Învățăturile lui Ankșeșonk către fiul său
Nu te ascunde cînd nu ai mîncare, zice papirusul 10508 de la British Museum. Textul e din Egiptul Ptolemeilor, un pic mai vechi de două mii de ani. Ca parte din literatura demotică, ne așteptăm să fie mai viu și mai hîtru decît textele în limba egipteană clasică, scrisă cu hieroglife, dar chiar și între textele tîrzii, are un aer mai campestru decît altele considerate în general mai realizate, mai literare. Proverbele de pe așa-zisul papirus Insinger, de exemplu, au o anumită dambla utopică, în care ești sfătuit sec să fii mereu bun, moderat, să faci să fie bine etc. Papirusul nostru e mai pitoresc : Dacă ești trimis să iei pleavă și găsești grîu, nu cumpăra; Zidarii fac casele, muzicanții le inaugurează. De-astea.
Textul nostru începe cu un pic de context. Ankșeșonk, preot al lui Ra din Heliopolis, sosește în Memphis să ceară ajutor unui prieten vechi, acum devenit mare doctor al faraonului. Momentul nu e grozav: prietenul lui e ocupat să-l otrăvească pe faraon. Totul se află, iar Ankșeșonk se trezește la închisoare pentru că nu a raportat urgent ceea ce aflase. Folosește această perioadă relaxată pentru a face un tur de forță sapiențial în beneficiul fiului său, pentru care scrie sfaturi valoroase de viață pe cioburi (făcuse o cerere să i se dea niște papirus, dar faraonul recomandase cioburi). Textul lui îndeplinește condiția esențială a unei lucrări de înțelepciune: e scurt. Vreo 20 de pagini în cea mai cunoscută ediție englezească, M. Lichtheim, Ancient Egyptian Literature: A Book of Readings, Vol. 3. The Late Period, 1980.
Mi se pare una dintre cele mai comestibile producții demotice, dintr-o perioadă considerată altminteri cam nedrept un declin al spiritului egiptean. Cine citește cele două simpatice povești din această perioadă cu Setna Khamwas (fiu al lui Ramses II devenit erou fantastic, ca mai tîrziu Harun al-Rashid) constată că e în plin 1001 de nopți. În general, etichetele de declin sînt puse pe cîte o epocă din trecut din perspectiva unei axiologii contemporane, cu idiosincraziile ei de gust și sumețelile ei autoritare, și sînt de obicei reevaluate de alte generații de istorici. Egiptul secolelor III-I î.Hr. are încă vitalitate culturală și un comerț de idei cu lumea elenă (care de altfel absorbea cultură egipteană încă din perioada saită). Unele fabule esopice se inspiră din cele demotice, iar invers, autorii egipteni încep să vorbească de amazoane. Pe de altă parte, din aceeași perspectivă de putere, unii văd numaidecît în papirusul Insinger influențele filozofiei grecești, iar în textul lui Ankșeșonk o glosă la Hesiod. E, simplu spus, o obrăznicie să postulezi că Egiptul are nevoie de greci ca să poată reflecta la condiția umană; ceea ce nu înseamnă nici că Învățăturile… ar avea profunzimi heideggeriene. E vorba acolo despre chestii banale. Despre politică – Cînd zeii vor să urgisească o țară, pun spălătoreasa să conducă poliția. Uneori Ankșeșonk are dreptate (Nu-l da în judecată pe superiorul tău dacă nu ai protecție), alteori nu (Cînd un magistrat fură, fiul lui va fi sărac). Despre social media: Nu urî un om cînd nu știi nimic despre el; Nu face educație unui prost, ca să nu te urască. Despre șef: Nu fi vecin cu șeful tău. Pentru spotul educativ din prime time: Medicamentul este eficient doar dat de doctor.
Ne-am fi așteptat să întîlnim la tot pasul pilde cu animale. Dar universul paremiologic al BM 10508 se bazează pe crocodil și-atît: Nu-l prinde crocodilul pe orășean; Crocodilul nu moare de grijă, moare de foame; Cînd crocodilul se îndrăgostește de un măgar, își pune perucă. Ce îl preocupă cel mai mult pe Ankșeșonk e familia. Nu alege pentru fiica ta un om bogat. Nu locui în aceeași casă cu socrii tăi. Nu te duce la fratele tău cînd ești la ananghie, du-te la prietenul tău. Și încă una: Dacă-ți prinzi nevasta cu amantul ei, (iar acum un anticlimax pentru Gheorghidiu) ia-ți o mireasă mai potrivită.
Impresia generală este că Ankșeșonk are o oarecare idee despre cum merg lucrurile, așa cum avea deja celebrul lui strămoș, scribul de la Luvru, din Vechiul Regat (foto). Omul nostru scrie scurt și la obiect. O singură dată e mai prolix, și pînă și asta îi iese: Nu zice: am arat, dar n-am primit nici o răsplată! Ară din nou, e bine să ari. Și cîteva cioburi scrise cu speranța că fiul lui va deveni un om dintr-o bucată: Nu vorbi cu două voci. Sau: Caracterul unui bărbat este unul din membrele lui. Sau: Bogăția unui meseriaș sînt uneltele lui. Bogăția unui templu este preotul.
Ankșeșonk nu uită să se adreseze în două rînduri și arheologilor care se grăbesc să înceapă o săpătură nouă (la anul). Zice astfel undeva: Nu achiziționa bunuri dacă nu ai un depozit. Iar apoi: Cel care sapă o groapă… Din păcate, continuarea e pierdută, pentru că papirusul e deteriorat. Însă lacuna din manuscris de care îmi pare cel mai rău e cea din sfatul dedicat, vreau să-mi închipui, autorilor: Nu zice: scriu bine!… Oare ce urma aici? Vreo răutate: Nu zice scriu bine! Ca apoi să te trezești că nu vinzi nimic, ceva de genul ăsta. Ankșeșonk, lasă-l pe băiat să scrie literatură! Hieroglifă ce ești!
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal, Humanitas, 2019.
Foto: wikimedia commons