În aşteptarea faptelor

O tăcere îngrijorată înconjoară coaliţia guvernamentală poloneză, iar cînd totuşi se impune un comentariu apar adjective de genul "straniu" (The Economist), "stupefiant" (Le Figaro), "jenant" (Libération). După luni de tratative, cîştigătorul alegerilor, Partidul Dreptăţii şi Justiţiei, s-a aliat cu Liga Familiilor Poloneze (extrema dreaptă) şi cu partidul populist Samooborona, pentru a obţine cele 245 de voturi care ar putea alcătui o majoritate parlamentară. Puse cap la cap, declaraţiile liderilor din coaliţia de guvernare sînt derutante: retorica antieuropeană nu ajunge pînă la propunerea de renegociere a aderării, mesajul militant anticomunist nu sună prea serios cînd vine de la partidul Samooborona: printre membrii săi de vază sînt destui funcţionari ai fostului regim, oameni cu un trecut ambiguu, rusofobul Roman Giertych cere reînnodarea relaţiilor cu Moscova şi "formarea unei coaliţii de state europene care să se opună dominaţiei germane". Partidul central al coaliţiei s-a radicalizat de cînd s-a aliat cu partenerii extremişti, mesajul celor trei partide s-a omogenizat. Noul guvern luptă cu homosexualii, feminiştii, liber cugetătorii, liberalii, presa, foştii comunişti, străinii aroganţi; susţinătorii lor din presă sînt redactorii şi colaboratorii de la Radio Maryja, post ultracatolic, contestat chiar de mulţi oameni ai ierarhiei bisericeşti, ezitanţi în faţa antisemitismului făţiş al mesajului lor. Leszek Balcerowicz, în contul căruia se pune succesul terapiei de şoc poloneze, acum preşedintele Băncii Centrale, este atacat şi "demascat". Din Varşovia vin ştiri despre ciudatele raporturi cu străinii: un dineu pentru ambasadori a fost amînat chiar în ajunul datei anunţate, reprogramat, din nou amînat şi pînă la urmă contramandat. Audienţele nu se ţin, oamenii de afaceri aşteaptă cu orele să fie primiţi de oficialii noului Guvern, ministrul Agriculturii a refuzat să participe la negocierile UE privind sfecla de zahăr şi pe urmă, cînd a aflat ce s-a decis, a încercat să invoce - zadarnic - dreptul de veto. Dacă eliminăm ipoteza aroganţei, toate aceste întîmplări, considerate de propaganda internă drept exprimarea identităţii naţionale, pot să nu aibă nici o semnificaţie, la fel de bine cum pot să semnifice o schimbare a cursului european pe care păşea, cu succes, Polonia. Dacă, prin acţiunile sindicatului Solidaritatea, Polonia a dat un semnal în "fostul lagăr", s-ar putea ca Guvernul Kaczynski să indice drumul de la capătul tranziţiei. Tăcerea Europei poate fi surprinzătoare. Atît de grăbită la începutul anului 2000 să sancţioneze alianţa dintre conservatorii austrieci, conduşi de Wolfgang Schüssel, şi partidul lui Jörg Haider, Uniunea Europeană îndeamnă la răbdare: "Pentru moment nu există nici un element în politica poloneză care ne-ar permite să ne exprimăm neliniştea în privinţa respectului faţă de valorile europene". Lecţia austriacă a demonstrat ineficienţa sancţiunilor: contestarea rezultatelor unor alegeri democratice nu e o acţiune conformă standardelor democratice. Pe de altă parte, se creează impresia că, după ce ţările din fostul lagăr comunist au fost acceptate în Uniunea Europeană, pot să se comporte fără să respecte regulile (e puţin probabil că Polonia ar fi fost admisă în UE dacă tratativele ar fi fost conduse de Guvernul Kaczynski). Cifrele creşterii economiei poloneze sînt bune, fără a fi extraordinare. Agricultura a avut de cîştigat de pe urma accesului în Uniunea Europeană. Pe acest fond, alianţa de la putere a reuşit să transforme într-un discurs antidemocratic nemulţumirile cauzate de corupţie, de prezenţa oamenilor Securităţii şi a foştilor lideri comunişti pe listele celor bogaţi şi puternici. Vocile intelectuale ale conservării tradiţiei sînt indignate de manifestările minoritarilor care ameninţă sănătatea moravurilor şi puritatea sîngelui. Şi liderii occidentali, ca să nu-i mai punem la socoteală pe posesorii de capital, ar fi mulţumiţi dacă s-ar îmbunătăţi climatul de afaceri, iar în ceea ce priveşte libertăţile democratice, Uniunea Europeană se consideră un garant destul de puternic pentru a acţiona cînd acestea vor fi încălcate în fapte, nu doar în vorbe. Pînă atunci, liberalii proeuropeni polonezi, partizanii cooperării internaţionale pe toate planurile, trăiesc situaţii "stranii", "stupefiante", cînd nu de-a dreptul "jenante".