Hei-rup

24 martie 2021   PE CE LUME TRĂIM

E greu de crezut, dar interjecția hei-rup lipsește din majoritatea dicționarelor noastre. Dintre cele vechi, o înregistrează doar Dicționaru limbii românești al lui August Scriban, din 1939, în forma herup. Dintre cele noi, doar Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM) din 2005 și Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI) din 2007, ambele în forma heirup, fără cratimă. Interjecția este totuși extrem de cunoscută și frecventă în uz, fapt dovedit și de apariția derivatelor sale colocviale – heirupism și heirupist – pe care lingviștii le-au semnalat și care au fost înregistrate de Florica Dimitrescu în Dicționarul de cuvinte recente (DCR, 1997) și de George Volceanov în Dicționar de argou al limbii române (2006).

Interjecția apărea mult mai rar în scris în urmă cu un secol. Am găsit doar două atestări ale sale în presa interbelică disponibilă în format electronic: în ziarul Unirea (nr. 44, 1928) și în Progres și cultură (nr. 8, 1934), unde erau evocați muncitorii care „își pierd puterile descrescendo, ridicînd greutăți în «hei-rup» șapte ceasuri la zi”. Absența din dicționare și foarte rarele atestări mai vechi arată destul de clar că hei-rup este unul dintre cuvintele lansate într-un moment cultural identificabil, de un text cu circulație intensă. În cazul de față, este vorba de o piesă corală din 1948 a compozitorului Mauriciu Vescan, intitulată chiar Hei-rup (Premiul de Stat în 1952) și funcționînd ca instrument al propagandei oficiale din anii de instaurare a regimului comunist în România. Repetarea obsesivă a interjecției („Hei-rup, hei-rup, hei-rup, bum!”) și asocierea cu textul explicit propagandistic  – „Hei-rup, hei-rup, cad stînci de fier / În lupta dusă de brigadieri”; „Hei-rup, hei-rup, suim, suim / O lume nouă noi toți zidim” –, apoi, desigur, difuzarea intensă a melodiei, ca marș mobilizator (asociat cu șantierele vremii – Bumbești-Livezeni, Salva-Vișeu etc.), au făcut din hei-rup un simbol al eforturilor demonstrative, exagerate, cu entuziasm obligatoriu și rezultate nesemnificative. În limbajul colocvial, hei-rup s-a substantivizat, fie cu sensul mai general de efort colectiv de scurtă durată – „Ce ziceți, mai facem un hei-rup?” (facebook.com) –, fie cu sensul, marcat peiorativ, de efort exagerat, adesea făcut în ultimul moment, din lipsă de organizare rațională sau din interese demagogice: „Hei-rup legislativ” (hotnews.ro); „Guvernul face hei-rup cu creșterea salariilor” (realitatea.net) etc. Este de altfel și sensul preluat de derivatele sale ironic depreciative: heirupism („activitate în asalt, grăbită”, DCR; „zel, entuziasm exagerat la locul de muncă sau într-o activitate desfășurată în echipă”, Volceanov 2006) și heirupist.

Scriban definea forma herup ca „strigăt al hamalilor cînd vor să rîdice împreună o greutate”; în DEXI, explicația sensului de bază al interjecției este foarte generală și de aceea nu tocmai adecvată: „cuvînt care exprimă un îndemn de a face ceva”. Mai clar e definit sensul substantivului provenit din interjecție: „efort susţinut făcut cu scopul de a încheia la termen o acţiune, o activitate etc.”. Indicațiile asupra originii interjecției sînt și mai sumare. Explicația din dicționarul lui Scriban pare a fi cea mai utilă, prin asocierea cu forma săsească herup, pe care autorul o leagă de forma germană herauf. În DEXI, este indicată laconic compunerea interjecției hei cu rup – pe care, în absența altor informații, autorii par să-l considere o formă a verbului a rupe. Cred că ipoteza împrumutului din germană se confirmă, dar forma la care ar trebui să ne raportăm este cea a interjecției hau ruck – înregistrată de multe dicționare, cu explicația potrivită perfect cu uzul din română: ca interjecție folosită pentru a ritma un efort, pentru a sincroniza mișcările mai multor inși implicați într-o acțiune, de obicei în ridicarea și deplasarea unui obiect greu. Interjecții bisilabice cu aceeași funcție există în multe limbi, cu diferite variante – de exemplu, în engleză – heave-ho, în franceză – ho-hisse etc. Din compararea unor informații din Internet, care ar mai trebui, desigur, verificate, s-ar părea că forma germană hau ruck a trecut în mai multe limbi din Europa Centrală: în slovenă, sîrbă și croată strigătul de ritmare a efortului este oruk, iar în cehă există chiar forma hej rup. Din punct de vedere fonetic, schimbările hau-hei (și prin apropiere de o altă interjecție, deja existentă) și ruk-rup sînt minore și previzibile. Hei-rup și-ar datora deci forma originii sale germane, iar sensurile noi – perioadei comuniste. O ultimă observație: DOOM recomandă scrierea fără cratimă a cuvîntului; ritmarea rostirii și cea a mișcării sînt totuși mai clar indicate de separarea celor două silabe.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe