Inexplicabil, şi totuşi...

G.H. Smith nu a înţeles niciodată de ce, cam de vreo 20 de ani, tot mai mulţi oameni din jurul său credeau că şi-a pierdut minţile. Acum cîteva zile, stînd încătuşat în faţa judecătorului curţii din St. Charles, fără să simtă nici furie, nici amuzament, se gîndea la o posibilă explicaţie. La rîndul său, judecătorul părea să ajungă şi el la concluzia că G.H. Smith nu e chiar sănătos la cap.

Judecătorul, un mustăcios gras şi chel cu gesturi efeminate, îl privea cu ochii măriţi prin lentilele rotunde ale ochelarilor săi cu rame aurite şi G.H. Smith simţea că, dincolo de motivele penale, interesul magistratului pentru cazul său e pur omenesc. Cazul său nu era simplă rutină profesională. Privirea scormonitoare a judecătorului dovedea asta.

Dosarul de pe masa judecătorului documenta corect faptele. În dimineaţa acelei zile, G.H. Smith, pensionar în vîrstă de 82 de ani, domiciliat de-o viaţă în St. Charles, Illinois, s-a urcat în autoturismul său de teren Honda şi a condus pînă la azilul de bătrîni din pădurea de la marginea oraşului. A trecut de porţi, a parcat în curte şi, cînd să intre în clădire, a fost oprit. Wanda Rostowski, o femeie vînjoasă, extrem de determinată, s-a pus în calea lui, i-a fluturat sub nas ordinul prin care Onorata Curte din St. Charles a decis că G.H. Smith nu are voie să se apropie, să vorbească sau să o contacteze în orice fel pe Luise Smith şi i-a strigat în faţă: „Nu ai voie să o vizitezi, nenorocitule! Pleacă de aici sau chem imediat poliţia şi o să înfunzi puşcăria, animalule!“. G.H. Smith a replicat calm: „Wanda, nu poţi să-mi faci una ca asta! E soţia mea…“. „Şi e mama mea, nenorocitule, şi am să o apăr de tine cu orice preţ. Piei dracu’ din ochii mei, nemernicule! Dispari din curtea asta sau chem poliţia imediat!“ – s-a răstit Wanda la el. G.H. Smith a întors spatele Wandei, a mers în parcare, s-a urcat în Honda şi a părăsit locul. A condus calm pînă în centrul orăşelului, la McDrive. Aşteptînd la rînd, în maşină, a fixat radioul pe un post religios. Avea chef de o predică bună. O găsise, cînd a simţit cum furia îi inundă creierul. Cînd a ajuns să-şi ridice comanda (o cafea şi un cheeseburger), deja îi venea să urle. A trîntit pe scaunul din dreapta punga McDonald şi a demarat în trombă pe străzi. Nu putea spune cu precizie cînd i-a venit ideea, dar la ieşirea din McDrive era decis să se sinucidă. Ştia şi cum. Va intra cu Honda, în mare viteză, într-o maşină care vine din sens opus. În felul acesta, va face şi o victimă. O victimă inocentă, desigur. Inocentă în sensul că, plecînd de acasă cu maşina spre serviciu sau spre controlul medical de rutină sau spre întîlnirea cu contabilul sau la cumpărături sau oriunde ar putea conduce cineva de dimineaţă, acelei victime nici nu i-ar fi trecut prin cap că se va intersecta pe drum cu G.H. Smith şi cu uriaşa lui durere. Inocentă, aşadar, în sensul ignoranţei, altfel, nu. Nici un om nu e inocent. Fiecare îşi merită moartea cu vîrf şi îndesat. A condus vreo trei sau patru minute, şi a pus ochii pe un Ford vişiniu care venea din sens opus. Cînd a ajuns la mai puţin de un metru de Ford, a virat brusc stînga. Impactul nu a fost chiar frontal, aşa cum dorise G.H. Smith, dar a fost suficient de puternic. Maşinile s-au făcut praf. G.H. Smith nu a murit. Ca multe alte lucruri importante în viaţă, sinuciderea nu i-a reuşit. De fapt, G.H. Smith a ieşit complet nevătămat din teribila ciocnire. Nici măcar un cucui. Nimic. În schimb, John Irimescu, conducătorul Fordului, a fost transportat la spital în stare critică. Suferise un lung şir de fracturi importante şi a intrat pe mîinile doctorilor de la Urgenţă în comă profundă.

G.H. Smith, nu a contestat nimic din toate acestea. Poliţia şi-a făcut bine treabă, luînd declaraţii corecte de la toată lumea şi a făcut tot ce trebuie în dosar. Cînd cercetările s-au terminat, G.H. Smith a ţinut să spună poliţistului care l-a escortat spre Onorata Curte din St. Charles că mulţumeşte Poliţiei pentru obiectivitate şi profesionalism. Acum, stătea în faţa judecătorului şi aştepta ca acesta să fixeze cauţiunea. Nu a durat mult. 500.000 $. Enorm! Va sta la închisoare în timpul procesului.

Nu ştiu cum, povestea a ajuns la urechile lui Dan Rosack, harnicul reporter de teren de la Sun-Times. Rosack a scris rapid o notiţă lapidară pentru ediţia de a doua zi a ziarului. A pus în 600 de semne totul. Numai că ediţiile au fost pline, şi a doua zi, şi a treia zi. Abia a patra zi, adică astăzi, Sun-Times a publicat, în colţul de jos al unei pagini de la mijloc, vestea despre G.H. Smith. Tocmai astăzi, cînd tot oraşul aştepta cu sufletul la gură detaliile achitării de ieri, în procesul secolului – un proces de corupţie al fostului guvernator, care a implicat nume politice dintre cele mai răsunătoare, inclusiv pe Preşedinte, oferind poporului ceva ca o gaură a cheii prin care a putut vedea detalii intime ale vieţii marilor politicieni. Bani, sex, extravaganţe, haine scumpe, mită subtilă, yahturi şi curse de cai. Materialele despre procesul guvernatorului au fost excelente, aşa că Sun-Times s-a vîndut foarte bine astăzi. Şi pe Internet, puhoi de oameni au clicăit spre textele despre achitare. Numai că nici unul dintre acestea nu a fost cel mai citit text al zilei. Textul lui Rosack despre G.H. Smith, un anonim din St. Charles despre care cei din jurul său spun că nu mai e în toate minţile de vreo 20 de ani, a surclasat în audienţă orice alt text al ziarului.