„Instituţii de forţă“
Discursul politic, se ştie, operează fără ezitări cu noţiuni vagi, cu formule emblematice care au mai curînd rolul de a trezi asocieri şi chiar emoţii pozitive sau negative, decît pe acela de a invita la interpretări critice şi la raţionamente riguroase. O asemenea formulă vagă mi se pare a fi sintagma
, tot mai prezentă în discursul public românesc. Are aparenţele unei desemnări tehnice, dar suficient de transparente: nimeni nu pare să ceară explicaţii, definiţii, justificări ale folosirii sale. Din cîte am putut să-mi dau seama, nu e, totuşi, o veritabilă sintagmă de specialitate, care să fie curentă în politologie sau în administraţie, şi nici nu copiază formule străine mai răspîndite. Cei care o utilizează în spaţiul românesc – politicieni, jurnalişti, simpli cetăţeni – par să-i atribuie conotaţii mai curînd negative („Guvernul nu poate fi debarcat prin folosirea
ale statului!“,
). Nici nu e de mirare:
este o calitate (sinonimă cu
, dar utilizarea ei se asociază prototipic cu agresiunea (ca în expresia
sau în cazul verbului
). Ambiguitatea cuvîntului
(oscilînd între „putere“ pur şi simplu şi „putere de constrîngere, violenţă“, DEX) se transmite şi sintagmei
Fomula sugerează o putere unitară şi ameninţătoare, potrivindu-se foarte bine cu teoriile conspiraţiei, cu invocarea spectrului autoritarismului, chiar al dictaturii, cu victimizarea prin imaginea Statului în luptă cu Cetăţeanul:
împotriva unei pensionare pot scoate lumea în stradă“ (
); „să se lupte cu
din
(
); „persoane puse în fruntea unor instituţii care, conduse dictatorial, devin
“ (
) etc.
E drept, sintagma poate fi folosită uneori şi fără conotaţii negative: într-un articol de pe un blog cu tematică religioasă, relatînd despre „sfinţirea Detaşamentului cu destinaţie specială «Pantera» (…) al Departamentului Instituţii Penitenciare al Ministerului Justiţiei“,
pare să se bucure de tot respectul, în contextul unei desemnări ceremonioase: „Atît slujitorii prezenţi, cît şi reprezentanţii
au apreciat înalt colaborarea fructuoasă între Mitropolia Moldovei şi Departamentele Ministerului Justiţiei“; se urmăreşte „oferirea asistenţei spirituale tuturor persoanelor implicate în activitatea acestei
“ (
).
Nu pare să fie totdeauna foarte clar ce realităţi acoperă formula: care sînt
şi cît de similară este „forţa“ lor. Enumerările evocă de obicei Poliţia, Armata, serviciile secrete, dar şi organisme ale justiţiei, agenţii fiscale etc.: „alte
ale statului precum Procuratura, Serviciile Secrete, DNA, Armata“ (interviu, în
); „DNA şi ANAF,
ale statului român“ (
). Sensul vag, pendularea între putere (pozitivă) şi acţiunea constrîngătoare (negativă) se manifestă şi prin includerea în categoria generală a altor instituţii. Cineva consideră că şi presa intră în aceeaşi categorie: „acuzaţii grave, nesusţinute de vreo dovadă, împotriva
ale statului“ (
). Alteori, etichetarea are ca obiect primăria: „Primăriile actuale, nişte
puse în detrimentul cetăţeanului de către şmecherii cu bani“ (comentariu,
). Se poate chiar ca sintagma să nu mai fie asociată cu exercitarea puterii statului şi cu legitimarea constrîngerii, fiind folosită doar cu sensul de „puternic“ (şi, probabil, „influent“): „joburi la cinci
din Cluj: Electrica, Hidroserv, Casa de Pensii, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Spitalul Judeţean“ (
).
Sintagma e folosită şi în discursul public din Republica Moldova: „i-a convocat în şedinţă pe conducătorii principalelor
– MAI, Procuratura Generală, SIS, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărarii, Ministerul Afacerilor Interne şi Integrării Europene, Serviciul vamal şi de grăniceri“ (
). Unele informaţii disponibile pe Internet par să indice un model sau un corespondent al formulei româneşti în spaţiul rusesc: texte occidentale preiau termenul
(derivat din
, „forţă“, tradus în engleză ca „person of force“), legîndu-l de o sintagmă tradusă ca „structures of force“ sau „institutions of force“, pentru a se referi la realităţi politice ale ultimelor decenii (începînd cu Boris Elţîn).
Aplicată adesea fără discernămînt, de obicei în contexte negative, formula
are dezavantajul de a simplifica realitatea vieţii politice, reducînd-o la un scenariu rudimentar. Ca orice formă de simplificare, sintagma e comodă şi se răspîndeşte rapid; rămîne totuşi vagă, înşelătoare, insinuantă.
Limbaj şi politică
101 cuvinte argotice