Ieşirea din recesiune, intrarea în întîrziere

Un vînticel plăcut, răcoros începe să adie prin cabinetele guvernanţilor de la Bucureşti. Se pare că ieşim din recesiune! Potrivit previziunilor Comisiei Europene, PIB-ul României ar urma să crească cu 1,5% în acest an şi cu 3,7% în anul viitor. Premierul Boc anunţă deja creşteri de pensii şi de salarii. În judeţe, oraşe şi comune, prind să li se umfle nările: vom primi din nou bani de investiţii şi, culmea, chiar înainte de alegerile locale din vara lui 2012! Dar nu cumva boarea reconfortantă vine doar din aparatele de aer condiţionat? Să privim un pic spre vecinii noştri...

Într-adevăr, România va avea parte de creşteri în următorii ani. Problema este că alţii din regiunea noastră vor creşte mai mult. Statele baltice par să se mişte cel mai bine în 2011 şi 2012: plusuri de 3,3 şi 4 procente în Letonia, de 5 şi 4,7 procente în Lituania. Estonia, care a trecut la euro la 1 ianuarie 2011, ar urma să crească cu 4,9% în 2011 şi 4% în 2012. Slovacia, care a intrat în zona euro la 1 ianuarie 2009, se aşteaptă la creşteri de 3,3% în 2011 şi 4,4% în 2012. Mult mai bine decît Cehia cea eurosceptică, unde se aşteaptă creşteri de 2, respectiv de 2,9 procente. Bulgaria ar urma să crească cu 2,7% în 2011 şi 3,7% în 2012. Polonia, statul membru al UE care a traversat cel mai bine criza financiară, se poate aştepta la creşteri de 4, respectiv 3,7% în următorii doi ani. Şi, să nu uităm, Polonia nu a scăzut în timpul crizei! Ungaria, plonjată în recesiune cu mult înainte de România şi de celelalte state din regiune, aşteaptă creşteri de 2,7 şi 2,6 procente.

Ce înseamnă toate acestea? Că distanţa dintre România şi statele Europei Centrale şi de Est are şanse mici să se reducă, ba chiar se va mări în următoarea perioadă. Ne îndepărtăm, aşadar, de obiectivul strategic cu care am aderat la Uniune: reducerea decalajelor istorice dintre România şi media europeană.
Riscăm să ne îmbătăm cu apa rece a unor creşteri economice firave, inferioare regiunii. Cînd, de fapt, România are nevoie de creşteri susţinute, peste media Europei Centrale, dacă vrea să recupereze cu adevărat din handicapul ei istoric. Avem nevoie nu de ritmuri de creştere „europene“, ci de-a dreptul „chinezeşti“ sau, mai aproape de noi, „turceşti“.

Oportunităţi există. Numai dacă am reuşi în fiecare an să cheltuim cîte 3 miliarde de euro în plus, din fondurile europene, tot ar însemna o creştere a PIB în jurul a 2,5 procente, fără a mai pune la socoteală efectul de rostogolire al unor investiţii inteligente. Să luăm din nou exemplul Poloniei. Fondurile europene reprezintă în Polonia una dintre sursele de bază pentru stabilitatea financiară şi pentru investiţii şi, se spune, au ajutat ţara să traverseze atît de bine criza economică. Polonia atrage din fonduri europene peste 1100 de euro pe cap de locuitor, în timp ce România, mai puţin de 500. Deci, de mai bine de două ori mai multă bogăţie din partea Europei, pentru fiecare polonez, în comparaţie cu fiecare român. Unii vor spune că, în 2007, în debutul ciclului bugetar european, Polonia era deja de trei ani membru UE, în timp ce România de-abia adera. Da, dar nimeni nu ne-a oprit să pregătim din timp mecanismele de absorbţie a fondurilor. Ştiam că vom adera în 2007! Din vina României şi nu a altcuiva, Agenţia de Plăţi pentru Agricultură a fost acreditată de-abia la un an de la aderare. Şi, pînă la urmă, faptul că am aderat la doi ani şi jumătate în urma blocului central-european îşi are cauzele tot în România.

O altă posibilitate de creştere ar fi recucerirea unei părţi însemnate din piaţa internă. România reuşeşte să producă doar 60% din alimentele pe care le consumă. Dar ar putea produce de patru ori mai mult decît necesarul intern. Valoarea producţiei agricole este azi de 7% din PIB. O creştere de 6 ori a acestei sume ar putea aduce, în cîţiva ani, un plus de peste 40% la Produsul Intern Brut – apreciază Raportul BCR privind situaţia din agricultură, publicat acum cîteva zile.

Piaţa textilelor este invadată de produse de proastă calitate, falsificate şi, cel mai grav, nefiscalizate, venite în special din China. Cu mai puţin de un deceniu în urmă, eram numiţi „croitorii Europei“. În ultimii doi ani, cca 30.000 de locuri de muncă s-au pierdut în această industrie, conform datelor furnizate de patronatul de profil. Cu cîteva zile în urmă, premierul Boc a inaugurat, pompos, un mare bazar cu produse importate din China, dînd un semnal catastrofal producătorilor locali. Nu în ultimul rînd, România poate creşte prin atragerea investiţiilor străine. Şi aceasta înseamnă nu doar – aşa cum se tot spune – un regim fiscal atractiv şi o legislaţie stabilă. Ne trebuie ceva mai mult. Proiectele care aduc dezvoltare pe termen lung au nevoie nu neapărat de mînă de lucru ieftină, ci mai ales de specialişti. Nu putem să-i atragem fără aeroporturi şi autostrăzi, fără universităţi şi şcoli bune, fără spitale, fără prestigioase instituţii culturale, fără dotări sportive, turistice, de petrecere a timpului liber. O ţară în care să-ţi facă plăcere să trăieşti este ceea ce-şi doresc românii de succes din întreaga lume, pentru a reveni acasă. Cu ei, s-ar putea construi o ţară.

Vom creşte, aşadar, în anii următori, dar vom creşte puţin. Iar vecinii din regiune se vor uita cu aroganţă spre noi, în oglinzile retrovizoare. Mai rău este că această creştere, care nu va servi deloc obiectivului strategic de modernizare a României, va fi folosită şi pe post de stindard electoral. Ceea ce este mincinos, trist şi revoltător.    

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.