker. Ruth Marcus de la The Washington Post spune că "întîlnirile au avut valoarea lor, pentru că se desfăşoară într-o atmosferă relaxată, nu sînt o suită de momente dintr-o pîndă". Abordarea "paşnică" l-a favorizat pe preşedintele Obama, ale cărui acţiuni au fost oglindite mai mult decît cele ale lui Bush jr. şi Clinton la un loc într-o perioadă asemănătoare. "Preşedinţia Obama a ocupat 28 de ore în primele 50 de zile, 58% dintre aprecieri au fost pozitive, pe ABC, CBS şi NBC, în comparaţie cu 33% pozitive pentru Bush jr. şi 44% pentru Clinton. În schimb, pe Fox News doar 13% dintre afirmaţiile despre Obama au fost pozitive. (...) Un contrast uimitor: calităţile personale ale lui Obama au fost mai bine apreciate decît intenţiile sau realizările sale politice " 32% pe CBS, 31% " pe NBC, 8% pe Fox" (The Washington Post, 27 aprilie). "Cît timp America a fost cuprinsă de exaltare emoţională, combinaţia de sobrietate şi optimism a lui Obama a avut efectul unui miracol. În cele din urmă, miracolul o să dispară şi mă tem că acest lucru se va petrece înainte de viitoarele alegeri" " scrie Reihan Salam în Daily Beast. E ciudat, dar un efect asemănător se poate înregistra doar în Rusia, unde prim-ministrul Putin şi partidul său continuă să obţină majorităţi semnificative, deşi politicile lor sînt criticate la toate colţurile. (M. B.)

Mai multe