I-am mai păcălit o dată

Dacian Cioloş a trecut cu aplauze de audierile din Parlamentul European. A obţinut unanimitatea aprecierilor comisiei de specialitate. Ceea ce nu e, defel, puţin lucru. Unul dintre membrii celebri este francezul José Bové. Dacă vă este cunoscut numele şi nu ştiţi de unde să-l luaţi, vă ajut. Domnia sa este un superstar al luptei împotriva globalizării (mondializării, că aşa zic francezii) şi a fost un adevărat cruciat al bătăliei contra reţelei McDonald’s. A spart atîtea geamuri ale faimoasei reţele de fast food, încît a binemeritat, pînă la urmă, un loc în Parlamentul European, pe o listă a ecologiştilor. Înainte de audieri, Bové a stat îndelung de vorbă cu Rareş Niculescu, mult mai puţin celebrul său coleg de europarlamentărie. Nu ştiu dacă dl Niculescu l-a convins că Dacian Cioloş este o opţiune valabilă. Cert este doar că, după audieri, Bové era de-a dreptul entuziasmat de prestaţia viitorului comisar. Acesta a dat asigurări, în repetate rînduri, că reforma CAP-ului (Common Agricultural Policy, adică Politica Agricolă Comună) nu trebuie să însemne neapărat reducerea subvenţiilor. Gata, cu asta a convins flancul sudic, franco-latin.

Cealaltă mare nelinişte legată de numirea lui Cioloş era… cetăţenia să română. Cu toate că, pe culoarele clădirilor comunitare, dînsul este (in)amical considerat drept „al doilea comisar francez“ (datorită/din cauza studiilor sale de specialitate, de rit francez), a existat la un moment dat suspiciunea că domnia sa nu va putea fi un „comisar al celor 27“, ci va „trage“ doar spre ţara de origine. Mie, personal, asemenea acuzaţie îmi pare total ridicolă. Sincer, nu-mi dau seama cum ar putea un comisar european să se comporte atît de aberant. Nu cunosc vreun precedent în comportamentul altui membru al Comisiei. M-aş fi aşteptat la o asemenea judecată din partea vreunui lider mai exaltat al vreunei federaţii de fermieri români (spre cinstea lor, nici unul nu a rostit o asemenea prostie), nu de la un membru marcant al PE-ului. Cu toate astea, declaraţiile publice „de după“ ale unui conservator şi reformist (James Nicholson), zic: „Ne-a convins că va fi un comisar al tuturor celor 27, nu numai al României, după cum ne temeam“. Adaug: noroc că Dacian Cioloş ştie atît de bine bruxelleza, încît i-a convins pe toţi, de toate.

De fapt, dacă e să rezum audierea dlui Cioloş, m-aş exprima astfel: cunoaşterea la perfecţie a limbajului de Bruxelles. Domnia sa ştie atît de bine felul vorbei de acolo, încît i-a emoţionat pe toţi, din toate partidele. Pentru a fi corecţi, trebuie să adaug că ştie cu adevărat şi Materia. Este, poate, cel mai competent comisar al Comisiei Barroso Doi, pe domeniul său. Are studii de specialitate (inginer horticol), a lucrat în ferme mari, în ferme familiale, în minister, în Delegaţia UE la Bucureşti, a fost ministru al Agriculturii, apoi a lucrat chiar la Comisie, în DG-ul de specialitate. În plus, are şi studii postuniversitare în ţara-mamă a politicii agricole, adică în Franţa. Nici unul dintre ceilalţi 26 nu se poate compara cu asemenea CV pe partea tehnică. Pe componenta politică, există cu totul alte vedete. Aşadar, ştie şi materia, grăieşte şi pre graiul examinatorului. Reţeta succesului garantat.

A existat şi un motiv de (vagă) încruntare. Deoarece nu putea să fie entuziastă la un om nominalizat de euro-popularul Barroso şi trebuia să se găsească un rezon de oarecare insatisfacţie, o socialistă europeană (Ulrike Rodust) i-a reproşat lui Dacian Cioloş răspunsul „prea vag“ la întrebarea legată de dezvoltarea rurală (al doilea pilon al PAC, alături de sistemul subvenţiilor directe). E drept, nu este prima oară cînd i se face acest reproş. Subiectul nu pare a fi pe placul viitorului comisar. Voi reveni, dacă va fi cazul, deoarece de aici se pot trage interesante învăţăminte de tip doctrinar sau ideologic. În rest, aplauze la scenă deschisă, un adevărat triumf, o excelentă demonstraţie de competenţă şi adecvare din partea unui tehnocrat din România. Uau, ce bine sună!

À propos: îmi amintesc de o conversaţie de acum vreun an, cu omologul meu de la televiziunea publică bulgară (adică omul care face emisiuni despre Uniunea Europeană). Îmi zicea, la o recepţie oferită de primarul de atunci al Sofiei (azi, premierul Bulgariei): „Eu le tot spun alor noştri, adică Meglenei (Kuneva) şi miniştrilor de «ramură»: România are alte resurse decît Bulgaria. Ei (adică noi, n.a.) au o intelectualitate activă, de calitate, implicată, au de unde să scoată idei pentru Europa, de aia ştiu să se plaseze mai bine în context, să îşi joace mai bine cartea la nivelul instituţiilor“. Îl ascultam şi în mine se dădea o adevărată luptă. Să dau din cap aprobator sau să mă pufnească rîsul? Am recapitulat în minte tradiţionala rivalitate Nord-Sud de pe malurile Dunării (adică aceea între Ionescu şi Ivanov), mi-am reamintit de Studio HIX şi Leka Nosht Detza (adică de invidia care mă încerca în acele vremi) şi am ales prima variantă. Am dat din cap, cu bine jucată modestie şi mimată stînjeneală. Urît din partea mea. Mă gîndesc să îl sun zilele astea şi să mărturisesc adevărul adevărat. Că Dacian Cioloş nu este defel un exponent al clasei (numeroase, vezi Doamne, a) tehnocraţilor români. Că este doar unul dintre foarte puţinii oameni care ştiu politicile europene. Că este un tip care, prin efort propriu, şi nu prin vreo politică a statului, s-a documentat, a învăţat, şi-a construit o carieră.

Că punctul din CV numit „ministru al Agriculturii în ţara de origine“ a apărut acolo doar pentru că predecesorul lui şi-a dat demisia în urma unei poveşti dubioase cu un presupus ciubuc sub formă de cîrnaţi şi palincă. Că nu fusese în nici un caz prima opţiune a partidului de la guvernare. Că, pe lîngă el, mai aveam (eventual), doar trei sau patru opţiuni decente. În rest, jale. Că nu sîntem nici noi, românii, sincroni în vreun fel cu temele actuale de dezbatere ale Uniunii. Măcar ei, bulgarii, au fost sinceri cu ei înşişi în nominalizarea lor nefericită.

O să-i spun: Kostea, noi, într-un fel, iar i-am păcălit pe ăia cu Uniunea. Că le-am trimis un tehnician care nu este în nici un fel reprezentativ pentru profesionalismul cu care se tratează la noi cestiunile europene. Şi voi adăuga: numai că, de data asta, Comisia să zică mersi. În fond, nu au de ce să fie supăraţi. De data asta, păcăleala e de bine. Pentru toată lumea, se pare.