Iarăşi ţiganii

Cea mai numeroasă minoritate din Europa, ţiganii sînt o populaţie greu sau deloc asimilabilă. Articolul scriitorului polonez Andrzej Stasiuk, publicat în revista italiană L’Espresso, se distinge prin realismul analizei: "Dintre toţi europenii, ţiganii sînt cei mai puţin iubiţi. Mărturie sînt anchetele efectuate în toate ţările europene. Tot mărturii sînt şi repetatele acte de violenţă. Ţiganul e străinul prin excelenţă. Se află printre noi de şapte sute de ani, dacă e nevoie se exprimă în limba noastră, are aceeaşi religie, dar cine îl va considera european în mod spontan şi natural? În cel mai bun caz, ţiganul este un copil rătăcit, un sălbatic naiv sau un Caliban care trebuie protejat, trebuie învăţat bunele maniere şi cum să-şi cureţe unghiile; ei trebuie smulşi din prăpastia unei existenţe cvasianimale. În România se spune: ŤDe departe, şi ţiganul e om». Într-un sens, toţi Ťnoii» europeni sînt ţigani. Sînt acceptaţi de comunitate cu condiţia să se schimbe, să-şi cureţe unghiile şi să deprindă bunele maniere. Asta-i situaţia, iar surîsurile ipocrite şi promisiunile mincinoase nu pot schimba ceva. Toate ţările europene au ţiganii lor, fără ei n-ar putea trăi, n-ar putea să-şi traseze frontierele propriei identităţi. Ce am fi noi dacă n-am şti că există alţii, Ťmai răi» decît noi? Ce ar fi polonezii fără muncitorii ucraineni sau bieloruşi? Ce ar fi italienii fără albanezi şi, în ultimul timp, fără ţiganii lor veniţi din România? Cum ar putea să-şi afirme Ťsuperioritatea» europeană? Da. Fără ţigani n-am mai fi nimic. Trebuie să avem grijă de ei, să le conservăm cultura, să-i convingem să-şi menţină cît mai mult timp obiceiurile lor ţigăneşti. Ar trebui chiar să-i finanţăm în acest scop. Nu are nici un rost să-i obligăm să ne semene. Adevărata provocare pentru europeni ar fi să-i facă pe ţigani să supravieţuiască sub forma care le va conveni lor". ( M. B. )