Închiderea graniţelor Americii?

24 august 2010 PE CE LUME TRĂIM

Statele Unite s-au blocat în dezbaterea despre imigraţie. Statul Arizona a decretat recent o lege prin care poliţia locală e încurajată să verifice, la acest capitol, persoane oprite pentru alte motive, lege prin care se impune şi imigranţilor să aducă dovezi asupra statutului lor legal atunci cînd li se cere. Administraţia Obama a criticat legea, grupuri religioase au spus că e discriminatorie iar o curte federală a emis o hotărîre temporară prin care se prevede că imigraţia e o chestiune de competenţă federală, şi nu statală. Independent de implicaţiile juridice, legea din Arizona s-a dovedit a fi populară în alte state şi a ajuns să aducă problema imigraţiei la nivel politic.

Dacă Statele Unite se hotărăsc să reducă imigraţia în mod serios, asta ar putea avea consecinţe asupra poziţiei Americii în lume. Cu actualul nivel de imigraţie, America e una dintre puţinele ţări dezvoltate care poate evita declinul demografic şi-şi poate păstra cota în lume, privind numărul de locuitori. Lucrurile se pot însă schimba dacă reacţia la terorism sau xenofobia publică ar duce la închiderea frontierelor.

Temeri legate de efectele imigraţiei asupra valorilor naţionale şi asupra unui sens coerent al identităţii americane au existat încă din primii ani ai acestei naţiuni. În secolul al XIX-lea, partidul „Know Nothing“ s-a construit pe baza opoziţiei la imigranţi (în special la irlandezi). Asiaticii au fost marginalizaţi încă din 1882, iar prin Legea Reglementării Imigraţiei din 1924, influxul de imigranţi a fost încetinit timp de patru decenii. În secolul al XX-lea, America a înregistrat şi cea mai mare pondere a rezidenţilor născuţi în alte ţări – 14,7%, în 1910. Astăzi procentul este de 11,7%. În ciuda faptului că fac parte dintr-o naţiune de imigranţi, americanii sceptici cu privire la imigranţi sînt mai mulţi la număr decît cei care-i simpatizează. Fie o pluralitate, fie o majoritate (în funcţie de sondaj) doreşte mai puţini imigranţi. Recesiunea economică a exacerbat asemenea puncte de vedere, iar în 2009 jumătate dintre americani erau în favoarea reducerii imigraţiei legale, faţă de numai 39% în 2008.

Atît numărul cît şi originile noilor imigranţi au cauzat îngrijorări privind efectele asupra culturii americane. Datele recensămîntului din 2000 au arătat o creştere a populaţiei de origine hispanică cauzată de noile valuri de imigranţi legali sau ilegali. Demografii prezic că în 2050 albii nehispanici vor mai avea doar o firavă majoritate printre rezidenţii Statelor Unite. Hispanicii vor reprezenta atunci 25%, afro-americanii 14%, iar asiaticii 8%.

Cele mai multe date sugerează că imigranţii din ultimele valuri au fost asimilaţi cel puţin la fel de repede ca predecesorii lor. Nevoia de comunicare efectivă împreună cu forţa pieţei au constituit un stimulent puternic pentru stăpînirea limbii engleze şi acceptarea unui grad de asimilare. Şi mediile de informare moderne i-au ajutat pe noii imigranţi să afle despre noua lor ţară mai multe decît aflau imigranţii de acum un secol. Susţinătorii imigraţiei spun că, deşi o rată prea rapidă a imigraţiei poate crea probleme sociale, pe termen lung ea ar întări puterea Statelor Unite. Şi într-adevăr, 83 de ţări şi teritorii de pe glob, incluzînd cele mai dezvoltate state, au în mod curent rate ale fertilităţii sub pragul necesar pentru a menţine un nivel constant al populaţiei. Japonia, de exemplu, pentru a-şi menţine numărul actual de locuitori, ar trebui să accepte, timp de 50 de ani, cîte 350 de mii de nou-veniţi pe an, ceea ce e foarte dificil pentru o cultură care în mod istoric a fost ostilă imigranţilor.

Prin contrast, în ciuda ambivalenţei americanilor, Statele Unite rămîn o ţară de imigranţi. Biroul pentru recensăminte prevede că populaţia Americii va creşte în următoarele patru decenii cu 49%.

Astăzi, Statele Unite sînt pe locul al treilea în lume în ce priveşte numărul de locuitori, şi 50 de ani de acum încolo e încă posibil să rămînă pe acest loc (după China şi India). Imigraţia nu e relevantă doar pentru puterea economică dar, dat fiind că aproape toate ţările dezvoltate se confruntă cu o îmbătrînire a populaţiei şi cu povara susţinerii acesteia, imigraţia poate fi de folos şi în evitarea ascuţirii unor probleme politice. În plus, chiar dacă studiile sugerează că pe termen scurt beneficiile economice măsurabile la nivel naţional sînt relativ mici iar muncitorii necalificaţi vor fi afectaţi de competiţie, imigranţii calificaţi pot fi importanţi pentru anumite sectoare economice. În 1998, inginerii originari din China şi India au ocupat un sfert din afacerile de înaltă tehnologie din Sillicon Valley, ceea ce se traduce în vînzări de 17,8 miliarde de dolari. La fel de importante sînt beneficiile imigrării pentru puterea soft a Americii. Faptul că oamenii vor să vină în Statele Unite creşte atractivitatea acestei ţări. America e un magnet, şi multe persoane din lume se pot imagina ca fiind americani pentru că mulţi americani de succes arată ca oamenii din alte ţări.

Mai mult, legăturile dintre imigranţi şi familiile sau prietenii lor de acasă ajută la informarea corectă şi pozitivă asupra vieţii din Statele Unite. Prezenţa multiplelor culturi creează căi pentru relaţii cu alte ţări şi ajută la crearea unei importante deschideri a atitudinilor americanilor într-o eră a globalizării. Imigraţia întăreşte puterile hard şi soft ale Americii, mai degrabă decît să le dilueze.

Un înalt om de stat din Asia, de mult timp atent observator al Statelor Unite şi Chinei, a tras concluzia că, în secolul XXI, Statele Unite nu vor fi depăşite de China pe planul puterii mondiale, din pricina abilităţii Americii de a atrage tot ce-i mai bun şi mai strălucitor din restul lumii şi de a amesteca totul într-o cultură diversă a creativităţii. China are o mai mare bază internă de recrutare, dar, în viziunea acelui om de stat, cultura sa Sino-centrică o va face mai puţin creativă în comparaţie cu Statele Unite. Deşi e de înţeles rezistenţa cetăţeanului american de rînd la concurenţa pe care i-o fac imigranţii într-o perioadă cu şomaj ridicat, ar fi o adevărată ironie dacă dezbaterea curentă în această privinţă ar duce către politici care ar putea să taie tocmai această unică resursă de putere a Statelor Unite.

Joseph S. Nye, fost secretar adjunct în probleme de Apărare al SUA, este profesor la Universitatea Harvard şi autor al cărţii Soft Power: The Means to Success in World Politics.

traducere de Andrei MANOLESCU