Gunoi. În curînd într-o locaţie lîngă tine

Acum cîteva zile am văzut cea mai ironică scenă din întregul univers: dintr-o maşină cu inscripţia "Cutare SRL - Servicii Profesionale de Curăţenie", şoferul aruncă relaxat, pe şosea, întregul conţinut al scrumierei. Am făcut recensămîntul, că eram lîngă el: 12 chiştoace, juma’ de kil de scrum şi vreo două capace de bere. Semn că băutul la volan, după muncă, e singura soluţie să scapi de mizeria lumii (pe care tocmai ai strîns-o). Ce-o fi fost în capul lui? Alt gunoi, care nu mai iese. Pus acolo de generaţii după generaţii de ţărani care aruncă în spatele casei mizeria zilnică, însă măcar biodegradabilă. Sau ciocoismul avînd ca ţintă bieţii gunoieri de stradă, mai jos pe scara socială decît angajatul companiei "profesionale" de curăţenie... Sociologii au, sînt sigur, toate răspunsurile, însă nici unul n-are mătura. Sau vreo soluţie s-o punem în mîna poporului. Eu însă cred că totul porneşte de la literatura patriotică. Aceea care ne învaţă că ţara e a noastră. Or, dacă e a noastră, atunci trebuie cumva să ne marcăm teritoriul. Pentru asta, cîinii, leii şi încă vreo sută de specii fac pipi pe la colţurile proprietăţii, fie pădure, fie savană. Oamenii au însă o problemă: sînt amendaţi dacă-şi dau jos pantalonii pe Calea Victoriei (aşa cred, n-am verificat) şi chiar duşi în arest dacă insistă cu metoda asta tradiţională. Însă aceiaşi oameni nu păţesc nimic cînd aruncă pachetul de ţigări gol, punga, hîrtia, sacoşa cu gunoiul, camionul cu resturi de la demolări. Le aruncă acolo, pentru că acel acolo e al lor şi e bine să ştie şi alţii care trec, să nu fie probleme. Gunoiul modern are însă o calitate interesantă: călătoreşte. Pungile legate şi aruncate la tomberon se eliberează la groapa de gunoi şi îşi încep drumul cu vele spre miriştile, pădurile şi rezervaţiile naturale ale patriei. Acolo îşi găsesc un loc bun, se opresc şi stau la pîndă, aşteptînd un om. Orice om. Oricît de puternic, oricît de civilizat. Care va citi în punga aceea semnul naţional al mizeriei: Aruncaţi gunoiul aici! Da, aici, în iarbă! E destulă şi e a noastră şi abia aşteaptă! În vara asta, cîteva companii vor începe campanii de mediu. Ştiu sigur de Tuborg şi Petrom, am auzit de Veolia şi încă vreo două. Le-am pus numele aici pentru că mi se pare o idee bună. Vor avea de luptat nu doar cu gunoiul de pe stradă, ci şi cu suspiciunea că orice acţiune de responsabilitate corporatistă e reclamă mascată. Iar banii sînt doar începutul - oamenii trebuie convinşi şi de cei pe care îi iau drept modele. Mihaela Rădulescu a început. Poate şi Gigi Becali ar putea da o mînă de ajutor - cu toate că localitatea peste care domneşte spiritual e un contraexemplu perfect în ce priveşte poluarea. La fel şi o mie de alţi manelişti care reuşesc să atingă ungherele cele mai îndepărtate ale sufletului naţional. Acolo unde oamenii se mîndresc că au valoare şi o exprimă simplu: "Arunc cu banii!". Mesajul ăsta ar fi foarte uşor de modificat, chiar dacă încă n-are rimă: "Arunc cu banii, civilizat, la gunoi!". Sînt convins că se găseşte un poet în Strehaia să rezolve problema versificaţiei ecologice, numai să vrea. Şi numai să nu rîdă de el beneficiarul. Pentru că, da, să arunci e parte a machism-ului de mahala. Să arunci la coş e pentru fetiţe cu fundiţe. Apropo de poluare: un clujean îmi povestea că există o diferenţă între românii care îşi fac o casă şi nemţi: românul întîi face casa şi după aceea se gîndeşte să sape o groapă în grădină pentru privată. Neamţul, în schimb, începe cu WC-ul. Vom şti că am început să strîngem gunoiul atunci cînd nici un român nu se va mai minuna, cu o oarecare resemnare, de povestea asta. Pînă atunci, celor care se pregătesc de vacanţă, am plăcerea să le anunţ disponibilitatea completă a unei largi game de mizerii în toate locaţiile de vilegiatură. Măştile de gaze şi ochelarii de cal se vînd separat.