Insule cu oameni furioşi
30.000 de oameni pe străzile Bucureștiului la doar o lună de la alegeri e o performanță pe care n-aș fi anticipat-o în decembrie 2016. Nu mă așteptam la pasivitate, însă mobilizarea fantastică de energii de la finalul săptămînii trecute e un fenomen ieșit din comun. Poate depune mărturie pentru asta oricine a văzut de aproape acea manifestație la care, pentru prima oară în ultimii ani, am văzut o medie de vîrstă mai înaintată decît la obișnuitele proteste bucureștene. Cu excepția talentului de netăgăduit al unora dintre fotografi, nu e nici un motiv de entuziasm în fața imaginilor cu bulevarde inundate de oameni.
Din contra, dacă e vreo concluzie, atunci aceea e că ruptura din societate devine din ce în ce mai mare, iar răbdarea expiră. De ambele părți. Iar cel mai bun semn e degradarea discursului public, cu largul concurs al unei părți a stațiilor TV scăpate de sub orice control etic și constrîngere morală. Încăpățînarea stupidă a coaliției aflate la putere în a folosi programul de guvernare și voturile primite pentru rezolvarea unei agende dubioase anulează deja orice prezumție de bune intenții.
De cealaltă parte, senzația unei despărțiri periculoase de „România lor“ face ca opoziția civică să se radicalizeze într-un sens pe care nu îl putem încă prevedea. Ca un arhipelag situat pe mai multe plăci tectonice, România, în ianuarie 2017, pare o sumă de insule care se îndepărtează una de alta. Pe fiecare din ele, un grup de oameni furioși agită pumnii în direcția insulei vecine.
Pe site-ul Deutsche Welle, Horațiu Pepine afirmă că demonstrațiile din marile orașe ale României împotriva ordonanțelor care urmăresc amnistia și modificarea codurilor judiciare reprezintă un fel de reacție întîrziată a dreptei liberale în fața victoriei clare a PSD la 11 decembrie. Împărtășesc această concluzie. Efortul compensatoriu, o anume frustrare în fața neputinței de a modela România după propriile aspirații poate duce la astfel de manifestări perfect legale, legitime și cu o anume utilitate. Însă nu e o explicație suficientă nici dacă adăugăm la ea motivul explicit al protestelor.
În fapt, 30.000 de oameni din centrul Capitalei au mărșăluit și pentru că au nevoie să își confirme că nu greșesc. Ceea ce au văzut cei care au fost în stradă a fost și efortul unui număr important de indivizi de a crea o comunitate în care cel mai mic numitor comun este suficient de relevant încît să treacă peste diferențele dintre ei. O luptă împotriva dezorientării. Alianța Civică 2017. Pentru că, în ciuda propagandei ridicole care îi descrie pe opozanții PSD în tușe groase și simplificatoare, pe străzile Bucureștiului erau oameni din zone diverse care, în orice alt context, n-ar fi avut prea multe să își spună unii altora.
Oamenii aceștia nu se simt încă reprezentați de ceea ce, teoretic, este opoziția politică. Și atunci au ales să ignore procesul democratic, au ales să vorbească direct cu Puterea fără să își mai treacă plîngerile prin filtrul reprezentanților lor din Parlament. Asta este, din punctul meu de vedere, cea mai gravă dintre consecințele acțiunii iresponsabile a actualei coaliții de guvernare. PSD și ALDE aleg voluntar să întoarcă România în anii ’90, cînd strada, și doar strada, conta. Consecințele le știm. Se degradează nu numai discursul public, pe care l-aș defini undeva în zona unui război între un Codrin Ștefănescu generic și meme-le de pe Internet, ci și procesul democratic. Guvernul guvernează pe ascuns, Opoziția își caută structura și rostul în stradă, iar restul populației asistă stupefiată la o tulburare a elitelor (includ aici și conducerea PSD) căreia nu reușește să îi dea un sens.
Efectele le vom calcula mai tîrziu. Ce știm deocamdată este că președintele își riscă funcția, că e posibil să avem un referendum nu numai pe chestiuni de justiție (o inițiativă periculoasă și disperată, dar cumva de înțeles), dar și pe alte chestiuni care pot conduce la o Românie închisă, instabilă și neplăcută. Mai știm că încăpățînarea PSD, despre care scriam săptămîna trecută, riscă să provoace reacții și contrareacții incontrolabile și, pentru ele, vreau să afirm clar lucrul ăsta, Puterea este în întregime responsabilă.
Statul român alege să își creeze condițiile pentru implozie în cel mai nefericit moment istoric al ultimilor douăzeci de ani. Schimbarea de putere de la Washington, confuzia din Uniunea Europeană și militantismul antioccidental rusesc nu alcătuiesc împreună cel mai bun context pentru ca România să ofere lumii imaginea unei provincii erodate de mize mici, lipsă de viziune și demersuri politice maniacale.
România are nevoie acum de un centru rațional și puternic. Disprețuind oamenii care nu ies în stradă nu se poate obține așa ceva. Înjurînd protestatarii, cu atît mai puțin. Așa cum nu se poate obține nici echivalînd corupția cu forțarea semaforului. Și nici ignorînd milioanele de oameni care aleg să vadă din programul PSD pensia mai mare și nu asocierea cu tot felul de hoți cu gulere albe.
Am îndoieli că acest centru rațional poate deveni efectiv pe termen scurt. Însă abandonarea lui ar fi catastrofică.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.