Instrucțiuni de utilizare a durerilor de încheieturi

Dincolo de faptul că întreaga societate trăiește în această perioadă transformări consistente, sistemul educațional cred că se află în fața celei mai mari provocări și transformări pe care a cunoscut-o de la reforma curriculară a ministrului Andrei Marga. Prins nepregătit însă, căci nimeni nu se aștepta, acum își descoperă diverse dureri de încheieturi, cărora trebuie să le facă față din mers, în bună parte mai mult șchiopătînd.

Cu riscul de a-mi ridica în cap chiar unii prieteni, contestatari ai modului în care se încearcă acum găsirea unor soluții, aș sublinia faptul că de la Monica Anisie, ministrul Educației, pînă la ultimul dintre cei care sîntem parte a sistemului, toți avem de-a face cu ceva nemaiîntîlnit, pentru care nu de ieri, de azi nu sîntem pregătiți, ci de ani buni numărați în urmă. De la starea precară a învățămîntului în mediul rural, cu sărăcia și lipsa mijloacelor tehnice, pînă la absența unui cadru legislativ și la relativ redusa pregătire a personalului didactic pentru a susține actul educațional de calitate online, toate nu sînt efecte ale actualei situații, ale actelor actualului ministru, ale actualilor guvernanți. Ele vin aproape din negura timpului, s-au consolidat și acum se sparg ca niște buboaie.

Dezorientarea inițială a fost completă. Cîteva săptămîni, probabil că majoritatea profesorilor nu au mișcat mare lucru în planul activităților online. De la nivel ministerial, sugestiile erau de asemenea vagi, generice, pentru că nici nu aveau cum să fie altfel: nu se putea impune un regim de predare online în afara unui cadru legislativ și, mai ales, în afara asigurării, pe de o parte, a accesului tuturor elevilor la acesta, iar pe de altă parte a formării competențelor masei de profesori în domeniul acesta, al unei noi pedagogii, care abia acum va începe să se dezvolte. Sigur că da, mulți profesori, pasionați sau doar responsabili, au început să caute pe cont propriu soluții, să experimenteze, să își provoace propriile forțe și implicit pe ale elevilor cărora le predau. Au făcut-o sub semnul admirației factorilor de decizie, directori, inspectori, minister, care însă – firesc, cred eu – nu au cerut imperativ, sub amenințare, ca toți profesorii să se alinieze exemplelor de bună practică promovate.

Încet-încet, cred că tot mai mulți profesori au început să se miște, după propriile puteri, prin acest mediu online. Repet, într-un context de experiment național, lipsit de baze pedagogice verificate, precum și de resurse materiale accesibile tuturor. Pe acest fond, începutul școlii după vacanța de Paști a adus și un document oficial al ministerului, denumit Instrucțiune, prin care se ofereau unele sugestii despre predarea online, cu care ating miezul problemei care mi-a generat ideea acestui articol. Simultan cu Instrucțiunea, o conferință de presă a secretarei de stat, doamna Luminița Barcari, a direcționat impresiile masei de actori cuprinși în procesul educațional, de la profesori la elevi și părinți, pînă la inspectori și directori.

Efectele sînt generate în bună măsură de excese de zel, care frizează uneori abuzul. În absența unei descentralizări reale a sistemului, unele inspectorate școlare au asumat totuși note personale de interpretare a precizărilor din Instrucțiune, iar unele conduceri ale școlilor le-au radicalizat. De asemenea, aceste interpretări nu au ținut cont de aspecte legislative care au rol de protejare a imaginii și datelor personale.

Ceea ce în Instrucțiune este denumit prin termenul activitate online a fost interpretat astfel ca oră, iar ceea ce este denumit prin schemă orară a fost interpretat ca orar. Mulți profesori au semnalat faptul că în unitățile lor școlare s-a luat decizia de a se respecta online orarul de dinainte de stare de urgență și de închiderea școlilor. Astfel, elevi și profesori, încolonați online, susțin ore online conform orarului. Cum să fii profesor sau director și să nu știi că activitate didactică nu înseamnă o oră și că schemă orară nu înseamnă orar? Cum să nu ții cont de faptul că, în astfel de condiții, toți cei implicați stau cu atenția încordată în fața ecranelor între cinci și șapte ore? În condițiile în care înainte vreme era un loc comun jelania despre petrecutul unui timp prea îndelungat de către elevi în fața ecranelor. Nu mai spun că acestor ore li se adaugă cele dedicate temelor și pregătirii lecțiilor. Propria mea experiență mi-a arătat în această perioadă că pregătirea unei activități online îmi ia cam de trei ori timpul susținerii ei și, de asemenea, că în 40 de minute de activitate sincron nu reușesc să fac decît cam ceea ce în condiții normale fac cu elevii în 20 de minute. În plus, dar în aceeași ordine de idei, cei care au adoptat astfel de măsuri abuzive și exagerate uită că activități online sînt și cele asincron, de tipul materialelor trimise, al comunicării prin e-mail sau alte rețele, al corectării și oferirii feedback-ului etc.

Nu în cele din urmă, un alt exces este generat de dorința unor factori decizionali de a avea dovezi ale desfășurării acestor activități didactice. Uitîndu-se și faptul că înainte vreme se lucra la o simplificare a birocrației, vorbindu-se chiar despre simplificarea condicii de prezență, acum au apărut solicitări de rapoarte despre activitățile prestate sau, mai aberant, înregistrarea acestora. Pe baza căror reglementări legislative? Se punea înainte problema de a fotografia tabla pentru a demonstra că ai ținut lecția? Se punea problema înainte ca orele vreunui profesor să fie înregistrate? E o presiune suplimentară, care generează stres, disconfort. Nu mai zic, în cealaltă extremă, despre entuziasmul zeloșilor care postează pe rețele de socializare capturi după ecranele pe care se văd în căsuțe chipurile elevilor, încălcînd flagrant legislația GDPR.

Ca să conchid: trăim vremuri interesante, care vor genera, au început deja să o facă, modificări, schimbări sistemice și, mai mult, schimbări în domeniul științelor educației, care se vor îmbogăți cu direcții și capitole noi. Vom vedea studii care vor fundamenta noile oportunități, teze de licență și de doctorat, și e excelent că se va întîmpla asta. Dar pînă acolo, n-ar strica puțină prudență, n-ar strica puțin echilibru, puțină modestie și mult mai multă empatie.           

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.