Între deficitul bugetar și deficitul de funcționare a statului
Vara aceasta a arătat cît de mari sînt problemele bugetare ale României. A devenit foarte clar că deficitul bugetar prognozat nu va putea fi respectat și, pentru ca România să evite penalizări la nivel european, este nevoie de o negociere cu Comisia Europeană.
De asemenea, toată vara s-au vînturat în mass-media tot felul de variante de măsuri care își propun să echilibreze bugetul de stat pînă la un nivel de deficit mai rezonabil decît cel care se poate anticipa la acest moment (sfîrșitul lunii august).
A fost o vară în care reformele potențiale au pus pe jar pe toată lumea. Mediul economic a protestat vehement împotriva ideilor de înăsprire a fiscalității pentru companii și persoane fizice autorizate. Am avut, totodată, și proteste spontane ale funcționarilor din Ministerul Finanțelor, fapt de neimaginat în urmă cu cîțiva ani, dacă ne gîndim că instituția oferă angajaților în medie printre cele mai mari salarii din sectorul bugetar.
De fapt, pentru bugetari miza nu a fost doar reforma anunțată, din care au deranjat cel mai mult intențiile de tăiere a posturilor vacante și de schimbare a sistemului de sporuri, ci și noua lege a salarizării unitare. Este o temă care, de altfel, agită toate categoriile de bugetari, pentru că toți știu că acum este momentul pentru a obține un loc cît mai sus pe scara veniturilor salariale.
Este un fel de rapacitate a funcționarilor publici, pe care am mai văzut-o de-a lungul timpului, fiecare categorie profesională vrea mai mult, vrea noi avantaje, nimeni nu privește ansamblul și nimeni nu acceptă o reechilibrare a sistemului de salarizare.
În același timp, am văzut la funcționarii publici (nu doar la cei din Ministerul Finanțelor) o atitudine clar antireformă. Este cu atît mai îngrijorător dacă ne gîndim că Guvernul nu și-a propus să facă decît un incipient de reformă a sistemului public. Temele mari, precum reorganizarea administrativă, reforma sistemului de pensii sau restructurarea administrației centrale și locale, abia ar trebui să fie inițiate (eventual, după alegerile de anul viitor). Rezistența arătată de funcționari ne arată cît de dificil de făcut vor fi reformele necesare modernizării statului.
Trebuie spus că tema echilibrării bugetare a fost pusă în umbră de o mulțime de alte subiecte care s-au succedat, în această vară, cu mare viteză. Dramele oamenilor în vîrstă din azilele din Voluntari și din țară, tragedia de la Botoșani, exploziile de la Crevedia, teribilele accidente de la Vama Veche și din județul Alba, toate aceste evenimente îngrozitoare ne arată că problema României este mai gravă decît cea bugetară. Punctul comun pe care îl au toate aceste accidente tragice, „tușa finală”, nu este altceva decît modul în care a ajuns să funcționeze statul român.
În cazurile de față, „vîrfurile aisbergului” sînt sistemul de sănătate, cel de asistență socială și poliția. Dar nu trebuie să „ne îmbătăm cu apă rece”. Statul a ajuns funcționeze într-un mod extrem de complicat, cu o lentoare proverbială și cu o ineficiență agasantă. Acum au ieșit în evidență doar cîteva zone, precum sistemul sanitar sau poliția, dar situația este valabilă atît în administrația centrală, cît și în cea locală. Sînt două teme care arată situația deplorabilă în care a ajuns statul.
1) O crasă lipsă de responsabilitate. S-a creat un adevărat „păienjeniș” de instituții, în așa fel încît responsabilitățile devin difuze. De exemplu, în cazul exploziilor de la Crevedia, o instituție (ISU – Inspectoratul pentru Situații de Urgență) a anulat certificatul de funcționare a depozitului de combustibili, a comunicat decizia, dar nici o altă instituție (Poliția, Poliția Locală, Primăria, ANAF local ș.a.) nu a simțit nevoia să verifice pe teren dacă, totuși, depozitul funcționează fără autorizație. Iar exemplele pot continua.
2) Imposibila posibilitate de a identifica vinovații. Responsabilitatea și implicit vinovăția se pasează de la o instituție la alta, de la un funcționar la altul. Astfel că nimeni nu poate înțelege în mod logic cine se face vinovat/responsabil pentru o eroare sau alta. De altfel, pare un sistem bine gîndit în timp. Cu cît sînt mai multe instituții, cu cît sînt mai mulți funcționari, cu atît vinovățiile se pot ascunde/muta mai bine de la unii la alții. Cu cît legile sînt mai stufoase, cu cît sînt mai multe ordonanțe, hotărîri de guvern, ordine de ministru, cu atît vinovăția se poate pasa de la o instituție la alta și de la un funcționar la altul.
August 2023, cu toate accidentele dramatice, ne-a arătat zonele „gri” și „negre” ale societății românești și imposibilitatea statului de a funcționa eficient. Ceva trebuie făcut. Dar ce? În ultimii ani, politicienii au pus la zid companiile multinaționale acuzîndu-le că scot profitul din țară fără să își plătească integral taxele și impozitele. Dar nimeni nu face referire la firmele românești legate la politică și la banii publici. Politicienii au vorbit foarte puțin despre companiile autohtone care fac evaziune și despre zonele de risc, atît de cunoscute.
Au fost asmuțite controale fiscale asupra companiilor străine. Bun. Dar nici o autoritate, nici o instituție nu a remarcat că depozitul de GPL de la Crevedia funcționa ilegal de cîțiva ani buni.
Au fost introduse reguli fiscale noi, s-au legat casele de marcat fiscale la fisc, s-a introdus un instrument de raportare fiscală complex, SAF-T și e-factura. Toate acestea au fost implementate de către companiile corecte. Pentru depozitul de combustibil de la Crevedia, factura electronică sau fișierul SAF-T nu au valorat nici cît „două cepe degerate”, pentru că se afla în afara regulilor fiscale fără să fie deranjat de instituțiile statului sau ale administrației locale.
Ce este de făcut? Schimbare. Reformă, oricum am numi-o. Dacă schimbarea nu va începe repede și dacă rezultatele nu vor fi vizibile urgent, România este supusă un risc imens pe care l-am văzut la Botoșani, într-o fază incipientă: proteste în care cetățenii vor ieși în stradă pentru a-și cere dreptul de a nu fi ignorați de medici, de a fi apărați de polițiști și dreptul de a le cere funcționarilor publici să își facă treaba. Dacă politicienii nu vor face, din nou, nimic, oamenii vor fi obligați să facă.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Foto: adevărul.ro